Evenimentul Zilei > Actualitate > EXCLUSIV. Români pe care statul îi face să plângă și de Ziua Națională. Povestea Luncii Bârzești, transformată de USR în Parc Natural
EXCLUSIV. Români pe care statul îi face să plângă și de Ziua Națională. Povestea Luncii Bârzești, transformată de USR în Parc Natural

EXCLUSIV. Români pe care statul îi face să plângă și de Ziua Națională. Povestea Luncii Bârzești, transformată de USR în Parc Natural

Așa zisul „Lac Văcărești” a fost Vatra Mănăstirii cu același nume. Acolo a fost în prima jumătate a secolului XX cel mai mare și modern bazin legumicol al României. Comuniștii și postcomuniștii l-au făcut praf.

Guvernul a dat în 2016 o hotărâre prin care cele 184 de hectare ale Lacului Văcărești, aflate la o aruncătură de băț de centrul Capitalei, au fost declarate arie protejată sub numele de Parcul Natural Văcărești. Asta a declanșat furia foștilor proprietari care așteaptau din 1990 să fie repuși în posesie. Pe de altă parte, ecologiștii exultau.

Însă, nu ăsta e subiectul articolului de față.

În actuala baltă insalubră, concepută în ultimii ani de domnie ai lui Nicolae Ceaușescu, a existat cândva o lume aparte, Lunca Bârzești.

Jean Zurini, care s-a mutat acolo la cinci ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îmi spunea, la puțin timp după apariția Hotărîrii de Guvern privind înființarea „Parcului Văcărești,  că zona avea un farmec al ei înainte de marea demolare comunistă:

„Este greu de explicat și tot atât de greu de înțeles pentru cine nu era din Văcărești. După iureșul de peste zi, seara era feerică. Zgomotul motoarelor folosite pentru irigații era acompaniat de cântecul broaștelor. Te credeai în altă lume…”.

Memoria din strada Plugari

Inginerul agronom Ion (Jean) Zurini avea, în 2016, 79 de ani și cultiva trandafiri în curtea de pe strada Plugari, colț cu Calea Văcărești. Acolo s-a născut, dar la cinci ani s-a mutat pe strada Luncii, nițel mai încolo, din Lunca Bârzești.

De unde a plecat doar când comuniștii au demolat casa de pe strada care între timp se numea Glădiței. A ales să facă Agronomia ca ceva normal, doar trăia în  „grădina de legume și flori a Bucureștiului”, cum era cunoscută lunca.

Când auzea de băltoaca căreia ecologiștii îi spun „Delta Bucureștiului”, îl apucau dracii:

„Să ia, ăștia, DEX să vadă ce e aia deltă!”. Le zice și ceva de dulce.

Jean a mai avut un frate și o soră. Când au venit la el să-i propună să facă cerere de revendicare a celor 3.600 mp de pe Glădiței, le-a spus să le revendice ei sănătoși.

Iar dacă vor reintra în posesie vreodată să se ducă la mormântul lui și să-l devalizeze.

După hotărârea de guvern din 2016, sta liniștit, că nu mai aveau cum să-i mai tulbure somnul de veci.

Tâmpenia lui Ceaușescu

Neavând niciun interes în zonă, era neutru, dar nostalgic.

Ca inginer, care a învățat și „îmbunătățiri funciare”, îmi explica de ce ideea lui Ceaușescu, de a face un lac artificial în București, a fost o tâmpenie:

„Evaporarea, mai ales  când e secetă, e mai mare decât ce puteau pompa din Argeș. De altfel, lacul nu a fost niciodată mai plin de jumătate”.

Din câte auzise, nenorocirea celor din Văcărești s-a tras de la o ceartă între Ceaușescu și Patriarhul Teoctist.

Primul i-a spus celui de-al doilea să își ia catrafusele din Dealul Mitropoliei și să se mute la Mănăstirea Văcărești pentru a face loc Marii Adunări Naționale.

Cum Patriarhul a refuzat, Ceaușesu s-a pus pe dărâmat mănăstirea, apoi întreaga vatră a ei.

„Alt nenoroc al nostru a fost că iarna 1987-1988 a fost una ușoară. Așa că au putut să lucreze non-stop și să termine lucrarea până în revoluție. Dacă venea o viitură îi lua cu tot cu utilajele ălea mari aduse din toată țara”, credea domnul Jean.

Odată lămurită socoteala cu lacul, Ceaușescu și Teoctist, ne-am întors la subiect.

Viața interbelică din Lunca Bârzești

Domnul Jean publicase în 2013, într-o revistă de horticultură, un articol despre ceea ce a fost actualul Parc Natural:

„Cel mai mare bazin legumicol din Capitală: Vatra Mănăstirii Văcărești”.

Avea și actul prin care stră-străbunicul său a cumpărat pământ, la 1891, în luncă, dar și pe cel prin care bunicul a răscumparat, în 1921, încă un lot.

Primul e semnat de „primarul Bucureșcilor” Petre Ivan, iar al doilea are efigia Regelui Ferdinand.

