Mișcare de ultimă oră pe piața bancară. Ce consecințe vor fi pentru români

Mișcare de ultimă oră pe piața bancară. Ce consecințe vor fi pentru români

EximBank și National Bank of Greece au semnat acordul de achiziție a 99,28% din Banca Românească. Prin urmare, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România,

Prin urmare, cota de piață a EximBank va crește la aproximativ 3%, fapt care va situa banca în top 10 instituții financiar-bancare din România.

În urma acestei tranzacții, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.

„Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al EximBank, a crezut de la bun început în potențialul extraordinar al acestui demers care, iată, vine să încununeze preocuparea permanentă a autorităților române de întărire a prezenței, a rolului și a impactului sistemic al băncilor cu capital de stat pe piața bancară locală. Avem încredere că noua entitate va acționa ca un factor important de susținere a creșterii economice a țării prin suportul financiar pe care îl va acorda tuturor segmentelor de piață, fie că vorbim despre persoane fizice, sau companii., a spus Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice, conform Realitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt încântat să anunțăm această tranzacție care creează o bancă românească de referință ce va pune în valoare atât experiența Băncii Românești pe segmentul de retail banking, cât și abilitatea demonstrată în timp de EximBank de a susține mediului de afaceri local. De la înființare, în urmă cu 27 de ani, EximBank s-a reinventat și s-a modenizat permanent pentru a ține pasul cu evoluția sistemului bancar și cu cerințele din ce în ce mai sofisticate ale clienților, iar acest moment reprezintă fără discuție un reper major în istoria băncii”, a spus Traian Halalai, Președintele Executiv al EximBank.

Finalizarea tranzacției așteaptă îndeplinierea tuturor cerințelor de reglementare aplicabile.

J.P. Morgan Securities plc a acționat în calitate de consultant financiar unic în cadrul tranzacției. EximBank a mai fost asistată de către Pricewaterhouse Coopers Management Consultants SRL, în timp ce Linklaters LLP a fost consultantul juridic pe plan internațional, iar Bulboacă&Asociații SCA a asigurat asistența juridică pe plan local.