EXCLUSIV. Premierului României îi este frică de spioni. O armată de SPP-iști a securizat întâlnirea lui Cîțu cu ”sfătuitorul” Isar. VIDEO

Deși relația lor e de notorietate, rar au fost văzuți împreună în posturi...neoficiale. Florin Cîțu și Lucian Isar. Evenimentul zilei a surprins o astfel de întâlnire, derulată la o cafenea din Dorobanți. Aparent, în văzul lumii. Practic, ”securizată” de un număr dublu de SPP-iști față de cei care îl însoțesc în mod curent pe premier.

Lucian Isar e consilerul onorific al lui Cîțu. Și prietenul lui, om de încredere. Și soțul Alinei Ghorghiu. Nimic neobișnuit în a bea o cafea împreună. Poate doar armata de SPP-iști. Peste 10. Care au avut grijă ca în nicio muscă să nu se apropie de masa pe care, vreme de mai bine de o oră, au împărțit-o cei doi. Într-o interpretare desuetă, în ciuda locului și ținutelor trendy, am putea face trimitere la un vechi proverb românesc. Respectiv că s-au asigurat că nu pică-n laptele de la cafea nicio muscă rătăcită.

[soc_slider_shortcode id="4249980"]

Scurt istoric al unei lungi prietenii

Presa a relatat că Isar „a fost expulzat de către BNR în urma atacului speculativ asupra leului din septembrie 2008”, în momentul în care ocupa poziţia de vicepreşedinte al Bancpost, responsabil cu operaţiuni de Trezorerie. Florin Cîțu a fost și el îndepărtat din funcția deținută la ING, în urma a ceea ce presa a denumit atunci atacul speculativ pe leu din 2008.

Informațiile se învârt în jurul ipotezei că amândoi sunt printre cei care au speculat cursul valutar al leului în toamna lui 2008, un episod extrem de controversat în istoria pieţei valutare. Dar BNR niciodată nu a confirmat numele dealerilor sau trezorierilor aflaţi pe lista neagră.

Mai apoi, în 2014, Lucian Isar s-a căsătorit în secret cu liberala Alina Ghorgiu, după o relație care dura de patru ani. Pe atunci ea era președintre PNL- singura femeie aleasă în acestă funcție.

Apariția lui Cîțu ”de niciunde” în politica mare și cariera lui spectaculoasă pare să se fi dezvoltat exact pe filiera Lucian Isar-Alina Gorghiu- Klaus Iohannis. Iar prin instalarea la Palatul Victoria a premierului Florin Cîțu, cuplul Alina Gorghiu și Lucian Isar a căpătat o influență uriașă în PNL, dar mai ales în Guvern.

Prezent și viitor

La începutul anului 2020,  Florin Cîţu, în calitate de ministru al finanţelor, l-a numit pe Lucian Isar în poziţia deținută de România de la BERD - Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare -, unul dintre cei mai mari creditori ai României. Iar la finaul anului, deja în calitate de premier, Cîțu l-a numit pe Lucian Isar, reprezentantul României la BERD, consilier onorific, o poziţie care nu este remunerată. Dar care îi asigură o poziție din care are acces la toate informațiile importante.

Iar cele mai recente informații datează de săptămâna trecută. Premierul Florin Cîțu a anunțat joi, 19 august, că proiectul legislativ care va duce la înființarea unei noi bănci cu capital de stat, Banca Națională de Dezvoltare, este în proces de avizare. Premierul a mai spus că noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, va trebui să organizeze un grup de lucru care să găsească soluții pentru celelalte companii financiare de stat (CEC și Eximbank – nota redacției), dat fiind că noua bancă ”va prelua foarte multe din atribuțiile acestor instituții”. România și-a asumat în fața partenerilor europeni crearea Băncii Naționale de Dezvoltare, o bancă ce va finanța proiecte realizate din fonduri europene.

Speculațiile legate de viitoarea poziție a lui Lucian Isar la noua bancă nu au întârziat să apară.

Ape plate și discuții securizate

Întâlnirea surprinsă de reporterii EVz nu e însă o speculație și a avut loc vineri, 20 august, a doua zi după anunțul premierului, cu puțin înainte de prânz. S-a derulat la o cafenea din Piața Dorobanți, pe trotuar și a durat aproape o oră. E drept, cei doi prieteni au și băut o cafea împreună, și apă plată, Cîțu a și mâncat rapid ceva,  dar în cea mai mare parte a timpului au stat de vorbă cu masa goală.

Cei doi au venit și au plecat împreună. Permanent, pe ambele laturi ale cafenelei (se află pe un colț) au fost împânzite de SPP. Oamenii lui Cîțu s-au asigurat că nimeni nu se apropie la mai mult de 1 metru și jumătate (aproape ca la ”distanțarea socială”) de masa șefului. Inclusiv persoane care au trecut pe trotuar au fost ulterior oprite și ”legitimate”. Cîțu și Isar au avut, așadar, parte de maximă intimitate într-una din cele mai aglomerate zone din București. Și de o cafea bună, fără nicio muscă în ea.

Lucian Isar, dator vândut, dar cu un salariu de 10.000 de lire sterline

Potrivit unui articol de pe profit.ro din luna mai a anului trecut “judecătoria Sectorului 1 și Tribunalul București au decis că Lucian Isar trebuie să plătească 1,7 milioane de lei plus penalități începând cu mai 2019, după ce au întors o executare silită făcută anterior de Isar.

Soțul senatoarei și fostului lider PNL Alina Gorghiu a chemat în instanță banca în ianuarie 2016, după ce în 2015 a fost scos din conducerea Consiliului de Supraveghere printr-o reorganizare a sistemului de conducere. Isar încasa 660.000 de lei pe an de la bancă și venise în conducerea acesteia în iulie 2014“.

De unde bani? Păi numai postul de la BERD înseamnă un salariu de 10.000 de lire sterline pe lună. Mai precis 127.204 de lire sterline pe an.

În plus, potrivit declarației de avere a soției sale, Alina Gorghiu, Lucian Isar deține două apartamente în București și Suceava, are ceasuri de 83.000 de euro, are 425.000 de euro în numerar (interesantă opțiune pentru un bancher, nu-i așa!), alți 400.000 de lei tot în numerar (oare îi este frică să nu pună executorul judecătoresc mâna pe ei?), alți 276.000 de dolari, tot în numerar (unde ține tot bănetul ăsta, sub pat?), vreo 20.000 de lire sterline, tot în numerar (deja devine obsesie...)

La capitolul creanțe se anunță doar BRD cu niște credite scadente în 2030-2032, nimic despre Banca Feroviară, ceea ce ne facem să credem că a dat banii înapoi. Dar din ce, căci nimic nu s-a modificat major în declarația de avere...