Aproape 200 de reclame şi imagini de mărci înregistrate din prima jumătate a secolului trecut, sunt expuse la sediul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba, în cadrul expoziţiei "Reclame şi comerţ în Alba Iulia", care poate fi fizitată până pe 26 noiembrie. Expoziţia este realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale (SJAN) Alba, Dana Zecheru, a arătat că, în acea perioadă, mărcile se înregistrau la Camera de Comerţ şi Industrie Alba, care avea o zonă mai largă în subordine, incluzând de exemplu oraşul Turda. Mărcile nu se înregistrau la nivel naţional, ca acum, dar "în momentul în care o cameră de comerţ şi industrie avea o marcă înregistrată, dosarul cu imaginea mărcii, ce cuprindea, ce reprezenta, cum arăta produsul era trimis imediat celorlalte camere de comerţ şi industrie din ţară, în aşa fel încât nici un alt produs similar să nu poată fi înregistrat cu marca respectivă". La toate dosarele cu mărci înregistrate au fost găsite confirmări de primire de la celelate camere de comerţ din ţară.
Cuţitele Phönix
Mărcile înregistrate priveau practic orice. Cele mai deosebite ca denumire, cel puţin în Alba, erau două vinuri "Mărgăritarul Dacilor" şi "Nectarul Zeilor". Interesantă este şi cerinţa pentru cei care doreau să producă sub marca Angora Baret - barete din lână, cu marca scrisă în faţă. Angora Baret trebuia scris cu litere de aur. "Avem mărci înregistrate din cele mai diverse. De exemplu, pentru pentru tacâmuri. Una dintre firme şi-a înregistrat Phönix Garanţie. Erau tacâmuri şi unelte de grădină cu tăiş de inox, de diferite forme, pe care scria Phönix. Erau singurii din ţară care aveau dreptul să scrie pe cuţite Phönix", a spus şeful SJAN Alba. Această euforie a înregistrării mărcilor a apărut după marea criză economică. "După crize, vin perioade de foarte mare avânt economic. Şi atunci, e posibil ca în contextul în care tot mai mulţi comercianţi sau producători aveau nişte produse proprii, care erau cerute şi în altă parte, ei să fie nevoiţi să îşi protejeze produsul", a axplicat Dana Zecheru. De la Plebanos la Plebanus
Unii nu au considerat însă necesar să îşi înregisreze mărcile. Este cazul baronului Kemeny Arpad, care s-a bazat pe reputaţia lui şi pe faptul că nimeni nu ar fi îndrăznit să-i fure marca. În ceea ce-l privea pe el însuşi, baronul a avut dreptate. "Plebanos era o marcă a baronului Kemeny Arpad, care era produsă în podgoria de la Galda. El n-a înregistrat-o oficial la Camera de Comerţ, dar fiindcă era unul dintre potenţii zonei nu şi-a permis nimeni să-i preia marca, ce era vândută la o grămadă de localuri din zonă. În 1937, baronul Kemeny vinde cam tot domeniul Galda lui Aurel Albini, faimos proprietar de mine de prin zona Apusenilor. La începutul lui iulie, un comerciant din Aiud care vindea marca Plebanos îşi înregistrează Plebanos ca marcă lui, la Camera de Comerţ. Şi când află Albini, se face foc şi pară. Şi începe cu reclamaţii la Camera de Comerţ, explicând că Plebanos nu este faptul că vinde, ci este producţia, pe Galda, că aduce mărturii că el e proprietarul, că aduce poze cu ceea ce făcuse baronul Kemeny şi aşa mai departe. Ioan Szeidl, aşa în chema pe cel din Aiud, nu ia şi poza. Marca Plebanos a baronului Kemeny avea în scut o capră de munte, în picioare. Szeidl schimbă imaginea (...) În final, lui Albini i se spune că nu poate să schimbe denumirea, atâta vreme cât baronul Kemeny nu a înregistrat marca şi nu avea nici o legătură cu Galda scriptic, n-avea ce să facă. Şi atunci, în 1939, Albini îşi înregisrează marca Plebanus. Deci, erau două mărci, diferenţiate la o singură literă la demunire, cu vinuri din producie separată. Dar Albini scrie şi jos că este continuatorul lui Kemeny, ca să ştie lumea ce să comande", a povestit Dana Zecheru. S-au vândut în paralel
Comerciantul din Aiud a continuat însă să vândă sub marca Plebanos, iar Albini nu a avut ce să-i facă din moment ce baronul Kemeny nu îşi înregistrase marca şi nu legase numele de Plebanos de podgoria din Galda. Aşadar, o perioadă s-au vândut ambele vinuri. "Nu ştiu în ce măsură oamenii difereţiau o literă. Dacă gustul era total diferit, probabil că, într-adevăr, vroiau din acela vechi. Dar dacă nu era mare diferenţă între ele... Pur şi simplu mergeau şi cereau, iar comerciantul bănuiesc că vindea cel care avea preţul mai mic la desfacere, ca el să poată să pună un adaos comecial mai mare", este de părere Dana Zecheru.