Exploatarea femeii de către om: condiţia degradantă a fetelor din showbiz

Începi ca manechin, continui ca asistentă şi dai lovitura după ce divorţezi de un milionar.

Falsele vedete TV au construit o piramidă a nonvalorii ce pare imposibil de dărâmat: la bază sunt numeroasele adolescente care le împrumută stilul, iar pe treptele de sus sunt manechina cu notorietate, asistenta TV, iubita de fotbalist şi nevasta de miliardar, adică femeia care a făcut suficiente compromisuri încât acum poate trăi liber.

Este ca în emisiunile de pe Animal Planet. O specie caută să se adapteze, numai că, spre deosebire de lumea animalelor, falsele vedete TV au nevoie pentru adaptare de numai câteva luni sau un an, nu de milenii.

Sunt fete care "ar face la orice oră audienţe mai mari decât orice mare actor, orice mare regizor, orice mare scriitor, orice mare sportiv, orice mare muzician sau pictor ori regizor sau ce mai vrei tu. Bine, poate nu şi decât Mădălina Manole moartă, dar asta e doar o chestiune de timp. Peste o săptămână, două, trei, ar bate-o şi pe ea", după cum spune Simona Tache, jurnalist la "Academia Caţavencu".

Studiu de caz: Adelina Pestriţu

Să luăm un exemplu. S-ar putea să nu vă fie cunoscut numele de Adelina Pestriţu. Dar dacă îi tastaţi numele pe Google, veţi găsi sute de articole de tabloid, mii de poze, o mână de iubiţi. La 19 ani, pleca să danseze în cluburile din Ibiza, pentru ca după câteva luni să-l atragă lângă ea pe un tânăr conte englez. S-a plimbat prin avioane particulare, a purtat bijuterii scumpe prin locuri pe care mulţi se mulţumesc să le viseze şi a văzut iahturi prin interior.

Povestea de mai sus poate fi uşor "fabricată", după o reţetă pe care tabloidele o servesc des publicului lor. Numai că, pentru aceste fete, reţeta asta e mai bună decât toate studiile din lume. După ce s-a pus smogul peste relaţia sa cu contele britanic Walter Henning - sau în timp ce se aşternea, nu se ştie exact -, Adelina s-a trezit lângă Liviu Vârciu, cunoscut din formaţia L.A., cunoscută la rându-i prin melodia "Ochii tăi" şi versurile ei celebre "Mi-amintesc când îmi spuneai că mă iubeşti / Dar nu-nţeleg acum de ce mă părăseşti".

O să-şi taie mâna unde şi-a tatuat numele ei

La 21 de ani, fata din Câmpulung-Muscel cu ambiţii de vedetă se căsătorea cu cântăreţul de manele la un centru de evenimente din Bucureşti. Reporterii şi cameramanii se călcau în picioare, iar dacă însurăţeii ar fi fost ecologişti, ar fi putut stinge toate becurile. Bliţurile fotografilor ar fi fost de-ajuns.

O piesă de teatru spune că "dragostea durează trei ani". Oamenii de ştiinţă spuneau, prin 2005, că "dragostea romantică durează doar un an". Adelina şi Liviu au fost de acord cu ştiinţa, nu cu arta. Când s-au despărţit, din tot peisajul de la nuntă a lipsit doar centrul de evenimente. Ba chiar s-au scris mai multe articole, iar Adelina a ajuns de la "cratiţă", cum ea se exprimase , în "Playboy".

"Ar fi fost bine să am cel puţin strictul necesar, dar să mă fi lăsat să merg la prezentări. Dacă nu oferi nimic, nici afecţiune, nici bani, nu se poate trăi aşa", a spus Adelina în "Cancan", după divorţ, în timp ce soţul a rostit, plângând, "o să îmi tai mâna unde mi-am tatuat numele Adelinei".

