Numele lui Victor Ponta apare în două dosare ale procurorilor anticorupţie aflate în faza actelor premergătoare, care au drept obiect activitatea unor persoane cu funcţii de conducere de la complexurile Rovinari şi Turceni, DNA precizând că nu există cauze în care premierul să fie urmărit penal.
Premierul Victor Ponta a declarat că nu a fost informat că ar avea vreun dosar la DNA, dar că nu s-ar mira dacă s-ar întâmpla aşa deoarece nu ar fi "om politic" dacă nu ar avea un dosar, precizând însă că nu a semnat niciodată niciun contract, ca avocat, cu Turceni şi Rovinari. El a amintit totodată că ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a dat-o deja în judecată pe această temă pe Monica Macovei şi a câştigat.
- Victor Ponta: Sunt CONVINS că justiția este independentă.N-aș fi om politic dacă nu aș avea un dosar
Ponta: "Dar eu mă duc mâine. Dacă mă cheamă, mă duc" Astfel, întrebat, joi, de jurnalişti, într-o conferinţă de presă, cum comentează faptul că, potrivit Serviciului Teritorial Craiova al DNA, ar fi cercetat într-un dosar deschis în 2011, Ponta a răspuns: "Păi, e normal. Ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc mâine. Dacă mă cheamă, mă duc". Premierul a precizat însă că nu a fost informat şi că află de la presă despre această problemă, dar a repetat că nu s-ar mira dacă ar fi aşa, adăugând: "Cum aş putea să n-am şi eu un dosar la DNA? Până la urmă, ar fi anormal". "Asta e o tâmpenie" După ce jurnaliştii i-au spus că ar fi vorba de nişte contracte semnate de firma sa de avocatură cu un proiect energetic Turceni, Ponta a răspuns: "Asta e o tâmpenie. Aici, domnul Şova e doctor în problema asta, în sensul în care a şi dat-o în judecată pe Macovei şi a şi câştigat. Eu n-am semnat în viaţa mea nici un contract, ca avocat, cu Turceni şi cu Rovinari. Deci, repet, cred că e vorba de domnul Şova, care a dat-o în judecată pe Macovei şi a şi câştigat. Dacă e vorba de asta, e o tâmpenie. Dacă e vorba de altceva cu plăcere, un dosar nu strică niciodată. Nici n-aş fi om politic, dacă n-aş avea un dosar". După care s-a adresat ministrului Şova, prezent alături de el la conferinţa de presă, spunându-i să nu se lase "prins" cu Turceni şi Rovinari, ci să se refere la autostrada Comarnic-Braşov, deoarece "aia-i veche".
- EXCLUSIV. RAPORTUL CSM: Prim-ministrul a ÎNCĂLCAT principiul ECHILIBRULUI puterilor în STAT | VIDEO
Raportul IJ: Două dosare al DNA Raportul Inspecţiei Judiciare (IJ), realizat în urma declaraţiilor făcute de premier după condamnarea lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian, a fost însuşit, astăzi, de Consiliul Superior al Magistraturii. În condiţiile în care Ponta s-a referit, în declaraţiile sale, şi la celeritatea unor dosare, sugerând că aceasta ar depinde de apartenenţa politică a celor vizaţi, IJ a inclus în raport şi informaţii privind stadiul cauzelor în care apar numele unor politicieni, inclusiv cel al premierului. Astfel, potrivit raportului IJ, numele lui Victor Ponta apare într-un dosar referitor la efectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcţii de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006 -2011, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului societăţii. "Dosarul a fost înregistrat iniţial la Biroul Teritorial Târgu Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrală la 04.04.2012", s-a precizat, în raport. Cel de-al doilea dosar aflat în faza actelor premergătoare în care apare numele lui Ponta se referă la fapte comise de persoane cu funcţii de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni, în perioada 2007-2011. "Sesizarea este din oficiu şi aparţine Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrală", a menţionat IJ. DNA: "Nu există dosare în care a fost începută urmărirea penală" Oficiali din DNA au declarat, pentru Mediafax, că pot confirma că nu există dosare în care a fost începută urmărirea penală pe numele lui Victor Ponta, precizând că nu se pot furniza informaţii cu privire la cauzele aflate în faza actelor premergătoare. Dosare şi la Parchetul General "La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2009- 2013 au fost înregistrate un număr de 19 cauze penale în care s-au efectuat cercetări şi faţă de Victor Ponta, sub aspectul comiterii unor fapte penale, la sesizarea unor persoane fizice. Au fost soluţionate prin netrimiterea în judecată 14 din acestea, celelate 5 înregistrate în 2013 fiind în curs de soluţionare," se mai arată în raportul IJ. Afirmaţiile lui Victor Ponta Afirmaţiile lui Ponta care, potrivit raportului, "ar putea pune în discuţie afectarea independenţei sistemului judiciar" au fost făcute în emisiunea "Ora de vârf" difuzată de România TV în 6 ianuarie, la puţin timp după condamnarea lui Năstase. "Avem 500 de zile, de când am făcut plângeri penale documentate referitoare la Blejnar, la Duţă, la Videanu şi nu s-a mişcat nimic în 500 de zile, nimic. Nici nu a zis parchetul. Trebuia să ne zică DNA-ul: 'Domnule aţi greşit. Nu aveţi dreptate'. La Hidroelectrica, am uitat, unde a fost gaura un miliard de euro, la Poşta Română, unde - vorba aia - sute de milioane, 500 de zile nu a mişcat nimeni o hârtie dintr-un dosar la DNA. Dacă sunt multe acelea, nu ştiu, sunt puţine, că dacă mergem în ritmul ăsta probabil că DNA-ul se va ocupa de cei care au furat până în 2012 se va ocupa în următorii 200 de ani, că deocamdată nu au făcut absolut nimic. (...) Dar ăia sunt de la PDL, sunt ai lui Băsescu. Dacă nu sunt ai lui Băsescu, se face şi în trei zile", a spus Ponta, declaraţia fiind citată în raportul IJ. O altă declaraţie făcută atunci de premier a făcut referire chiar la dosarele "cu Turceni şi Rovinari". "Macovei (Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei - n.r.) a încercat şi cu Morar (Daniel Morar, fost şef al DNA - n.r.) să-mi facă dosare penale cu Turceni şi Rovinari - ţineţi minte - unde, apropo, chiar n-am călcat niciodată ca avocat", a spus Ponta, citat, de asemenea, în raportul IJ.
- Căpuşa socialistă a supt un milion de euro de la stat
- Victor Ponta, avocat al Complexurilor Energetice Rovinari si Turceni