Aproape de necunoscut, aproape de magie, aproape de neînţeles...Aşa sunt unele obiceiuri păstrate de veacuri în noaptea Învierii Domnului.
Dincolo de acoperirea arhaică a unor obiceiuri, românii au o şi o altfel de tradiţie în noaptea Învierii Domnului. Cel puţin în Moldova, în multe sate se aprind focuri, "rachete" cum le denumesc localnicii, ca un simbol al trecerii spre lumină. Bătrânii aprindeau focuri pe cele mai înalte culmi, vizibile pentru toţi cei din jur. "Făceau focuri din coceni, cânepă uscată, cum era înainte. Mai târziu, au apărut cauciucurile. Gumarii (încălţări din cauciuc n.r.) erau la mare preţ.", a povestit pentru EVZ Mihai Tapalagă, un localnic din satul Dorobanţi, judeţul Botoşani. Sătenii îi agăţau de capătul unei sârme şi îi învârteau. Focul aprins se rotea şi dădea impresia unu cerc luminos. De pe cel mai înalt vârf din zonă, Dealul Vulturilor, de pe care, în zilele senine de vară se zăreşte Ceahlăul, se văd de jur împrejur luminile tuturor localităţilor. "E o feerie. Vezi numai lumini în noaptea de Paşte", povesteşte localnicul. De-a lungul timpului, focurile din coceni şi cânepă au fost înlocuite de cauciucuri. "Înainte, era sărbătoare dacă găseai un cauciuc de tractor. Acum, focurile se fac aproape numai din cauciucuri de maşini şi mai toată lumea se foloseşte de ele ca să lumineze noaptea de Paşti", povesteşte Mihai Tapalagă. Focuri sacre de Înviere Ritualurile de acest gen au loc şi în zona Beiuşului şi Vaşcăului, în localităţi precum Fânaţe sau Câmpani, cu aprinderea focurilor sacre în Joia Mare, un obicei arhaic, de incinerare simbolică a morţilor, care se desfăşoară în cimitirul satului. La lăsatul întunericului, feciorii adună aici lemne, apoi aprind aşa-numitul foc al Învierii, care va arde, neîntrerupt, pe toată perioada sărbătorilor de Paşte, fiind vegheat de comunitatea sătească. Oamenii locului spun că aceste focuri opresc diavolul să fure Paştele şi purifică spaţiul. Există şi credinţa că, prin acest ritual, oamenii pot sprijini evoluţia soarelui