Umoristul Toni Grecu, membru al grupului Divertis, comentează această balanţă bani-afecţiune: "Să stai ca fraiera cu un bărbat şi falit, şi indiferent este dovadă de inabilitate. Fetele deştepte se mărită şi divorţează până găsesc bărbatul ideal: bogat, iubitor şi prost".

Par idioate, dar contează succesul comercial

După o relaţie ratată cu un miliardar şi una decadentă cu un tip un pic mai sărac, dar foarte cunoscut, ce credeţi că a urmat? Bani din "Playboy", sume înzecite primite la prezentările şi evenimentele la care participă, ba chiar şi un prim pas în televiziune, ca "asistentă" la o emisiune a postului Antena 2.

Joseph Goebbels însuşi i-ar fi dat fetei un premiu pentru o astfel de strategie de marketing. Astfel, o tipă dintre cele "venite din saloanele de epilări inghinale", după cum descrie întreaga "breaslă" Simona Tache, a ajuns să fie vedetă în faţa unor români de calitate.

Un creator de modă consultat de EVZ, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, spune că o tânără ca Monica Columbeanu "nu ar fi reuşit niciodată să facă mii de euro la o prezentare, dacă nu apărea aproape zilnic la televizor şi în presa de scandal". Psihologul Lena Rusti spune că, în psihicul colectiv, "scandalul face dintr-o vedetă o şi mai mare vedetă".

Astfel, fapte pentru care le condamnăm (relaţii extra conjugale, divorţuri scandaloase, comportamente îndoielnice) le fac mai cunoscute, mai comerciale.

Televiziunile insistă şi ele pe degradarea personajului, remarcă Simona Tache, autoarea blogului cu acelaşi nume. "Problema cu aceste fete nu e că sunt alese să fie sexoase dincolo de limita vulgarităţii, ci că sunt cumva forţate să se comporte ca şi cum ar fi cu desăvârşire idioate", crede ea.

"Dacă nu oferi nimic, nici afecţiune, nici bani, nu se poate trăi aşa.", ADELINA PESTRIŢU (EX-VÂRCIU), fostă dansatoare de club în prezent asistentă TV

BĂRBATUL DE DECOR, ÎNCEPUTURI TIMIDE

Corneliu Păsat a devenit celebru după ce s-a "măritat" cu Oana Roman

Deşi nu a cunoscut dimensiunile fenomenului feminin, şi prezenţa bărbaţilor decorativi pare să fie apreciată de public.

“Poate ar fi momentul să apară şi nişte băieţi cu pătrăţele pe burtă pe lângă diverse prezentatoare TV. Ce mă-ntreb e cine-o să arunce mingiuţa, în situaţia asta, şi cine-o să alerge în patru labe s-o aducă, în gură. Prezentatoarea asistentului sau asistentul prezentatoarei?", se întreabă Simona Tache.

Personajele de decor de sex masculin s-au bucurat de popularitate numai când au apărut în apropierea unor femei celebre şi controversate: şoferii Monicăi Columbeanu, iubiţii Oanei Roman, striperii care îi făceau declaraţii Elenei Băsescu.

REŢETĂ

Apar de nicăieri, întâi pozând în tabloide, apoi ca personaje decorative în emisiuni de divertisment, toate cu acelaşi vis: să se mărite cu un bogătaş

Performanţa de "Miss Boboc" în anii de liceu şi asumarea cu succes a posturii de vampă au adus-o pe Roxana Ionescu de pe băncile liceului direct pe sticlă.

După ce a fost "Mama Natură" în emisiunea "Ciao, Darwin!", prezentată de Dan Negru la Antena 1 - misiunea sa fiind de a defila semidezbrăcată şi de a rosti trei-patru cuvinte în câteva ore de program -, trambulina TV a propulsat-o în "Playboy". Şi, de aici, în braţele unui om de afaceri, Laurenţiu Gheorghe.

