Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, care a precizat că luni va fi luată o decizie în acest sens. Borboly Csaba a precizat că va propune Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din Harghita ca purtarea măștii de protecție sanitară în școlile generale să fie facultativă la nivel local.

„Sperăm ca luni, la nivelul comitetului va fi luată o astfel de decizie privind regulile care trebuie aplicate în instituțiile de învățământ”, a spus președintele Consiliului Județean Harghita, conform România TV.

Trebuie spus că în acest județ, Harghita, au fost confirmate cu noul virus un număr de 876 de cazuri, din care cinci în ultimele 24 de ore. Statistica are în vedere toate cazurile înregistrate de la debutul epidemiei COVID-19 în România și până în prezent.

Pe de altă parte, o astfel de măsură nu este agreată de șeful DSU, Raed Arafat. Într-o declarație publică, acesta a precizat că părinți și bunicii îi derutează pe copii deoarece nu respectă aceleași reguli de protecție ca și în școală.

„La poarta școlii, trebuie și părinții, și bunicii să păstreze aceeași regulă, altfel și pentru copil e greu să explici de ce la școală respectă și când iese nu mai respectă, pentru că cel care vine să îl ia nu respectă. Trebuie regulile să fie regulă generală. Să înțeleagă părinții că au de respectat reguli de distanțare, portul măștii și la poarta școlii”, a precizat Raed Arafat.

Șeful DSU a mai explicat că regulile trebuie respectate atât de adulți cât și de copii, cu atțt mai mult cu cât copiii fac ceea ce li se cere.

„Trebuie să respecte regulile și la poarta școlii, și copilul, și adultul. E mai îngrijorător, fiind o zonă în care adulții transmit între ei. Orice modalitate prin care putem să reamintim, într-un mod frumos, că trebuie respectate regulile, trebuie să îl facem. Credem sau nu în măsurile luate, sunt reguli care trebuie să fie respectate”, a declarat Raed Arafat.