EXCLUSIV. Traian Băsescu va depune joi jurământul pentru a obține cetățenia R.Moldova

Ex-președintele României, Traian Băsescu și soția sa Maria, vor depunde jurmântul pentru a obține cetățenia moldovenească. Ceremonia va avea loc joi, la ora 16:00 în incinda Ambasadei Republicii Moldova la București. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de Excelența Sa, domnul Amabasador Mihai Gribincea.

”Domnul Băsescu este ”constrâns” de două termene: primul este legat de legislația RM care prevede că dacă în termen de șase luni persoana nu depunde jurământul ea pierde dreptul de a obține cetățenia, iar al doilea termen este legat de alegerile Prezidențiale la care dânsul a declarat că intenționează să participe”, a declarat oficialul, citat de deschide.md.

Ulterior familia Băsescu va trebui să depună actele pentru a-și perfecta pașapoartele moldovenești. Dacă vor face acest lucru prin intermediul Amabasadei de la Bucurști, atunci soții Băsescu riscă să nu primească actele până în ziua când se va desfășura cel de-al doilea tur al scrutinului. 

În schimb, au posibilitatea să vină la Chișinău, unde contra taxei de 2550 de ei, îl pot obține în 3 ore.

Fostul președinte român, Traian Băsescu, a declarat aseară la B1 că nu a votat în primul tur din cadrul alegerilor prezedențiale în Republica Moldova. Băsescu a explicat aceasta prin faptul că Igor Dodon a atacat la Curtea Constituționala hotărârea prin care Nicolae Timofti i- a acordat cetățenia Republicii Moldova.  „Acum, s-a judecat și s-a respins, așa că, în turul doi, voi vota pentru Maia Sandu", a conchis el. 

Amintim că Traian Băsescu și soția sa Maria au primit cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie, curent.