Suntem siguri că nu ştiţi cine este Simona Cristina Ştefania Suhoi

Dacă ar dispărea misterios şi ai anunţa la radio o recompensă pentru cine oferă informaţii despre Simona Cristina Ştefania Suhoi, nu ar suna nimeni. Dacă ai spune însă că fata e Simona Sensual, OTV-ul ar porni cu siguranţă în căutarea sa. Prin 2006, Simona poza goală pentru clubul Poli Iaşi, într-o găselniţă tabloidă gândită de "Gazeta Sporturilor" - Divizia Sexy.

Imediat, asistată de un program de computer, a ajuns să-şi descopere calităţile muzicale. Peste patru ani, timp în care s-a certat cu un impresar şi s-a înjurat în direct la diverse emisiuni cu alte fete, fata a ajuns o prezenţă obişnuită la televizor şi partenera unui avut interlop, Nicu Mahăru.

Pentru presă, iubitele de fotbalişti sunt aproape la fel de interesante ca fotbaliştii înşişi. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Biancăi Drăguşanu. Pasiunea pentru fotbalişti pare să aibă o motivaţie: tatăl a fost maseur al echipei de fotbal Jiul Petroşani, din Hunedoara. La 20 de ani, şi-a pus prima pereche de silicoane.

La nici 25, pe când era un fotomodel destul de puţin cunoscut, l-a cunoscut pe Cătălin Botezatu. Deşi presa a scris despre amorul dintre cei doi, nimeni nu ştie dacă au fost vreodată împreună. Dar, după aşa-zisa despărţire, credibilizată public prin lacrimi, ea s-a ales cu contracte înzecite în prezentările de modă şi cu o slujbă bine plătită în televiziune, iar el - cu demolarea unui mit legat de orientările sale sexuale şi, probabil, cu mai multe perechi de chiloţi vândute.

Pentru Bianca a urmat un fotbalist, Adrian Cristea, pe care presa a descoperit că îl cunoştea înainte de Botezatu. În 2009, un site pentru vedete titra fără jenă: "Bianca Drăguşanu în «Playboy»: Cele mai aşteptate poze ale anului".

Maria Marinescu, femeia fără nicio carieră, dar iubită de magnaţi

Dacă unele au ajuns iubite de fotbalişti sau de oameni de afaceri cu averi mari, dar nu uriaşe, altele au reuşit să "prindă" magnatul visat. Primul exemplu - Monica Columbeanu, care, plecată dintr-o familie modestă din Bacău, a ajuns să locuiască în cel mai mare lux în compania lui Irinel Columbeanu.

Mai mult, prin relaţia cu bogătaşul cu 30 de ani mai în vârstă, Monica a prins contracte de mii de euro cu televiziuni şi creatori de modă.

Dar poate cea mai invidiată vedetă din piramida parvenirii rămâne Maria Marinescu. După o căsătorie cu Ion Ion Ţiriac, sfârşită cu un divorţ celebru, Maria a ajuns soţia unui bogătaş francez, Frank Colin, posesor al unei averi uriaşe.

Pe cea mai înaltă treaptă a piramidei am putea-o aşeza doar pe Mihaela Rădulescu, care, după o căsătorie cu un foarte bogat afacerist, şi-a permis să se retragă în liniştea principatului Monaco, alături de fiul său.

DEGRADAREA FEMINITĂŢII

Emisiuni în care fetele îndură probe umilitoare Sunt fete care au plecat cu trenul şi au revenit cu Porsche Cayenne, cum spunea Mihaela Rădulescu despre ea însăşi într-o emisiune filmată la Piatra-Neamţ, în faţa a sute de gură-cască. “După ce a făcut această declaraţie, toate fetele din Piatra-Neamţ pleacă din oraş cu trenul", comentează, cu umor, Toni Grecu. Umorul dispare însă când întrebi un psiholog despre acest fenomen.

Lena Rusti consideră că, pentru tinerii aflaţi în căutare de modele, mediatizarea acestor false vedete este un dezastru. "Adolescenţii sunt persoane aflate la vârsta în care îşi caută un model de adult. Ei îşi proiectează modele în ceea ce simt că societatea valorizează", spune psihologul.

