EXPLOZIV: Denunțătoarea lui Beuran l-a înregistrat, pe ascuns, și pe rectorul Sinescu

EXPLOZIV: Denunțătoarea lui Beuran l-a înregistrat, pe ascuns, și pe rectorul Sinescu

„La dosar există o înregistrare în care medicul recunoaște că a primit bani de la denunțătoare”, a anunțat jurnalista Adina Anghelescu la Antena 3.

Acest amănunt s-ar afla și pe motivarea de la Tribunal, pentru menținerea arestului la domiciliu a profesorului Mircea Beuran. Totodată, jurnalista Adina Anghelescu susține că știe din surse sigure că denunțătoarea profesorului Beuran l-a înregistrat și pe rectorul UMF Ioanel Sinescu.

Denunțătoarea Carmen Haiducu are înregistrări atât cu porfesorul Mircea Beuran, cât și cu rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, spun surse din anchetă.

Între timp, procurorii au decis că nu are importanță faptul că profesorul Mircea Beuran nu are antecedente penale și că arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile se menține.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Denunțătoarea a fost plină de tehnică pe ea când a intrat în biroul profesorului”

Adina Anghelescu a povestit amănunte interesante din dosarul chirurgului. Ea susține că prof. Beuran nu doar că nu a recunoscut că ar fi luat mită, dar a și spus, conform înregistrărilor realizate chiar de denunțătoarea Haiducu, în mod repetat: „Ți-am cerut eu vreun ban?!”.

„Eu știu că este vorba despre o înregistrare realizată la o ultimă întâlnire între Beuran si Haiducu. Aceasta a venit cu tehnică pe ea (n.r. aparatură ascunsă de înregistrare) și a cerut imperativ să i se spună de ce nu i se scoate postul la concurs. Eu știu că el chiar a susținut, pe această înregistrare, că nu a luat niciun ban. Sursele mele spun că în niciun caz profesorul nu a recunoscut.

Și nu ar fi vorba doar despre această înregistrare în dosar, în care doamna denunțător a fost doar agent provocator, încercând să-i însceneze luarea de mită, ci ar mai fi înregistrări și cu un avocat, făcute de DNA prin doamna denunțător, cât și una cu rectorul Ioanel Sinescu”, a mai declarat Adina Anghelescu la Antena 3.

Înregistrarea ascunsă a dialogului dintre denunțătoarea Haiducu și profesorul Beuran datează de la începutul lunii februarie.

Jurnaliștii EVZ au încercat să ia legătura cu rectorul Ioanel Sinescu, adresându-i și o solicitare scrisă încă de la începutul acestui scandal, însă acesta nu a fost de găsit.