Exclusiv. Suntem campionării nevaccinării, dar am venit de hac pandemiei! Un român a inventat tehnologia ARN Mesager din vaccinurile anti-COVID

Exclusiv. Suntem campionării nevaccinării, dar am venit de hac pandemiei! Un român a inventat tehnologia ARN Mesager din vaccinurile anti-COVID Sursa. Pixabay

Deși sunt printre primii din lume la nevaccinare, românii se pot mândri că au descoperit avant la lettre cea mai eficientă soluție de până acum în combaterea infecției cu noul coronavirus. În ediția de joi a podcastului EVZ Play găzduit de Robert Turcescu, s-a discutat pe baza unei descoperiri de ultimă oră. Un eminent savant din România este autorul unui studiu premiat cu Premiul Nobel, care a identificat în premieră mondială tehnologia ARN Mesager din vaccinurile anti-COVID.

Savantul George Emil Palade a descoperit tehnologia ARN Mesager cu zeci de ani în urmă, în urma unei serii de cercetări finanțate de prestigioasa universitate americană Rockefeller. ARN mesager stă la baza vaccinurilor care țintesc infecția cu SARS-CoV-2.

Palade a fost distins cu Nobel pentru contribuția sa în domeniul biologiei celulare

Palade a luat premiul Nobel în anul 1974 pentru cercetări fundamentale în domeniul biologiei celulare. Românul a teoretizat modul în care ribozomii, numiți și corpusculii lui Palade, produc proteinele necesare protejării celulelor.

George Emil Palade s-a stins din viață în 2008

În 1986 i-a fost conferită, în Statele Unite, National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tehnologia ARN mesager ar putea duce la vindecarea de cancer

„Fără această teorie a lui Emil Palade nu s-ar fi putut face ARN-ul mesager sintetic, care e privit ca o revoluție a medicinii. Vaccinul tip ARN mesager are la bază studiile românului Palade. În viitor tehnologia ARN mesager ar putea duce chiar la vindecarea de cancer", a explicat jurnalistul Bogdan Comaroni. ARN mesager este de fapt o copie a unei secvențe din ADN, ADN reprezentând informațiile de ansamblu, iar ARN o porțiune a acestora.

Comaroni a adăugat că familia miliardarului Rockefeller deține astăzi monmopolul cercetărilor pentru tehnologia ARN Mesager și vaccinurile Pfizer, tehnologia fiind folosită și de vaccinul Moderna.

Ediția completă a podcastului poate fi vizionată aici: