Explicaţiile lui Mădălin Voicu referitoare la pierderea functiei de consul la Bonn şi ce spune despre preluarea şefiei TVR

Deputatul PSD Madalin Voicu a făcut declaraţii, vineri, referitoare la pierderea funcţiei de consul în Bonn şi la zvonurile privind numirea sa în funcţia de presedinte director general al TVR.

Mădălin Voicu susţine că a renunţat la funcţia de consul în Bonn, în care fusese numit de Guvern, din cauza unor "piedici" care i-au fost puse în România de către "organele de azi", relatează ziare.com.

"O sa fac o conferinţă de presă la un moment dat. Nu pentru ca aş avea eu nevoie să explic, ci ca să evităm minciunile. Am auzit mai nou că nu m-ar fi vrut Germania. Va daţi seama până unde s-a ajuns? Adevărul adevărat este că eu nu fac parte din sistem. Eu sunt un om de cultură, am încercat să imi fac treburile acolo, am lucrat, dar cu Germania care sa se opuna venirii mele acolo... Eu m-am retras, am renunţat (...) Pe mine nu m-a dovedit Securitatea lui Ceauşescu şi mă dovedesc organele de azi? Eu nu sunt aliniat niciunei forme speciale, ca să nu zic secretă. Nu pot să fiu inrolat, racolat, învaţat ce şi cum să fac. Guvernul m-a numit, onorabil şi onorant pentru mine, dupa care au început verificările. Acolo s-a oprit", a explicat Madalin Voicu, vineri, la Antena 3.

Referitor la cine ar fi putut să îi dea planurile peste cap, deputatul PSD susţine că are o bănuiala, dar va face dezvăluiri când informaţia îi va fi confirmată.

"Cineva a vrut sa imi puna piedica. Eu banuiesc si cine. E din Romania. Mie imi trebuiau niste avize si alea nu au venit. Decat daca m-as fi dus sa merg sa negociez probabil. Voi face conferinta si voi explica tot ce trebuie. Pe mine nu m-a vrut cineva. Sunt aproape sa spun ca stiu exact cine e. E din politica, de la noi. Si voi spune cine este, daca se confirma", a declarat Voicu.

Acesta fusese numit de Guvern pentru functia de consul la Bonn în luna iulie şi intentiona să îşi preia postul pe 15 septembrie.

In ceea ce priveste numirea sa în functia de preşedinte director general al TVR, Madalin Voicu a negat vehement zvonurile. A dezvăluit însă că propunerea i-a fost facuta, dar in primavara, nu acum.

"Eu? Exclus. Este o baliverna. Nu stiu cine a scos-o. Cine va merge la TVR, in conditiile astea, cu aproape 2 miliarde datorii si cu o dezordine organizata acolo, trebuie sa fie inconstient, daca nu prost. Propunerea a fost facuta in primavara, dar am refuzat-o", a afirmat Mădălin Voicu.