Poetul Ioan Es. Pop, care lucreaza in presa de peste 10 ani, a publicat recent antologia "no exit", la Editura Corint.
Laudat de critici, dar si de scriitori, el povesteste ca n-a mai scris de trei ani si nici nu stie cand, cum si daca va mai scrie. Din 1989, cand a venit in Bucuresti sa lucreze la Casa Poporului, a avut unul dintre cele mai neobisnuite parcursuri profesionale si literare. Cu toate acestea, a ramas la fel de timid ca atunci cand plecase din Ieud, judetul Maramures.
Iar Ieudul, apoi Bucurestiul - caminul de nefamilisti de pe Oltetului 15, camera 305, Pantelimon 113, pe toate aceste locuri unde a stat le aduce si le macina in poezie. „Daca ar exista martieni, ar avea si ei Ieudul lor”, explica el. Convingerea sa este ca vrea sa scrie despre ce este autentic, si nu neaparat despre propria sa viata. „Biografia este acel teren pe care isi ia avantul aparatul meu de zbor”, spune poetul.
Plecarea din Ieud Cartea sa de debut, din care sase poezii au fost acum republicate in antologie, s-a numit „Ieudul fara iesire” (1994). Ioan Es. Pop plecase din localitatea maramureseana dupa sase ani de predat limba si literatura romana la scoala de acolo. Despre motivele pentru care s-a hotarat sa faca pasul acesta el spune: „Am fost obligat de „accidente de parcurs” de natura interioara, cat si exterioara”.
Povesteste ca a luat decizia sa plece si din cauza unui mariaj esuat, precum si din dorinta de a scrie. „Acolo, poetul si poezia nu existau”. Toate acestea l-au ajutat sa ia hotararea de a porni spre Bucuresti. Dar a mai fost ceva. In 1987, trimisese un grupaj de poezii la un concurs national, intr-un festival condus de Laurentiu Ulici la Sighetu Marmatiei. Alaturi de acesta, in juriu se afla si Marin Sorescu.
„Am ramas fascinat cand i-am intalnit”, povesteste poetul. Acest juriu i-a acordat doua distinctii, printre care si Marele premiu al festivalului. Premiul i-a adus si o invitatie sa citeasca la Cenaclul Universitatii din Bucuresti, unde poetul Cristian Popescu, cel mai cunoscut dintre cei care aveau sa-i devina colegi de generatie, l-a criticat dur. Criticii literari Laurentiu Ulici si Mircea Martin l-au laudat. Insa, dupa acea lectura, Cristian Popescu avea sa-i devina un prieten foarte bun si l-a primit chiar in gazda pentru cateva luni.
A lucrat la Casa Poporului „Am vrut doar sa ader la o comunitate de exclusi mai vizibili”, isi motiveaza poetul optiunea pentru Bucuresti. Pentru plecare s-a pregatit timp de o vara intreaga. Atunci a mers la coasa, asa cum povesteste, cu alti colegi de la scoala si oameni din sat, sa faca rost de bani. N-a plecat asa, de pe o zi pe alta, ci a primit si ajutor de la fiul birtasului din sat.
„El lucra la Casa Poporului si avea o sora subinginer acolo si asa, cu pile mari, am reusit sa fiu angajat ca muncitor necalificat, in toamna lui 1989”, povesteste Pop. El spune, razand, ca toata planificarea atenta nu l-a dus mai departe de ultimul etaj din Casa Poporului, iar stagiul de pregatire si l-a facut la seful lui, la Cotroceni.
Acesta avea doi porci si i-a spus, de cand i-a venit ca nou angajat: „Profesore, pentru ca nu vreau sa te pun la o munca foarte grea, tu o sa pazesti porcii”. Apoi a trecut la carat cu roaba si la dat cu dalta si ciocanul. In 22 decembrie 1989, cobora din Casa Poporului cand a vazut lume indreptandu-se spre Universitate. A mers si el, insa de ceea ce s-a intamplat atunci, in noptile in care s-a tras, nu prea vrea sa-si aduca aminte. „Am trecut printr-o spaima teribila si am fost udat cu furtunul cu apa. N-am avut vocatie de erou”, povesteste Pop.
A fugit de la propriul debut Dupa revolutie, Laurentiu Ulici l-a luat corector la revista „Luceafarul”, iar de atunci a trecut prin toate etapele, de la tehnoredactor la jurnalist. Asta face si acum. Volumele de poezie au continuat sa apara si sa primeasca recunoastere critica, de la „Pantelimon 113 bis” (1999) la „Petrecere de pietoni” (2003). Uniunea Scriitorilor nu-l trece nici ea cu vederea si il premiaza.
Cat despre gandurile sale de cariera, Ioan Es. Pop spune ca nu l-au framantat niciodata prea mult. „Cand am debutat, nu veneam dintr-o sala a tronului, ci de foarte jos. Cand am avut lansarea primului volum, in ‘94, am fugit pentru ca eram prea emotionat. Am mintit ca ma duc in Maramures”, isi aminteste poetul.
"TRASEU"
Din Maramures in Bucuresti > Ioan Es. Pop s-a nascut in data de 27 martie 1958. Tatal sau era diacon la biserica din sat, iar mama s-a ingrijit toata viata de gospodarie.
> A studiat literele la Baia Mare si a devenit apoi profesor de limba si literatura romana in Ieud.
> Din 1983 pana in 1989 a fost profesor, apoi a plecat sa lucreze ca muncitor la Casa Poporului.
> A publicat „Ieudul fara iesire” (1994), „Porcec” (1996), „Pantelimon 113 bis” (1999), „Podul” (2000), „Petrecere de pietoni” (2003).