Editura Evenimentul si Capital

Executivul nu are timp pentru cei de la Oltchim

09oltchim_MI
Autor: | | 10 Comentarii | 313 Vizualizari

Circa 1.000 de muncitori au parcurs zilele trecute sute de kilometri pentru a ajunge la Guvern. Doreau să discute cu unul din oamenii responsabili de soarta lor, dar nu au avut noroc

###Niciunul din membrii de vază ai guvernului nu a participat la discuţiile cu sindicaliştii de la Oltchim. O delegaţie formată din şase lideri sindicali s-a întâlnit acum două zile cu ministrul pentru dialog social, Doina Pană, doi consilieri ai premierului şi Adrian Ciocănea, secretar de stat la ministerul economiei. „Ni s-a spus că premierul este interesat de soarta noastră şi că a cerut ministrului Varujan Vosganian să facă un plan de reoganizare la Oltchim”, a spus pentru EVZ Mihai Diculoiu, lider sindical la combinat. Sindicaliştii au cerut plata salariilor restante şi, dacă vor avea loc disponibilizări, o ordonanţă prin care să se prevadă sursele din care vor fi acordate salariile compensatorii. „Dar pentru noi prioritatea este să se pună în funcţiune combinatul. Am cerut, de asemenea, privatizarea acestuia cu un investitor strategic”, a mai spus Diculoiu. Intenţii neclare Până în prezent, nu este clar ce plan au guvernanţii pentru Oltchim. Ieri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a spus că „mari companii” sunt interesate de combinat, fără a da însă nume. Dacă procesul de privatizare intră pe „repede înainte”, cel mai probabil nu va urma niciun plan de reoganizare, până la vânzare, în afara concedierii a 1.100 de salariaţi, cerută de administratorul judiciar. Luni va avea loc prima adunare generală a creditorilor companiei. Sindicaliştii cer acestora schimbarea administratorului judiciar, format din consorţiul de firme Rominsolv şi BDO Business Restructuring, pe criterii de neperformanţă, dar spun totodată că este puţin probabil: principalii creditori sunt firme de stat şi tot reprezentanţii statului au desemnat administratorii judiciari. În lipsa unui plan concret al guvernului pentru combinat, există cel puţin trei scenarii. Fie acesta va fi vândut, în forma actuală, unui mare investitor, laolaltă cu partea de petrochimie, fie va fi vândut unui investitor modest, ceea ce ar însemna că o mare parte din combinat va fi închisă definitiv. O a treia posibilitate este închiderea definitivă a Oltchim. Statul nu are încă un plan de reorganizate a combinatului, ceea ce îi nemulţumeşte pe muncitori
  • A DAT „FIRUL PROTESTELOR” ÎN PIAȚA VICTORIEI. „Am crezut în promisiunile Guvernului! Numai minciuni”

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI