Evenimentul Zilei > EVZ Special > Exclusiv. USR-PLUS și PSD au pornit campania electorală pentru 2024 în București. Victime: locuitorii 
Exclusiv. USR-PLUS și PSD au pornit campania electorală pentru 2024 în București. Victime: locuitorii 

Exclusiv. USR-PLUS și PSD au pornit campania electorală pentru 2024 în București. Victime: locuitorii 

Definiția activității aleșilor USR-PLUS din administrația locală bucureșteană: nici un proiect de investiții, blocarea planurilor avansate de primarii care  aparțin altor partide, promovarea scandalului politic pentru influențarea alegătorilor.

Atitudinea aleșilor locali ai USR-PLUS din București de sabotare a proiectelor de investiții avansate de primari ai altor partide este similară cu cea a consilierilor PSD din sectoarele 3 și 5. Practic USR-PLUS și PSD, noua stângă și vechea stângă au intrat în campanie electorală pentru alegerile locale de peste patru ani. Victime colaterale, locuitorii.

Sectorul 4. Proiectele primarului PSD Daniel Băluță, ținta celor de la USR-PLUS 

Cel mai recent caz referitor la blocarea de către aleșii USR-PLUS a investițiilor în București se consumă zilele acestea. Ținta este primarul PSD al sectorului 4, Daniel Băluță. Pretextul invocat de progresiști: pesedistul Băluță vrea să ridice un pasaj pietonal în zona Tineretului despre care spun că este contestat de locuitorii din zonă. Motivul real: pregătirea terenului pentru câștigarea de către USR-PLUS a primăriei de sector la alegerile din 2024 prin blocarea investițiilor avansate de primarul Băluță. Deși pesedist, primarul a fost votat de aproape 60% din locuitorii sectorului. Greu de crezut  că la acest scor  primarul pesedist Băluță a fost votat doar de simpatizanți ai PSD.

Progresiștii mută atacul împotriva proiectelor primarului Băluță, la CGMB

Modalitatea la care recurg aleșii USR-PLUS din Consiliul Local (C.L.) al sectorului 4: solicitarea către Consiliul General al Municipiului București (CGMB) de a vota preluarea la Primăria Capitalei a celor peste 12 bulevarde administrate de primăria sectorului 4 în jurul cărora se desfășoară lucrări de investiții în derulare. Solicitarea progresiștilor va fi dezbătută și votată la prima ședință a CGMB care va avea loc la sfârșitul lunii martie. USR-PLUS alături de PNL dețin majoritatea calificată de 28 de voturi în CGMB.

Fosta candidată a USR la primăria sectorului 4 testează din nou terenul

Intenția progresiștilor a fost prezentată pe FB de consilierul general al USR, Ana Ciceală. Fostă candidată în 2020 a USR la primăria sectorului 4 până a fi înlocuită cu un reprezentant al PLUS, Ciceală l-a însărcinat pe colegul ei, consilierul din CGMB Valentin Necula, cu avansarea demersului: „În 2020 a fost inițiat de către primarul Sectorului 4 și adoptat de C. L. un proiect care vizează investiții pentru realizarea unor pasarele pietonale pe deasupra bulevardului Tineretului. În 2017 însă, atunci când s-a încredințat dreptul de administrare al acestui bulevard către C.L. 4, CGMB a definit foarte clar și scopul acestui demers: construirea/reamenajarea de parcaje”, a justificat demersul progresiștilor,  consilierul USR din CGMB, Valentin Necula. 

“Faptul că acum, în ciuda protestelor vehemente ale comunității, primarul Sectorului 4 insistă să realizeze investiții care exced scopului pentru care a primit în administrare acest bulevard m-a determinat să inițiez proiectul de hotărâre care prevede retragerea acestui drept. Grupul consilierilor generali USR-PLUS are serioase dubii cu privire la oportunitatea acestei investiții și considerăm că în viziunea administrației Băluță este prioritar traficul auto în detrimentul celui pietonal. Cu o asemenea abordare nu putem fi de acord atata timp cât există alternative ca semaforizarea inteligentă.” a declarat consilierul general al USR,Valentin Necula.

 

Consilierii USR-PLUS vor blocarea majorității investițiilor derulate de primarul Băluță

Ce nu spun consilierii progresiști este faptul că demersul lor nu vizează doar proiectul invocat, cel al pasarelei pietonale din zona bulevardului Tineretului. Ci cuprinde cele peste 12 bulevarde ale sectorului 4 care au antamat proiecte de investiții ori din mandatul trecut, ori aprobate sau în curs de aprobare în mandatul 2020-2024. 

Nicușor Dan a spus că nu are bani pentru preluarea proiectelor de la sectorul 4

Lucrări de investiții pentru care nu sunt bani la Primăria Generală pentru a fi continuate, în cazul în care cele 12 bulevarde vor fi transferate la Centru pentru că așa doresc cei de la USR-PLUS. Nicușor Dan a anunțat public faptul că bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2021 este deficitar în domeniul investițiilor pentru că este grevat de datoriile uriașe generate de managementul dezastruos lăsat moștenire de administrația pesedistei Gabriela Firea.  Concret, dacă se aprobă în CGMB cererea USR-PLUS de transferare a celor 12 bulevarde din administrarea sectorului 4,  în subordinea Primăriei Generale, perdanții vor fi locuitorii sectorului.

Deși a fost și este pesedist, Daniel Băluță  a acționat ca un primar normal, nu ca un membru al contestatului PSD. A lărgit bulevardele primite în anul 2017 spre administrare de la Primăria Generală de la două la patru benzi, a creat peste 15.000 de locuri de parcare, a anvelopat școli, grădinițe, creșe și blocuri de locuințe, a construit un spital și unități medicale de primiri urgențe, a sistematizat o parte din zonele periferice ale sectorului. Proiecte pe care le are pregătite pentru a fi continuate și în mandatul actual, alături de cele privind dezvoltarea infrastructurii. Cel puțin, așa s-a angajat primarul. De decontat, va deconta pro sau contra în anul 2024 în fața locuitorilor din sectorul 4.

 

PNL, încolonat în spatele USR-PLUS împotriva investițiilor din sectorul 4

 

Politica de blocare a proiectelor de investiții ale primarului pesedist Băluță asumată public de USR-PLUS este susținută în C.L.  și de majoritatea consilierilor liberali gestionați politic de deputatul Pavel Popescu, șeful organizației PNL-sector 4. 

Deputatul PNL nu a răspuns solicitărilor noastre de a prezenta un punct de vedere pe acest subiect. Practic PNL se comportă în C. L. al sectorului 4 ca o anexă politică a USR-PLUS, potrivit surselor politice care ne-au explicat că atitudinea permanent certăreață și obstrucționistă a progresiștilor nu este specifică comportamentului consilierilor liberali. 

 

Perdanți ai campaniei progresiștilor: locuitorii sectorului 4, dar și PNL

 

Dimpotrivă, îi dezavantajează pe cei de la PNL. Pentru că reprezentanții USR-PLUS, foarte activi pe social-media, se prezintă ca fiind singurii reformatori autentici din C. L. al sectorului 4 în timp ce liberalii au comandă politică de la șefii lor centrali să nu-i contrazică pe progresiști, indiferent că sunt sau nu de acord cu politicile acestora. 

Scopul acțiunilor USR-PLUS de blocare a investițiilor în sectorul 4 este pur electoral, conform unor surse politice. Anume, de compromitere a actualului primar în perspectiva alegerilor locale din 2024 pe care,  ca orice partid, USR-PLUS dorește să le câștige chiar dacă pentru asta blochează programat proiectele de dezvoltare ale sectorului. 

 

Ce nu au reușit în C.L., cei de la USR-PLUS secondați de PNL încearcă la CGMB

 

Referitor la proiectul primarului Băluță de construire a unei pasarele pietonale  deasupra bulevardului Tineretului care a provocat nemulțumirea unei părți din locuitorii zonei, surse politice ne-au explicat că tensiunile sociale de acolo au fost provocate de progresiști în scop electoral anticipat.  

În C.L. al sectorului 4, PSD are 11 consilieri, USR-PLUS are 9, PNL, 5 și PMP, 2 consilieri. Cu toate acestea, proiectele de infrastructură ale primarului Băluță au fost votate în C.L. prin susținerea lor de către PSD, PMP și a câtorva consilieri liberali care au mișcat în front. Ceea ce i-a determinat pe progresiști să inițieze blocarea proiectelor din sectorul 4 prin votul consilierilor din CGMB unde PNL și USR-PLUS au majoritatea necesară de 28 de voturi.

 

Consilierii progresiști nu au depus vreun plan de investiții nici în mandatul trecut, nici în cel actual

 

Au avansat consilierii progresiști din sectorul 4 vreun proiect de investiții în mandatul trecut, 2016-2020 și în mandatul prezent? 

