Exploziv! Cu ce era mituită „Șefa banilor” de la Fundeni! Putreziciunea din Sănătate

DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE, DNA

Apar noi informații scandaloase în dosarul „Spitalul Fundeni”, caz în care fosta șefă a biroului financiar a fost trimisă în judecată pentru că ar fi divulgat informații cu caracter confidențial.

Potrivit procurorilor DNA, susțin că Emilia Grigore, în calitatea ei de director economic și contabil la Spitalul Fundeni, a luat mită și a furnizat informații confidențiale, nedestinate publicității, prin care a ajutat mai multe societăți comerciale să câștige licitații publice organizate de spital. Pentru informațiile pe care le oferea oamenilor de afaceri, Emilia Grigore primea mită vacanțe în străinătate.

Potrivit stenogramelor făcute publice de către publicația Gândul, Emilia Grigore, pentru informațiile cu caracter confidențial pe care le divulga, primea sejururi în locații precum Paris, Dubai sau Barcelona. Ba mai mult, potrivit acelorași stenograme, Emilia Grigore era foarte sigură pe funcția pe care o deținea la momentul negocierilor, însă a mărturisit că își este frică.

În același dosar a mai fost cercetat și Adrian Pârvulescu, fostul șef al Biroului Achiziții Publice din cadrul Spitalului Fundeni, care și-a recunoscut vinovăția și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Foștii oficiali ai spitalului Fundeni și-au negociat pedeapsa

„Într-un context similar, în perioada 30 aprilie 2008-30 septembrie 2012, inculpații Grigore Emilia și Pârvulescu Adrian ar fi beneficiat de plata unor bilete de avion și excursii în valoare totală de 153.364 lei de la firme ale unor oameni de afaceri.

Foloasele ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle de serviciu ale celor doi inculpați sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri (referitoare la organizarea unor proceduri de achiziție publică prin licitație). Pe parcursul urmăririi penale, în vederea confiscării speciale, s-au instituit măsuri asiguratorii cu privire la această sumă totală consemnată de cei doi inculpați într-un cont bancar”.

„Cei doi inculpați ar fi oferit informațiile nedestinate publicității atât anterior organizării procedurilor de achiziție publică, cât și în timpul derulării acestora, respectiv în perioada iulie 2015 – februarie 2016. Ulterior, contractele au și fost încheiate de unitatea medicală cu firmele administrate de persoanele care au beneficiat de informațiile respective.

Concret, informațiile nedestinate publicității oferite de inculpata Grigore Emilia ar fi reprezentat, printre altele, date despre firma concurentă, acordul cadru încheiat de spital cu o firmă concurentă, necesarul de echipamente medicale, planul achiziții publice al spitalului, etc. De asemenea, documentația de atribuire a contractelor ar fi fost întocmită astfel încât să avantajeze anumite firme, pe baza unor specificații tehnice pe care inculpatul Pârvulescu Adrian le-ar fi obținut de la persoanele care controlau acele societăți.

Urmarea acestor conduite a fost atribuirea contractelor de achiziție publică către firmele administrate de persoanele respective, ale căror oferte au întrunit condițiile stipulate în documentația de atribuire”, transmite DNA.