EXCLUSIV. Rușii și-au bătut joc de noi! Rămășițele lui Dimitrie Cantemir dăruite României în 1935 sunt false?! Mărturii explozive

EXCLUSIV. Rușii și-au bătut joc de noi! Rămășițele lui Dimitrie Cantemir dăruite României în 1935 sunt false?! Mărturii explozive

La mijlocul lunii iunie 1935, în portul Constanţa sosea de la Odesa vasul „Prinţesa Maria”, care aducea, de la Moscova, un cargo foare preţios pentru români: siciriul de aramă cu rămăşiţele pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir, piatra sa funerară şi o mica parte din Tezaurul României. Printre cei care aşteptau transportul în portul Constanţa se aflau Titulescu şi Iorga.

Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului şi cărturarului Dimitrie Cantemir (1676-1723) şi ale fiului său, Antioh, rămas să îşi doarmă somnul de veci la ruşi, au fost descoperite întâmplător, în 1935, când în Moscova era construit metroul, iar biserica ridicată de domnitorul român, care stătea în calea lucrărilor, urma să fie demolată. Rămăşiţele pământeşti ale lui Cantemir au fost trimise în România, însă nici acestea nu erau întregi. Procesul verbal făcut de oficialităţile române arată că în raclă erau doar o parte din oseminte, îmbrăcate într-un veşmânt oriental, însă fără nicio bijuterie care să fi aparţinut domnitorului, iar craniul acestuia lipsea - amintea, într-un articol din urmă cu doi ani, Radio France International.

Lipseau bijuteriile și craniul

Că lipseau bijuteriile, craniul și câteva oase n-a mirat și nu mai miră pe nimeni, doar era vorba de un cadou venit de la ruși. Zilele trecute însă m-am lămurit nu numai de ce lipsea craniul domnitorului. M-am lămurit pe de-a întregul (și) în legătură cu așa-zisele rămășițe pământești ale lui Dimitrie Cantemir care se odihnesc astăzi la Biserica Trei Ierarhi din Iași. Prilejul? Sosirea scriitorului rus Mihail Șișkin în România, care a vizitat, în trecere prin Iași (invitat la Festivalul FILIT), biserica in care se afla locul de veci al domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir.

Dar să dăm cuvântul celui considerat cel mai valoros scriitor rus contemporan: „Am ieșit să mă plimb prin Iași, așa am ajuns la Biserica Trei Ierarhi, în fața mormântului lui Dimitrie Cantemir. Pentru mine, la această biserică românească este scrisă o pagină de istorie rusă. Dar cum e scrisă! De ce spun asta? Pentru a înțelege mai bine cum pot contorsiona cuvintele și imaginile realitatea. În 1935, Biserica Nikolski din Moscova a fost demolată, totul a fost pus la pământ. Dar iată că, la doar câteva zile de la eveniment, autoritățile de la Kremlin le-au ordonat arheologilor să strângă cu grijă rămășițele pământești ale domnitorului Dimitrie Cantemir, care erau îngropate la Nikolski, și să le așeze într-un sicriu frumos pentru a fi dăruite românilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Praful s-a ales de rămășițele domnitorului

Mihail Șișkin reia după doar câteva clipe de răgaz: „Arheologii au ridicat atunci din umeri. «Păi, totul a fost aruncat la gunoi, a mai rămas doar o masă de moloz», au explicat ei oficialilor. «Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva!», au ordonat puternicii de la Kremlin. Și așa a și fost, nimic din ce susțineau arheologii nu s-a petrecut și în realitatea livrată de Kremlin. Ba chiar s-a filmat momentul în care coșciugul cu rămășițele lui Cantemir au fost depuse într-un loc special. S-a organizat o fastuoasă ceremonie, apoi ele au ajuns în România. Iată un exemplu elocvent de falsificare a realității prin cuvinte și imagini!”.