Explicație utilă. Termoscanarea nu intră categoria datelor cu caracter personal

Explicație utilă. Termoscanarea nu intră categoria datelor cu caracter personal

Măsurarea temperaturii la intrarea în spații magazine, instituții și alte spații publice închise a devenit subiect și motiv de scandal public

Avocatul Ștefan Boboc, specializat în legislația GDPR, a explicat la Digi24 în ce condiții luarea temperaturii corporale poate fi considerată dată cu caracter personal.

„Teoretic, temperatura este o dată cu caracter personal, însă doar în situația în care, dacă o combini cu o altă, poți identifica persoana respectivă. Simplul fapt că iei temperatura unei persoane nu înseamnă că intri sub incidența datelor cu caracter personal, necoroborând această informație cu alt tip de date”, a declarat Ștefan Boboc sâmbătă la Digi24.

El spune că luarea temperaturii la magazin nu trebuie asociată cu numele sau fotografia persoanei, ci pur și simplu este un filtru la intrarea într-un spațiu public închis.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Câtă vreme agentul economic respectă procedura instituită prin ordinul comun al ministrului Sănătății și al celui de Interne, respectiv ia temperatura cu acel termometru non-contact și, constatând că temperatura este mai mare, interzice accesul, fără reținerea datelor, nu avem nicio problemă din punct de vedere al datelor cu caracter personal. O problemă poate să apară atunci când acel operator reține datele, le stochează și ulterior le folosește în alte scopuri”, a mai precizat avocatul.

Ștefan Boboc spune că luarea temperaturii este legală și obligatorie, iar scopul este protecția comună, nu oferirea unui diagnostic.

„Temperatura este luată pentru protecția noastră, a tuturor. Nu este o operațiune medicală prin care se pune un verdict asupra stării de sănătate. Este o măsură pentru a proteja interesul public și atunci cred că interesul persoanei respective trebuie să pice în subsidiar față de intersul public”, a afirmat Ștefan Boboc.

Un scandal imens a izbucnit zilele trecute la un hipermarket din sectorul 5, mai exact Kaufland, după ce mai multe persoane au refuzat să le fie luată temperatura la intrarea în magazin. A urmat a fost o adevărată luptă corp la corp între niște polițiști și cele trei persoane implicate. Ulterior s-a văzut că a fost vorba de o făcătură. Mai ales că fusese regizată și filmată atent.