Experți: GRECO nu a înțeles rolul Secției Speciale. Când îl va înțelege, își va schimba recomandarea

Ministerul Justiției a publicat oficial, ieri, două rapoarte făcute de specialiștii Grupului de State Împotriva Corupției (GRECO)

Ministerul Justiției a publicat oficial, ieri, două rapoarte făcute de specialiștii Grupului de State Împotriva Corupției (GRECO) într-o procedură extraordinară, ad hoc, declanșată în cazul țării noastre, anul trecut. Ca de obicei, aflăm că facem eforturi, dar mai avem de lucru la anumite chestiuni. Printre altele, Secția specială este văzută, în continuare, drept o amenințare la adresa independenței justiției. Specialiștii consultați de EvZ au explicat de ce documentele GRECO au titlu de recomandare.

 

România a înregistrat foarte puţine progrese în implementarea măsurilor de combatere a corupţiei în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, precum şi în abordarea preocupărilor generate de controversata reformă a justiţiei, anunţă Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei (CoE) în cele două rapoarte publicate marţi.

O lipsă de informare a GRECO

Cum raportul GRECO insistă încă de anul recut cu recomandarea de a desființa SIIJ, am contactat avocatul Ingrid Mocanu care a declarat în exclusivitate pentru EVZ: „M-am uitat pe raport, unde ne recomandă imperios să desființăm secția. Este o recomandare, există foarte multe state care au astfel de recomandări de la GRECO, dar care nu sunt implementate și din punctul meu de vedere este doar o lipsă de informare din partea specialiștilor care au scris raportul. Mai exact, s-au informat doar dintro parte a lumii juridice, pentru că dacă ar fi întrebat instituțiile serioase – de exemplu, Secția pentru judecători a CSM – ar fi aflat motivul real pentru care s-a înființat această Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Ea (SIIJ – n.r.) nu s-a înființat ca să oprime magistrați, ca să urmărească excesiv magistrați, ci s-a înființat tocmai pentru a proteja judecătorii de cercetările incorecte făcute în scop de șantaj de Secția – sau, mă rog, ceea ce era ea – din cadrul DNA și care avea fix același rol”.

A fost eliminat factorul politic

„Mai mult decât atât, ea era numită de șeful DNA, netransparent, magistrații nici măcar nu știau că există un astfel de serviciu în cadrul DNA. De aceea, modalitatea în care Legiuitorul a ales să legifereze este mai potrivită pentru a cerceta magistrați. Deci, procurori cu foarte mare experiență, procurori care să fie numiți de CSM, nu de factorul politic, așa cum era la DNA (să nu uităm că șefii DNA sunt numiți de oameni politici, de ministrul Justiției și de președintele țării, care și el este un om politic). Când va înțelege asta GRECO, cred că își va schimba recomandarea. Există, de altfel, state și există recomandări care au fost modificate de-a lungul timpului pentru că, după explicații date de statele respective, a înțeles GRECO și a schimbat recomandările. Raportul este doar cu titlu de recomandare, nu este obligatoriu, GRECO nu este un organ al Uniunii Europene, ci al Consiliului European, care nu impune acte obligatorii pentru state”.

Un raport subiectiv, cu greșeli grosiere

Și Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor crede că rapoartele publicate ieri nu reflectă realitatea. „Rapoartele GRECO pe România confirmă, încă o dată, că aceste evaluări sunt nu doar vadit subiective, ci conțin și erori grosiere. Pe data de 9 iulie 2019, GRECO a publicat cele două rapoarte privind România, rapoarte adoptate pe data de 21 iunie 2019. Unul dintre acestea este Raport de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România, iar cel de al doilea este raportul de conformitate din cadrul celei de a patra runde de evaluare. Raportul de follow-up cuprinde o analiză părtinitoare și, pe alocuri, superficială ori eronată a problemelor ce fac obiectul sau, fapt ce compromite seriozitatea și profesionalismul unui asemenea raport ce se finalizează prin „recomandări” adresate unui stat pe chestiuni ce țin de justiție”, a scris Dana Gîrbovan pe Facebook.

 

Tăriceanu: Aceiaşi experţi nu au comentat despre protocoale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacţionat după publicarea rapoartelor GRECO, precizând că experţii Grupului Statelor contra Corupţiei (GRECO) nu au avut nimic de comentat însă despre dezvăluirile din ultimii ani privind protocoalele sau dosarele făcute la comandă. „Raportul GRECO privind România a fost publicat pe http://www.just.ro/ sau, mai bine zis, părerea unor experţi străini despre justiţia din România a fost publicată. Aceiaşi experţi care nu au avut nimic de comentat despre dezvăluirile din ultimii ani (vezi protocoalele secrete, dosare făcute la comandă, sentinţe venite din pădurile patriei, secţii ilegale de investigarea magistraţilor, etc)”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.