EXPLOZIE puternică la o rafinărie. Locuitorii din două localități au fost evacuate

Cel puţin opt persoane au fost rănite în incendiul cara a izbucnit sâmbătă dimineață în sudul Germaniei lângă Ingolstadt, în urma unei puternice explozii la o rafinărie din zonă. Autoritățile au evacuat aproape 2.000 de locuitori din două localități.

Explozia a avut loc într-un sector de producţie de gaze şi benzină al companiei Bayernoil cu puţin timp înainte de 5.30 (3.30 GMT).

Dintre răniţi, trei au suferit răni "de gravitate medie sau severă", a precizat poliţia într-un comunicat, potrivit agerpres.ro

Aproximativ 1.800 de locuitori ai localităţilor Vohburg şi Irsching din apropiere de Ingolstadt în Bavaria, care locuiau în apropiere, au fost evacuaţi ca măsură de siguranţă şi au fost conduşi spre gimnazii din împrejurimi.

"Operaţiunile de stingere a flăcărilor continuă", a subliniat poliţia în acest comunicat. Circa 200 de pompieri sunt mobilizaţi.

Echipele de salvare au cerut populaţiei "să ţină uşile şi ferestrele închise din cauza fumului", pe o suprafaţă de 20 de kilometri în jurul focarului