În cazul unor probleme de sănătate, militarii americani care vor lucra în baza NATO de la Deveselu vor fi internaţi la Spitalul Municipal din Caracal, laolaltă cu ceilalţi pacienţi din zonă.
Saloanele pe care autorităţile locale doreau să le pregătească pentru americani nu vor mai putea fi modernizate, pentru că suma destinată investiţiilor s-a redus la o treime, în urma executării bugetului local de către furnizorul de gaze. ,,Aveam în plan modernizarea unor saloane care să fie puse, la nevoie, la dispoziţia soldaţilor de la baza NATO. Investiţia urma să se realizeze din fonduri proprii ale Consiliului Local şi ale spitalului. Nu se mai poate face pentru că suma destinată investiţiilor a fost redusă simţitor după ce în luna februarie am fost executaţi silit de către GDF. Practic, din cele 30 miliarde lei vechi pentru investiţii pe 2014 am pierdut 21 în urma executării silite”, a declarat primarul Caracalului, Eduard Ciocăzanu, citat de publicația Eveniment de Olt.
Conducerea spitalului susţine că va încerca să suplinească lipsa dotărilor şi a condiţiilor din spital printr-un act medical de calitate. ,,Probabil că nu vor fi încântaţi de condiţii fiind obişnuiţi cu altele, mult superioare, dar vom încerca să le oferim, în schimb, ceea ce ne este la îndemână: un act medical de calitate”, a afirmat managerul spitalului caracalean, potrivit sursei citate. Primii soldaţi americani care-şi vor desfăşura activitatea la baza NATO de la Deveselu ar urma să ajungă în judeţ în cursul acestei luni.