O altă problemă gravă asociată popularităţii acestor vedete este degradarea statutului femeii în societate, consideră Simona Tache: "Am văzut asistente TV puse să prindă cu sânii sau cu fundul o mingiuţă aruncată de prezentator şi nu înţeleg de ce CNA-ul nu s-a sesizat până acum în problema asta. Mi se pare extrem de degradant şi de umilitor la adresa femeii în general".

EXPONENTELE PIRAMIDEI TROFICE

Evoluţia speciilor, de la manechinul decorativ la soţia de milionar

În urmă cu 10-15 ani, fetele ambientale care încercau să-şi facă un rost în viaţă puteau fi numărate pe degete. Roxana Ionescu ("Mama Natură") şi Nicoleta Luciu au fost printre precursoarele fenomenului. Pe atunci era un singur tabloid naţional, iar reţeta OTV încă nu făcuse ravagii în televiziunile comerciale.

În ultimii 3-4 ani, fenomenul a devenit industrie în toată regula. Puhoaie de tinere iau cu asalt Bucureştiul, ziarele bulevardiere şi emisiunile specifice scoţând pe bandă rulantă noi şi noi figuri. Vorbim deja de o nouă clasă socială - fetiţele ambientale.

E o cursă nebună pentru îndeplinirea "visului dâmboviţean", să stai la braţul unui milionar de Top 300, având verigheta la locul ei, pe inelar. Dar foarte puţine reuşesc să ajungă la sfârşitul acestei curse, poate patru-cinci dintr-o sută. Iată exponentele acestei piramide a succesului în viaţă.

1. Manechină fără contract în televiziune: Laurette

Frumoasa mulatră a devenit brusc figură publică printr-un scandal la limita grotescului: a fost sau nu violată de Ogică? Circul a făcut-o să încaseze circa 300 de euro pentru o plimbare pe podium. Încă n-are iubit bogat, iar în televiziune n-a avut deloc succes.

2. "Hostesă" de televiziune: Sânziana Buruiană A devenit deja o prezenţă TV constantă, are charismă şi nu e zi în care să nu apară în tot felul de pseudo-ştiri prin tabloide.

Câştigă câteva mii de euro lunar din emisiuni, şedinţe foto şi contracte de animatoare prin cluburi şi discoteci.

Dar niciun bogătaş nu dă semne ca ar intenţiona să-i ceară mâna pentru că planturoasa blondă a intrat prea mult în pielea "veşnicei amante".

3. Soţie de fotbalist sau măritată cu un "sutemiar": Diana Munteanu

Diana e o tânără care şi-a îndeplinit aspiraţia de a fi luată în serios. Are o emisiune destul de domestică la Antena 2, e măritată cu ex-dinamovistul Claudiu Niculescu şi a devenit mămică.

Dar în ultimii 10 ani i-au fost atribuite nenumărate relaţii cu fotbalişti, părând fixată pe această piaţă.

A fost fotografiată într-o escapadă cu Mutu. Toate s-au uitat. Acum a ajuns aproape de vârful piramidei.

4. Soţie de milionar, mamă respectabilă: Cristina Spătar

A cântat vreo două melodii al căror refren nu-l mai ţine minte nimeni şi imediat producătorii şi impresarul i-au lipit de frunte eticheta "Regina R&B".

A făcut turul tabloidelor cu relaţii sentimentale cu tot felul de dubioşi şi a devenit celebru momentul în care a fost filmată goală de un iubit debusolat. După scandaluri repetate şi prăbuşirea carierei muzicale, Spătar a reapărut brusc în rolul unei soţii de milionar.

Acum vorbeşte doar de colicile copilului, grijile de mamă şi e tratată de moderatori ca o venerabilă doamnă a showbizului românesc. A reuşit, nimeni nu mai ţine minte de unde a apărut, prin ce scandaluri a trecut, ci toţi ţin cont doar de noua ei poziţie socială.