Exclusiv. Vlad Voiculescu a găsit vinovații pentru greșelile lui: presa și PNL. Liberalii vor să se consulte cu Klaus Iohannis

Exclusiv. Vlad Voiculescu a găsit vinovații pentru greșelile lui: presa și PNL. Liberalii vor să se consulte cu Klaus Iohannis

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu nu își dă demisia pentru cele întâmplate mai ales la evacuarea tragică a pacienților de la Spitalul Foișor. Dimpotrivă. A găsit vinovații: presa și oamenii politici din alte partide.

“Chiar dacă vorbim despre o situaţie de criză, lucrurile pot fi  blocate, fie dintr-un interes mediatic, politic, fie dintr-o neîntelegre a situaţiei de criză în care sistemul sanitare se află şi Ministerul Sănătăţii are capacitate limitată de a trece peste decizia unui manager, respectiv refuzul de a semna, respectiv o întârziere.

Este regretabil că acest lucru s-a întâmplat şi este cât se poate de evident că, de la un punct încolo, s-a încercat folosirea unei situaţii de urgenţă pentru a câştiga capital politic", a declarat în după-masa aceasta ministrul PLUS Vlad Voiculescu.

Vinovații lui Voiculescu: “Televiziunile pentru că nu mai primesc bani” și “scena politică”

Pentru a fi sigur că a fost bine înțeles asupra celor care se fac vinovați pentru activitatea lui de ministru al Sănătății, Voiculescu a tușat și mai tare: “S-a schimbat scena politică (...) Televiziunile nu mai primesc bani”. De asta este el prezentat ca fiind un ministru ineficient, generator de scandaluri cu colegii lui de la PNL și lipsit de orice empatie față de pacienți, fie ei vii sau morți, și-a transmis Voiculescu mesajul către opinia publică. O acuzație pentru care Voiculescu nu a prezentat opiniei publice nici o probă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul Sănătății a fugit de jurnaliști. A vorbit doar cu camera de luat vederi

Vlad Voiculescu nu are practica conferințelor de presă.  Și-a comandat astăzi în condiții speciale o declarație de presă. Fără presă. Respectiv, a fugit de jurnaliști pentru a-i putea prezenta în lipsă ca fiind vinovați pentru contestarea sa de către opinia publică.

Și ca o pregătire pentru ziua de mâine. Luni, 12 aprilie. Zi cu agendă politică încălcată. La ora 10.00 se va reuni ședința conducerii PNL. De la ora 13.00, ședința liderilor coaliției. În ambele reuniuni politice se va discuta despre viitorul politic al lui Vlad Voiculescu.

Premierul Cîțu l-a avertizat din nou pe Voiculescu: “E de văzut dacă mai există onoare”

Premierul Cîțu a transmis astăzi un avertisment. Cu repetiție. „Aștept demisii după cazul Foișor. Este de văzut dacă mai există onoare în România. În această situaţie trebuie să înţelegem cu toţii că avem un singur inamic – pandemia. (...)Eu vă spun un lucru pe care vi l-am spus de fiecare dată şi celor care au opinii politice în subiect – remanierea sau o decizie în acest Cabinet o va lua premierul, iar aceste decizii nu se discută, ele se vor anunţa.”

“I-am cerut (n.r.: lui Vlad Voiculescu), nu acum, am cerut să fie prezentat un raport şi am cerut să facă declaraţii de presă săptămânal. De atunci nu am mai cerut. Cer acest lucru de la toţi miniştrii, nu doar de la ministrul Sănătăţii. Am cerut transparenţă şi profesionalism, asta cer de la toţi miniştrii”, a spus în după-masa aceasta Florin Cîțu.

Lideri importanți ai PNL i-au cerut lui Voiculescu, demisia

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan și Beni Oni Ardelean, vicepreședinte al PNL au anunțat deja că luni se va discuta și în ședința liberalilor și în cea a coaliției despre soarta lui Vlad Voiculescu. Vicepreședintele PNL Ardelean a fost explicit: Vlad Voiculescu trebuie să-și dea demisia, mai ales după episodul dramatic de la Spitalul Foișor.

