Exploziv! ALDE, acuzații fără precedent: Dăncilă, „blat” cu Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis, alaturi de premierul Viorica Dancila participa la sedinta de Guvern desfasurata la Palatul Victoria, decembrie 2018.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a afirmat, miercuri, într-o emisiune televizată că nu o vede bine pe Viorica Dăncilă dacă va pierde alegerile prezidențiale, fie și în turul 2. El suspectează și un „blat” între Dăncilă și Iohannis. 

„Nu o văd bine după aia. Decât dacă... Știți ce s-ar putea întâmpla? M-au întrebat de la un post de radio dacă eu cred că e un blat, o înțelegere secretă între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Și eu am spus că și dacă nu e un blat e păcat, că așa de bine arată a blat încât ar fi păcat să nu fie. Klaus Iohannis dacă va câștiga un nou mandat va fi mult mai relaxat în ce privește severitatea cu care tratează guvernarea și atunci fiecare își rezolvă treaba: Klaus Iohannis mai ia un mandat, Viorica Dăncilă își termină mandatul ei. (...) Pentru Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă este contracandidatul ideal. Nici nu imi vine să-i spun contracandidat, ci partenerul ideal”, a spus Varujan Vosganian, la antena3.ro.