„Execuție la foc automat!” Atenţie, Banciu a rostit nume grele. Să vedem şi urmările…

„Execuție la foc automat!” Atenţie, Banciu a rostit nume grele. Să vedem şi urmările…

Jurnalistul Radu Banciu a comentat în ediția de miercuri a emisiunii pe care o prezintă la B1 Tv decizia CNCD de a-l amenda pe președintele Klaus Iohannis după declarația în care a acuzat PSD că „se luptă în birourile secrete ale Parlamentului ca să dea Ardealul ungurilor”.

El a citit în direct hotărârea Consiliului CNDC și a atras atenția asupra unor aspecte care în opinia lui ar trebui să dea de gândit autorităţilor.

„N-aș citi mai departe, că mi-e frică, totuși, să nu ridic prea tare tonul, să nu rup hârtia, deși am câteva întrebări după această execuție la foc sumar, dar automat.

Nu spun că nu mă bucur că, în sfârșit, sunt pe aceeași listă cu doi președinți – Traian Băsescu a fost amendat cu 6.000 de lei, tot astăzi, pentru o intervenție care n-are legătură cu acest subiect, ci cu etnia rromă, 5.000 de lei a luat președintele Iohannis pentru afirmația care a făcut atunci deliciul publicului și pe care am comentat-o și noi abundent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Încă o dată, domnule Csaba (n.r. - președintele CNCD), știu că nu e de resortul dumneavoastră să amendați UDMR, pentru că acolo e caz penal.

Nu știu dacă procuratura s-a sesizat, apropo de acest proiect de autonomie pentru Ținutul Secuiesc, că era de resortul procuraturii, a doua zi, să deschidă dosar penal.

Nu știm. Dumneavoastră n-aveați ce să amendați la UDMR, că știu că aveți, până la urmă, zidurile destul de înalte și ferecate acolo. Nu vi se pare, totuși, că ați sancționat iarăși doar forma, și nu fondul?

Să vă dau un exemplu. Să zicem că eu sunt un jurnalist columbian. Aș fi putut să fiu dacă mă nășteam în Columbia. Ce fac, îl înjur la televizor pe Pablo Escobar – asta în anii `90.

Ce fac, sunt amendat de CNCD din Columbia că i-am terfelit memoria lui Pablo Escobar? Un infractor de nivel mondial. Probabil că așa se întâmplă, dar Pablo Escobar, în acest caz, ce primește?

O să spuneți că a primit un glonț și e destul, ok, dacă vă arde de glumă. Bun, președintele Iohannis ia 5.000 pentru formă, dar fondul problemei cine îl dezbate? Știți de ce?

Pentru că dacă se ajunge la ceea ce ați făcut dumneavoastră aici – nu contează ce va decide justiția, pentru că asta va fi peste doi ani și se va uita – cred că vă dați seama că, așa, deschideți drumul către toate fărădelegile posibile.

În momentul de față, oricine poate, pe turta, pe spinarea statului român, să facă ce vrea el. O acțiune secesionistă în Moldova, în Oltenia, în Crișana, în Maramureș, în Dobrogea.

Oricine, dacă vrea, poate începe să dezmembreze teritoriul național, cu un proiect, deci nu cu o snoavă. Nu cu o glumă într-o emisiune de pamflet – hai să facem din județele Olteniei o țară separată. Nu la televizor, ci în realitate. Dezmembrează o parte din România, deși Constituția României nu te lasă, este un caz penal.

Dumneavoastră ce faceți, îl sancționați pe cel care îi înjură pe olteni, munteni sau moldoveni că vor să dezmembreze România?”, a declarat Radu Banciu în emisiunea „Lumea lui Banciu”, de la B1 Tv.