Întrebat pe acest subiect, Dan Marin Ștefănel, consilier al PMP în C.L. al sectorului 4 și fost Primar General interimar al Capitalei după demisia lui Sorin Oprescu a răspuns scurt: “Nu”. 

 

Unicul proiect al USR-PLUS: cererea de publicare a bugetului sectorului în XL, nu în PDF, așa cum era publicat până acum

 

Consilierul PMP Ștefănel ne-a explicat care au fost în mandatul trecut și care sunt și în prezent,  proiectele consilierilor progresiști pentru locuitorii sectorului 4: “Transparentizarea. Ei vorbesc doar despre transparentizare. Atât. Vă dau un exemplu de transparentizare marca USR-PLUS. Au cerut ca bugetul pe care îl va primi primăria de sector care însumează peste 700 de pagini să nu mai fie publicat în PDF ci în format editabil, în XL. Dar bugetul a fost întotdeauna prezentat public. Cererea lor este redundantă. Ce e drept, a fost publicat în PDF. Noutatea adusă de USR-PLUS este că ei doresc acum prezentarea bugetului în XL. La asta se rezumă contribuția lor. Și au mai propus ca ședințele de Consiliu Local să fie publice.”

 

Consilierul PMP ne-a spus că cine depune proiecte de investiții în C.L. al sectorului 4 are toate șansele să-i fie aprobate. Fapt care a fost valabil și în mandatul trecut. Dan Marin Ștefănel ne-a dat ca exemplu un proiect aflat în derulare avansat de el ca reprezentant al PMP, de lărgire și sistematizare a bulevardului Metalurgiei. 

 

“Electoratul liberal nu agrează scandaluri și blocaje. PNL pierde”

 

“Concret, USR în mandatul trecut și USR-PLUS în prezent nu au depus nici un proiect de dezvoltare pentru sectorul 4. Ei urmăresc doar să-l blocheze pe Băluță. Din păcate pentru liberali, strategia adoptată la sectorul 4 de încolonare în spatele USR-PLUS este proastă pentru ei. PNL nu va avea câștig politic din susținerea acțiunilor celor de la USR-PLUS pentru că electoratul cu simpatii liberale nu agrează scandaluri și blocaje. Dimpotrivă,  așteaptă proiecte de dezvoltare”, a comentat consilierul PMP Dan Marin Ștefănel.

 

La sectorul 1, primarul USR Clotilde Armand “investește” doar în scandaluri 

 

Atitudinile primarilor USR-PLUS de la sectoarele 1 și 2  sunt relativ similare cu cele practicate la sectorul 4 de consilierii progresiști. Respectiv fără proiecte de investiții și de dezvoltare. În schimb, multă propagandă pe social-media și mult scandal. Reprezentanții USR-PLUS au talent în marketing politic și în folosirea nelimitată în public a conceptelor “transparență” și  “viziune reformistă”. Deocamdată, doar cu valoare teoretică.

 

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand s-a evidențiat prin explozia gunoiului în cel mai select sector al Capitalei, prin expoziția de calitate discutabilă expusă în palatul în care funcționează primăria și prin certurile nesfârșite cu reprezentanții PNL din sector dar și din Guvern. 

 

Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu “investește” în înlocuirea numelui de “Parcul Sfântul Ștefan”

 

Primarul sectorului 2 Radu Mihaiu s-a evidențiat prin intenția oficială de a schimba denumirea “Parcul Sfântul Ștefan” în   “Grădina Alexandru Gheorghe Donescu”. Paradoxul istoric nu i-a clătinat deloc pe aleșii USR-PLUS din sectorul 2. Alexandru Gheorghe Donescu a fost exact primarul liberal din perioada interbelică care a construit parcul aflat acum sub tirul progresiștilor și pe care l-a și denumit astfel: “Sfântul Ștefan”. Nume care nu a fost schimbat nici măcar în nenorocitul regim comunist. Dar nume greu de acceptat azi de cei de la USR-PLUS. Politicienii progresiști se pronunță agresiv de mult timp împotriva culturii, istoriei, credinței și tradițiilor românești.