În articol, a început prin a spune că în Lunca Bârzești nu a fost niciodată deltă, dar nici măcar vreun mare lac, ci avea doar două bălți cu izvoare proprii din care grădinarii își irigau culturile: balta lui Manduc și balta colonelului Oroveanu, aflată între proprietatea acestuia și cea a „marelui legumicultor și floricultor Niță (Gheorghe) Stroe”.

Apropo, moștenitorii lui Niță (Gheorghe) Stroe nu au fost repuși în posesie nici până în decembrie 2021.

Localnicii mai trageau apă din pârâul Gârlița, ce curgea odinioară pe o porțiune din actuala Cale Văcărești, dar și direct din Dâmbovița.

Domnul Jean își mai amintea că în Bârzești era raiul grădinarilor între cele două războaie mondiale:

„Toate grădinile de pe străzile Luncii, Drumul Luncii, Povestei, Drumul lui David aveau sisteme de irigații. Deoarece debitul pompelor nu era constant și făcea imposibil irigatul continuu, se foloseau bazine de apă, cu o capacitate de 20-30 tone”.

În pas cu ultima tehnologie

Remarcabil, pentru acea vreme, lui Jean Zurini i se părea că grădinarii din zonă, care produceau legume și flori, erau mereu în pas cu noile tehnologii ale epocii.

Prima seră din București a fost cea a fraților Gogu și Titi Florian.

Puțin mai târziu s-au impus, atât prin suprafață cât și prin tehnologie, frații Stroe: Niță (Gheorghe), Mitică (Dumitru) și Sandi (Alexandru).

Aceștia au cumpărat un teren, la începutul anilor 1930, la Popești Leordeni pe care au făcut sere de flori, obținând medalii de aur la expozițiile internaționale de profil. Îndrumător în protecția plantelor le-a fost marele specialist dr. Al. Alexandri Senior.

Nici moștenitorii fraților Stroe nu au fost repuși în posesie până în decembrie 2021.

Liliacul de ianuarie

O cultură deosebită pentru acele timpuri a fost liliacul recoltat în ianuarie.

Era monoplolul fraților Stroe, care au dominat după anii 1930 bazinul legumicol și floricol.

Pe lângă vestiții frați Stroe mai existau grădinari de renume, reținuți de memoria colectivă, ca: Nițulescu, Jean Vidrașcu, Niță Ionescu, Turcu, Iordache, Cristache, Murgoșanu, Colibășeanu, Zurini, Drăcea, Oneacă sau Rabotea.

Tatăl Mariei Tănase și Casa Regală

Când familia Zurini se reunea la masa de duminică, domnul Jean își amintea că bunica spunea povestea lui Tănase, tot din Văcărești, tatăl inegalabilei cântărețe.

Ioan Coandă Tănase avea cea mai mare și frumoasă cultură de bujori, iar reginele  Maria, apoi și Elena veneau personal cu trăsura, prin drumul vai de capul lui, să cumpere, dar mai ales să admire livada de bujori.

Apropo de drumuri, domnul Jean spunea, cam cu jumătate de gură, ca atunci când ploua caii mergeau cu noroiul până la burtă.

Recunoștea că, în 1953, comuniștii au pavat străzile, dar sublinia că nu au făcut și canalizare. Tot comuniștii au și electrificat cartierul. Dar, aveau un scop. Fără legumele și fructele din Lunca Bârzești, piețele ar fi fost goale.

Sfârșitul poveștii

În 1962, când Gheorghe Gheorghiu Dej a declarat încheierea cooperativizării României, marii grădinari bucureșteni au rămas numai cu terenurile din jurul caselor.

Dar, au continuat să le cultive cu legume și flori până în anii 1980 când a început demolarea întregului cartier.

Nora unuia din frații Stroe, Dumitru, Anela soția lui Gogu (Gheorghe) Stroe, a pășit prima dată în luncă în 1956:

„Îmi amintesc că vișinile din livadă erau cât cele mai mari cireșe pe care le-am văzut vreodată. Aveau și un gust, nici acru ca vișina obișnuită, nici dulce ca cireașa coaptă. Era ceva între, deosebit de bun. Altoiul îl făcuse un mare specialist, dar nu-i mai știu numele”

Intabulare are, ce-i mai trebuie?

Vasile Andronic era, în 2016 ca și azi, în decembrie 2021, unul dintre puținii care, în urma a ani de procese, a reușit să învingă sistemul.

Și-a intabulat cei 3000 mp în 2010.

L-am întrebat ce va face în continuare. A ridicat din umeri:

„Ce pot să fac? Am deschis proces pentru lipsire drept de folosință. Am câștigat la fond. Apoi a venit un expert care a stabilit că terenul nu valorează nimic”.

Fratele său, Marin, s-a stins în 2006. Pierduse în instanță fix pe aceeași cauză în care Vasile a avut câștig de cauză. Au avut o verișoară care și-a vândut drepturile litigioase pe 5000 de dolari pentru 3000 mp, tot în lac.

„Aproape că nici de înmormântare nu i-au ajuns”, îmi spunea Vasile Andronic.

 

 

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]