La 25 aprilie 1986, reactorul nr. 4 funcţiona la capacitate completă, iar operaţiunile se derulau absolut normal. Energia produsă cu ajutorul aburului era dirijată către turbine şi generatoarele de energie. Treptat, operatorii au început să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru un test. La 12 ore după iniţierea operaţiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul funcţiona la 50% din capacitatea sa.

Nu mai era necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 a fost oprită. În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie ridicat. Reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte nouă ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise.

La 26 aprilie, ora 12.28, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greşeală şi, în loc să menţină nivelul la 30%, uitând să reseteze un aparat, a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Din punct de vedere tehnic, acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

Operatorul a reuşit să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând aproape toate tijele de control, cu excepţia a şase dintre ele. Această procedură a reprezentat o încălcare a regulamentului de operare, având în vedere că reactorul nu era construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, fiind instabil atunci când miezul său este plin cu apă.

Operatorul a încercat să facă faţă manual fluxului de apă care se întorcea din turbină. Chiar şi o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuaţii masive în nivelul producerii de energie. Operatorul nu a reuşit corecţia, iar reactorul a devenit din ce în ce mai instabil. Cu toate acestea, echipa de conducere a decis începerea testului.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE