EXCLUSIV. Vlad Voiculescu se folosește de suferința celor bolnavi, în campania electorală! Face manevre halucinante de dragul unui vot! După declarația colegei de partid care voia eliminarea proprietății private, liderul...

EXCLUSIV. Vlad Voiculescu se folosește de suferința celor bolnavi, în campania electorală! Face manevre halucinante de dragul unui vot! După declarația colegei de partid care voia eliminarea proprietății private, liderul...

Vlad Voiculescu a eșuat în funcția de ministru al Sănătății, post ocupat timp de 7 luni sub bagheta magică a guvernului tehnocrat Cioloș, renumit pentru astfel de scamatorii. Totodată, acesta nu a renunțat să-și dorească funcții înalte. A lucrat în ultimii ani la strategia de campanie pentru dorința anunțată, oficial, în urmă cu puțin timp: primar al Bucureștiului. Tactica a fost simplă, Voiculescu încercând să se agațe de orice curent și denigrând nume importante din lumea medicală, așa cum făcea și când era în prima linie a statului. Astăzi, în urma unui articol publicat în Evenimentul Zilei, Vlad Voiculescu a simțit nevoia să reacționeze printr-o dezinformare.

Evz a publicat primele rezultate ale noului șef de la Agenția Națională de Transplant, dr. Radu Zamfir, care la mai puțin de două săptămâni de la preluarea ANT a reușit să înregistreze patru donatori-cadavru - în condiițile în care de la începutul anului până la sosirea sa, totalul era de doar trei!

Fosta directoare Anca Baculea, așa cum EVZ a dezvăluit în numeroase anchete jurnalistice, era extrem de apropiată partidelor USR și PLUS, iar îndepărtarea ei de la cârma ANT nu a picat bine din punct de vedere politic. USR-iști vocali au condamnat-o pe Sorina Pintea pentru această schimbare, deși Baculea a fost demisă după ce a fost prinsă că sifona banii Agenției prin facturi fictive, evaziue fiscală, posturi inventate etc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așadar, politicianul clădit din donații, prin puterea ONG-urilor, a decis să revină la obiceiurile mai vechi, de a-l denigra pe dr. Narcis Copcă. Chirurgul este cel care împreună cu echipa sa au realizat primele transplanturi de plămâni din România.

„Bolnavii care au nevoie de transplant pulmonar sunt condamnați la moarte de statul român. De fapt, nu de statul român ci de acțiunile unora (Firea, Copcă, Zota) și de lipsa de acțiune a celorlalți.”, a scris Vlad Voiculescu pe contul lui de Facebook. Partidul tinerilor frumoși și liberi au fost impresionați de mesajul lui Voiculescu, mai ales pentru că a fost însoțit de relatarea unui caz dramatic. Un tânăr, pe nume Ionuț, care suferă de o boală grava. Imaginea este cutremurătoare, bărbatul fiind vizibil măcinat de boală.

Manipulare pe cârca unui bolnav

„Am citit în dimineața asta povestea lui Ionuț Anghel. Un bărbat tânăr conectat la un tub de oxigen care are nevoie de transplant de plămâni: “Sunt sătul de faptul că cei care ne conduc nu ne ascultă, nu ne ajută cu nimic... Am aflat că oameni care erau mult mai bine fizic decât mine s-au stins mult mai rapid sperând să aibă o şansă la transplant oriunde, ca şi mine.” spune acesta în postare. Lui Ionuț îi e frică să nu moară în timp ce statul i-a întors spatele. La Spitalul Sfânta Maria nu pot fi operate cazurile complexe iar AKH Viena nu îi mai primeşte pe bolnavi pentru că România nu este membru cu drepturi depline Eurotransplant. Am cheltuit peste 10 milioane de euro, am închis relațiile cu centre mari din străinătate, pentru ce? Pentru orgoliul unui politician? Pentru orgoliul unui medic?Acum un an, Calin Farcas a murit în timp ce aștepta să facă transplant. Medicii români i-au zis că e prea complex cazul și nu îl pot salva. Călin avea 29 de ani și a luptat până în ultimul moment.

Ministrul a făcut promisiuni în ziua în care a murit Călin. Că va găsi soluții, că va încheia parteneriate cu alte centre europene. Doar minciuni. În timpul ăsta, bolnavii rămân fără aer...”, a conchis Voiculescu.

Însă realitatea este cu totul alta!

În primul rând, povestea tânărului este prezentată trunchiat și, de fapt, are doar cuvinte de laudă la adresa medicilor care îl tratează, iar în al doilea rând, situația dintre România și ONG-ul Eurotransplant este în continuare aceeași. Noi dăm, dar nu primim. Din motive de infrastructură și de dezvoltare a programului de transplant în România.

Reacția lui Narcis Copcă, cel care a făcut posibil transplantul pulmonar la noi

Nu pot să am reacție la ce spun niște impostori! El vrea ca în România să nu mai existe profesori în medicină, la fel cum și colega lui de partid dorește desființarea proprietății private. Cum poate un impostor, care nu știe unde e splina și ficatul, să spună unor profesori ce să facă?”, a declarat managerul de la Sfânta Maria, dr. Narcis Copcă. Șeful programul de transplant pulmonar a fost deseori atacat de Voiculescu și, pe perioada cât a fost ministru al Sănătății, acesta a împiedicat realizarea primul transplant pulmonar în România, spunând că în țara noastră nu se poate efectua o asmenea intervenție, iar singura soluție ar fi fost formularul 112, deci efectuarea transplantului în străinătate.

Totodată, 2018 a debutat cu primul transplant pulmonar realizat de echipa lui dr. Copcă, și s-a încheiat cu un total de 4 transplanturi, toate cu evoluție favorabilă a pacienților. Acest debut a fost un record pentru România, atât pentru numărul de proceduri realizate, cât și pentru că toți pacienții au supraviețuit.

E bine de știut că și atunci Voiculescu milita pentru Eurotransplant, deși, în mod oficial, ONG-ul a pus în vedere oficialilor României că ei nu pot livra pacienților noștri înainte țărilor cu un program de transplant funcțional. Mai mult, spitalele din Europa pot pune pe listele lor de așteptare mai puțin de 1 la sută din pacienții înscriși, prioritari fiind conationali lor.

Cazul lui Ionuț, prezentat de Vlad Voiculescu pentru a atrage simpatie, un fake news!

Contactat de jurnaliști, Ionuț a povestit presei că el nu are ce să le reproșeze medicilor care îl tratează, ba chiar e copleșit de atenția primită din partea lor. Din păcate, în timpul evaluării i s-a descoperit o boală imunologică, iar asta îl împiedică să intre pe lista de transplant. În prezent Ionuț se află sub tratament la Spitalul Militar din Capitală.

Românii au făcut echipă cu nemții pentru a-l salva

Prof. Dragoș Bumbăcea este cel care îl tratează și, alături de el au venit și specialiști de renume de la Hanovra. Împreună, aceștia au evaluat starea pacientului, au stabilit cel mai bun plan de tratament și, la scurt timp după vindecare, Ionuț va intra pe lista de transplant pulmonar. Tânărul a declarat că se află într-o relație foarte bună medic-pacient, iar apropiații, care știu că situația lui Ionuț a fost monitorizată și de specialiști de talie mondială, consideră gestul lui Voiculescu umilitor și „o pârghie mizerabilă de a-și face campanie electorală”.