Lideri importanți din conducerea PNL ne-au declarat că mâine se va dezbate cazul Voiculescu dar că e posibil să nu i se ceară acestuia să-și dea imediat demisia. Solicitarea fermă a demisiei va veni cel mai probabil după ce premierul Florin Câțu va prezenta în vară Raportul privind activitatea fiecărui ministru din Cabinet.

Conducerea PNL amână cererea imperativă a demisiei, până după raportul premierului Cîțu

Potrivit liderilor liberali, important este ca acum să se eficientizeze procesul de vaccinare, proces care este coordonat de doctorul militar Valeriu Gheorghită.. Liberalii îi vor impune însă mâine lui Voiculescu să dea odată drumul la procesul de testare masivă a populației, acțiune de care este responsabil Ministerul Sănătății dar care merge foarte prost. Și să gestioneze responsabil depistarea de paturi pentru ATI.

Liberalii vor să se consulte cu Klaus Iohannis

Liderii liberali ne-au spus că se vor consulta și cu președintele Iohannis referitor la cazul Voiculescu în particular dar și asupra relațiilor tensionate pe care le au cu miniștrii și liderii USR-PLUS. Aceștia ne-au declarat că șeful statului a insistat foarte mult către toate partidele coaliției majoritare să lucreze în echipă dar că acesta este informat asupra faptului că miniștrii și liderii USR-PLUS provoacă scandal și tensiuni în actul de guvernare, în scop politico-electoral. Este de așteptat ca președintele Iohannis să se exprime zilele acestea  public asupra temei privind gestionarea situației pandemice.

Alta este teama lui Vlad Voiculescu și a liderilor USR-PLUS. Plângerea penală făcută de premierul Cîțu la Parchetul General în urma anchetei desfășurată de Corpul de Control al prim-ministrului la ministerul Sănătății în urma intrării forțate a consilierului onorific al lui Vlad Voiculescu, Ștefan Voinea, în Registrul Electronic Național privind centrele de vaccinare (RENV).

USR-PLUS și Voiculescu se tem tare de plângerea penală făcută de Cîțu

Ancheta Corpului de Control a definit această acțiune ca fiind neconformă. Reacția oficială a Ministerului Sănătății asupra plângerii penale depusă de premier la Parchet pe acest caz  a devoalat problema: s-a recunoscut că pentru accederea în RENV  era nevoie de certificat ORNISS. Un document special eliberat pentru un demnitar sau un angajat care prevede că are voie să acceadă la acte sau informații privind securitatea națională. Ceea ce consilierul lui Vlad Voiculescu nu avea. Dar ministrul i-a permis. Ba l-a și incuraja și apărat.

Progresiștii îi amenință pe liberali cu ruperea coaliției dacă nu stopează ancheta Parchetului General

Teama liderilor progresiști, implicit a lui Vlad Voiculescu, față de posibilele rezultate ale anchetei Parchetului General s-a reflectat și în tonul foarte vehement al unui Comunicat de presă al USR-PLUS emis vineri noaptea în care i-au amenințat voalat pe partenerii de la PNL că vor rupe coaliția dacă ancheta va merge mai departe. Totodată, liderii USR-PLUS i-au atras atenția lui Florin Cîțu că datorită lor este acesta, astăzi, premier.

Vlad Voiculescu este fitilul ostilității vechi dintre liberali și progresiști. Nivelul tensiunilor la care s-a ajuns în prezent datorită activității ministrului Sănătății care nu s-a arătat, în patru luni de mandat, deloc preocupat de soarta paciențillor și a sistemului medical în criza pandemică ci de întreținerea unui joc politic de putere în coaliția de guvernare este mai mare ca oricând.

Acesta este motivul pentru care liderii din conducerea PNL ne-au declarat că vor să se consulte cu președintele Iohannis pe acest subiect. Abia apoi vor cere oficial demisia lui Vlad Voiculescu.

CITIȚI ȘI: Vlad Voiculescu își face imagine pe suferința pacienților. Momente penibile: declarația de presă, suprapusă cu declarația premierului