Pedofilul olandez care a ucis o fată de 11 ani din Dâmbovița, la Gura Șuții, a fost obiectul unui documentar difuzat în Olanda cu mai bine de 20 de ani în urmă.

În filmul realizat de o televiziune olandeză, Johannes Visscher, care era internat la o clinică de psihiatrie, s-a confesat că simte nevoia să hărțuiască sexual femeile. Olandezul a mărturisit că îi place să umilească și să sperie femeile, anunță antena3.ro, acesta spunând că își schimbă purtarea în momentul în care o femeie îi refuză avansurile.

„Sunt obişnuit să obţin ceea ce vreau. Dacă mă respinge, dacă îşi întoarce capul, apoi furia începe să domine”, spunea el.

Olandezul a fost condamnat la opt luni de închisoare şi a fost internat într-o clinică de psihiatrie din Olanda, din cauza faptelor comise în anii ’90. Olandezul a povestit în documentar că simțea o satisfacție uriașă atunci când vedea frica în ochii victimelor sale. Purtarea lui a fost cauzată de traumele pe care le-a suferit în copilărie, când tatăl lui l-a agresat fizic de mai multe ori, iar aceste episoade au fost relatate şi în cartea scrisă de mama lui în urmă cu cinci ani.

„Dacă am sentimentul că nu deţin puterea, vreau să umilesc pe cineva în acel moment. Este un fel de furie pe care trebuie să o descarc”, povestea pedofilul olandez.

Medicii care s-au ocupat de el au concluzionat că îi era greu să-şi exteriorizeze emoţiile , păstrand toate sentimentele negative pentru el, existând pericolul astfel să violeze alte femei.

Din cauza acestui verdict al medicilor , tratamentul olandezului în clinică de psihiatrie a fost prelungit pentru alți doi ani.

Te-ar putea interesa și: