Un al doilea sondaj de opinie a fost realizat de PMP pentru a evalua șansele ca Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei din partea partidului. Ca și precedentul sondaj și acesta a intrat în posesia noastră, dar nu vom face publice rezultatele sale până când Traian Băsescu nu-și va anunța decizia finală în privința candidaturii. În ultima discuție pe care am avut-o cu fostul președinte al României acesta mi-a spus că nu a luat o decizie finală. Orice variantă este posibilă.

Ceea ce vă pot spune este că potrivit ultimelor date, acesta a crescut în intenția de vot, bucureștenii văzându-l ca pe o alternativă la Gabriela Firea și Nicușor Dan. Mai mult, într-o eventuală cursă electorală cu Traian Băsescu lider, Partidul Mișcarea Populară ar deveni arbitrul puterii în Consiliul General, având un scor cu două cifre.

Cum au reacționat liberalii? Precum pompierii! Încearcă să stingă focul venind cu o ofertă greu de acceptat: Traian Băsescu să devină viceprimar al Capitalei, neînțelegând că decizia fostului președinte vizează soarta PMP, nu o poziție în administrația Bucureștiului.

Comentând situația la Digi 24, Cristian Pîrvulescu a avut o evaluare asemănătoare: „Nu sunt dintre cei care cred că o candidatură a lui Traian Băsescu ar defavoriza-o pe dna Firea – de altfel, Traian Băsescu a anunțat un sondaj l-ar indica cu 16 la sută, ceea ce ar avantaja-o pe doamna Firea înaintea lui Nicușor Dan. Dar e prematur să vorbim despre asta, 27 septembrie este peste o lună și jumătate. Între timp, pe 18 august, candidații, partidele vor trebui să depună listele finale și vom vedea cu siguranță o candidatură Traian Băsescu la București. Nu se mai poate reveni, a spus-o și fostul președinte”, subliniază analistul politic.

„Asta va face să fie o competiție politică dură în jurul Bucureștiului, care va estompa în mare măsură bătălia în alte localități și va politiza și mai mult alegerilor locale, care în alte țări se numesc alegeri administrative, adică ar trebuie să alegem programe de guvernare locală și nici pe departe partide politice”, adaugă Cristian Pîrvulescu.

Unde nu sunt de acord cu Pîrvulescu? Părerea mea este că liberalii au făcut cea mai mare greșeală politică necooptând PMP în coaliția din București.