 

Nicușor Dan transferă la sectorul 2 un pasaj similar cu cel interzis de USR-PLUS primarului de la sectorul 4

 

Și încă un paradox. Pe 15 martie, Nicușor Dan a anunțat deschis că lucrările privind construcția pasajului suprateran de la Doamna Ghica începute în anul 2020 ar putea trece de la Primăria Generală la Primăria sectorului 2, în urma unor discuții cu primarul USR Mihaiu. Motivul: nu mai sunt bani la Primăria Generală din cauza dezastrului financiar lăsat de fostul primar al Capitalei, pesedista Gabriela Firea. Pasaje supraterane, dar pietonale avea incluse în unele proiecte și primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Ale pesedistului Băluță sunt respinse de USR-PLUS, în timp ce primarul USR de la sectorul 2 poate primi în administrare un proiect relativ similar.

 

PSD și USR-PLUS gândesc și acționează la fel

 

Reversul medaliei. La sectoarele 3 și 5, cei doi primari cu trecut sau empatii pesediste, Robert Negoiță și Cristian Popescu Piedone se confruntă cu un val de aciditate politică similar cu cel progresist de la sectorul 4, dar provenit, în cazul lor,  de  la consilierii locali ai PSD. Vechea stângă, PSD, și noua stângă, USR-PLUS, se aseamănă.

 

Robert Negoiță: “La sectorul 3, consilierii PSD sunt la fel sau chiar mai fanatici ca cei de la USR”

 

“În Consiliul Local de la sectorul 3 consilierii PSD sunt la fel ca cei de la USR-PLUS sau chiar mai fanatici decât ei. Consilierii PSD sunt coordonați de Gabriela Firea”, ne-a declarat primarul sectorului 3, Robert Negoiță. Acesta a fost reales primar la alegerile locale din 2020 cu un scor electoral substanțial. 

Robert Negoiță a fost membru al PSD, partid din care a plecat în urma conflictelor avute cu Liviu Dragnea. Fostul primar PSD al Capitalei, Gabriela Firea îl acuză și acum pe  primarul Negoiță că din cauza lui ar fi pierdut alegerile din  septembrie 2020 în avantajul lui Nicușor Dan. Firea a obținut un scor de doar 37, 9% prin comparație cu Nicușor Dan care a câștigat cu 43% funcția de Primar General al Capitalei.

 

Primarul Piedone de la sectorul 5 este blocat din motive electorale de PSD 

 

“Aceeași realitate ca la sectorul 3 se regăsește și la sectorul 5 unde primar este Cristian Popescu Piedone”, ne-a spus Robert Negoiță. Respectiv, consilierii PSD  blochează proiectele primarului care nu aparține partidului. 

Exact ca la sectorul 4 unde USR-PLUS este în campanie electorală anticipată pentru 2024 prin compromiterea primarului Băluță în detrimentul alegătorilor, la sectoarele 3 și 5 PSD duce aceeași campanie în vederea câștigării celor două primării care nu îi aparțin, peste patru ani.

 

Întrebat cum colaborează politic și administrativ cu reprezentanții USR-PLUS și ai PNL în C. L. al sectorului 3, Robert Negoiță s-a exprimat plastic: “Faptul că cei de la PSD sunt atât de fanatici îi determină pe consilierii locali de la USR-PLUS și de la PNL să gândească mai pozitiv. Și eu îi încurajez”.

 

PSD și USR-PLUS nu sunt interesați să atragă voturi prin proiecte de dezvoltare

 

Politicienii locali ai USR-PLUS și PSD nu au gândit și o practică constructivă  prin care să-i convingă pe bucureșteni să-i voteze. Respectiv,  prin promovarea de proiecte de investiții și de dezvoltare atât de necesare Capitalei. Cu atât mai mult cu cât toate sectoarele socio-economice sunt afectate de criza economică generată de pandemie. 

 

Emil Boc a fost reales primar chiar dacă a fost diabolizat de adversari

 

Reprezentanții vechii stângi și noii stângi nu au reținut nimic din istoria recentă. Doar un exemplu: Emil Boc a fost reales primar al Clujului în anul 2012. Și asta, după ce a fost diabolizat timp de patru ani de majoritatea mass-media și de forța politică împerecheată a PSD și PNL în timpul mandatului său de premier din anii 2008-2012, ani de criză economică. 

Motivul victoriei: clujenii nu au uitat ce dezvoltare a cunoscut orașul lor în timpul primului mandat de primar al lui Emil Boc din perioada 2004-2008. Istoria se tot repetă chiar dacă pentru PSD și USR-PLUS aceasta este o realitate demodată.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat in categoriile: EVZ Special, Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: