Va reuși România să respecte angajamentele pe care și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)? Vasile Puşcaş, fostul negociator al aderării României la Uniunea Europeană, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, a vorbit în a doua parte a interviului oferit ziarului Evenimentul Zilei despre destinul proiectului european, precum și despre evoluția relației București-Bruxelles.

Sabina Popescu: Va reuși România să-și îndeplinească obiectivele stabilite în PNRR? Credeți că sunt realiste sau că avem oameni cu care să realizăm proiectele pe care ni le-am asumat? Susținem că de 30 de ani nu facem reforme, însă aceiași oameni care acuzau administrațiile anterioare ne anunță acum că suntem deja în întârziere cu lucrările din PNRR, unul dintre motive fiind chiar criza politică. Până la urmă, nu ne putem juca de-a fi sau a nu fi parte din UE…

Ce se întâmplă cu reformele promise prin PNRR: „Guvernul României a pornit cu stângul” 

Vasile Pușcaș: Îmi pare rău să vă spun această opinie a mea, dar liderii politici ai României post-aderare doar s-au jucat de-a integrarea europeană, au considerat Uniunea Europeană mai degrabă un bancomat, o organizație filantropică ce ar avea menirea să reverse bunăstare asupra lor și ceva mai puțin asupra românilor. Nu au făcut nici măcar efortul intelectual și politic să elaboreze o strategie sau proiect de țară prin care să fie stabilite obiectivele fundamentale românești în procesul integraționist european. Eurobirocrații din Bruxelles au fost obligați, prin fișa postului lor, să îndemne mereu guvernele României să-și stabilească o cale clară de dezvoltare. La fel s-a întâmplat și cu „odiseea” PNRR.

Nici astăzi, opiniei publice românești și liderilor noștri politici nu cred că le este limpede ce este acest PNRR și ce ar trebui să facă instituțiile statului, partenerii sociali etc. pentru o transpunere a lui cât mai eficientă în realitate. Elaborarea acestui document și așa-zisa lui negociere la Bruxelles sunt expresie elocventă a modului cum guvernanții din București și toate partidele politice au înțeles să-și responsabilizeze rolul de a aduce cetățenilor beneficiile integrării în politicile europene. Iar satisfacția cetățenilor români față de apartenența la Uniunea Europeană este în directă relație cu perceperea concreteții efectelor pozitive sau negative ale modului cum aplicarea programelor europene, inclusiv a PNRR, se răsfrâng asupra ansamblului populației țării și a diferitelor grupuri socio-profesionale. Și ca să încheiem, pentru moment, discuția despre PNRR, tare mă tem că guvernul României a pornit cu stângul și deocamdată pășește cu stângăcie pe drumul aplicării lui. Dă, Doamne, să nu am dreptate! (n.r. Profesorul Vasile Pușcaș a comentat, în prima parte a interviului, și negocierile purtate între PNL, PSD și UDMR.)

Șefii de la București, cu ochii pe sacul cu bani

Sabina Popescu: Circa patru milioane de români trăiesc peste granițe în prezent. Alți peste 100.000 de angajați vor să plece din țară, în special din domeniul construcțiilor, din cauza unui proiect care prevede o scădere a salariilor cu 24% și totodată anularea scutirii de impozit pe venit aplicată în anul 2016. În aceste condiții, vorbim despre o pierdere de 8 miliarde de euro pe an. Adică jumătate din suma alocată prin PNRR pentru domeniul construcțiilor. Va reuși România să își urmeze parcursul european în contextul în care resursa umană asigură statelor europene un loc competitor pe piață?

Vasile Pușcaș: Guvernul României nu a pornit în elaborarea și negocierea PNRR de la o strategie de țară și nici de la o evaluare rațională a avantajelor competitive și potențialului pieței românești. A avut în calcul doar o târguială prin care să obțină o sumă de bani și, eventual, să elimine câteva întârzieri foarte vizibile în procesul de dezvoltare a țării. Sub presiunea eurobirocraților s-a încercat o convergență cu programul european de redresare, fără a se ține cont de stadiul forțelor productive naționale. Astfel că s-a pierdut din vedere eficiența investițiilor care ar fi putut să fie realizate prin aplicarea PNRR, existând chiar suspiciuni că prin rezultatele obținute s-ar fi putut electoraliza câteva etape până în 2026. Tocmai de aceea diferite componente socio-economice și politice de la noi au avut o percepuție dubitativă și au acuzat politizarea excesivă a întregului proces de pregătire și decizie a conținutului documentului. Să sperăm că și cu încurajarea instituțiilor de la Bruxelles se va putea ajunge la o aplicare a PNRR care să folosească societății românești.

Desființarea SIIJ. „Astăzi nu am mai fi vorbit de MCV...”

Sabina Popescu: Vom reuși să facem progrese reale în ce privește independența și eficiența sistemului judiciar? Avem pe de o parte promisiunea că SIIJ se va desființa - în acord cu directiva MCV - până la finalul lunii martie. Sunt și persoane vocale din Justiție care susțin că un astfel de demers poate afecta integritatea sistemului, iar judecătorii vor fi puși sub „jugul” Serviciilor. Se întâmplă câteva lucruri interesante în Justiție în acest moment - adoptarea OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Este Justiția domeniul în care se vor transfera viitoarele tensiuni? Ce se urmărește, de fapt, din acest punct de vedere?

Vasile Pușcaș: La această întrebare voi răspunde foarte scurt: sistemul justiției a fost un teren minat pe care politicienii români au desfășurat bătălii aprige pentru putere, nu de puține ori fiind instrumente ale unor jocuri politice/partidiste din instituțiile europene și chiar din anumite state. Dacă guvernele României post-2004 ar fi dorit sincer a asigura serviciul public de calitate în materia Justiției pentru cetățenii României, astăzi nu am mai fi vorbit de MCV, de bariere în calea aderării la Schengen și zona Euro.

UE s-a remarcat „printr-o lipsă a viziunii de evoluție, un leadership mediocru și destui lideri cu o calitate îndoielnică”

Sabina Popescu: PSD a anunțat la votul de învestitură pentru noul Guvern un principiu pe care susține că îl va aplica, anume „cumpără românește”. Ce s-a întâmplat cu concurența românească - a fost ea distrusă? Ar fi nevoie de o reconstrucție a pieței interne a României?

Vasile Pușcaș: Da, piața românească a înregistrat grave și repetate distorsiuni și după aderarea României la Uniunea Europeană, din cauza modului în care a fost aplicată legislația concurenței și a achizițiilor publice pe piața locală. Pe lângă contagiunea crizelor europene și internaționale, turbulențe de piață foarte mari au apărut pe fondul atitudinilor clientelare, tolerării concurenței neloaiale, evaziunii și corupției, favoritismului îndreptat către diferite grupuri de interese etc. Cu efecte negative mai ales asupra calității mediului de afaceri din România, a capitalului și firmelor autohtone și, până la urmă, a nivelului de trai al cetățenilor, a dezvoltării țării.

Sabina Popescu: Globalizarea a contribuit și ea la bunăstare, spuneați în urmă cu câțiva ani. Ne aflăm acum în fața unei crize energetice, a alteia alimentare - devine Europa un prizonier? Putem vorbi și în acest caz despre nevoia de a reconfigura piața internă.

Vasile Pușcaș: De mulți ani se tot discută despre reformarea Pieței Interne a Uniunii Europene, de accelerarea procesului integrării în politicile europene financiare, bugetare, bancare și a capitalului ,dar și liderii europeni (aici incluzându-i și pe cei ai statelor membre) au ezitat, amânat aplicarea integrală a unor programe reformatoare, preferând a dansa pe o muzică a guvernanței corporatiste, eludând posibilele efecte sociale și politice. Care s-au răzbunat crunt, aducând Uniunea Europeană în pragul unei crize existențiale, tocmai când ar fi fost nevoie de o Uniune mai puternică și convingătoare față de cetățenii ei și față de lume. Și repet ceea ce am mai spus și cu alte prilejuri: în ultimul deceniu și jumătate, Uniunea Europeană s-a remarcat printr-o lipsă a viziunii de evoluție, un leadership mediocru și destui lideri cu o calitate îndoielnică. Aceasta într-un context intern și global deosebit de complex, când de la Uniunea Europeană erau așteptate performanțe sporite în eficientizarea politicilor comune și circumscrierea în sistemul internațional ca lider al prefacerilor acestuia.

Perioada post-pandemică în România, o „transformare imitativă”

Sabina Popescu: Ce se va întâmpla după pandemia de coronavirus? Ce modificări credeți că va suferi România din punct de vedere social, precum și economic - cum se va schimba managementul politicilor publice şi al afacerilor?

Vasile Pușcaș: După crize zguduitoare, cum sunt și cele declanșate de pandemia recentă, o societate se transformă pentru a se apăra și a evita fenomene asemănătoare. În astfel de împrejurări apar idei noi, proiecte, programe reformatoare, se caută soluții la problemele imediate și la cele care ar mai putea apare. Cum se spune în management, se constituie anticorpii de rezolvare a crizelor viitoare. Și acestea se detectează în atitudinea partidelor politice, a liderilor politici și din afaceri locali, naționali, regionali etc. Se reconfigurează substanța și forma de implementare a politicilor publice, sunt mobilizați cetățenii pentru a face față și a participa la procesele de schimbare viitoare. Se elaborează strategii și noi programe de dezvoltare a țării și localităților etc, etc. Dumneavoastră simțiți o efervescență de acest tip la liderii noștri politici și în societatea românească? Răspund tot eu: nu! Ceea ce înseamnă că tot va urma o transformare, dar una imitativă, încercându-se prin sincronicitate să se simuleze recuperarea întârzierilor și să se intre în rând cu lumea. Aceasta însemnând tot rămânere în urmă, subdezvoltare și slabă capacitate integrativă cu sensurile și ritmurile europene.

Aderarea la Schengen și adoptarea euro: „Orice oportunitate nefructificată trebuie trecută la capitolul costuri”

Sabina Popescu: Care este probabilitatea să vedem o schimbare radicală la București în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen și adoptarea monedei euro? Vorbim și despre o obligație, însă suntem totuși în criză economică.

Vasile Pușcaș: În privința aderării la zona Euro și spațiul Schengen, deocamdată constatăm că am pierdut câteva oportunități. Iar celor care spun că nu e mare necaz, deoarece vor veni și alte ocazii, eu îi avertizez că orice oportunitate nefructificată trebuie trecută la capitolul costuri, cu efecte nefavorabile pe termen scurt și mediu. În mai multe rânduri au fost întocmite programe de aderare la Euro, de exemplu, pe care guvernele românești nu le-au aplicat, ceea ce grevează și acum asupra credibilității statului. Pe de altă parte, zona Euro, dar și spațiul Schengen sunt suspuse unui proces de adecvare la noile realități europene și internaționale, cu posibile modificări ale criteriilor de aderare. Văd că unii lideri politici români apreciază drept favorizantă contextualitatea fenomenului imigrației dinafara Uniunii Europene, dar tot așa de bine aceasta ar putea veni cu condiționalități mai grele pentru aderarea la spațiul Schengen. De aceea, noi ar trebui să elaborăm strategii realiste de aderare și programe serioase de pregătire pe care să le urmăm cu rigoare și seriozitate, demonstrând determinare și emanând încredere deplină viitorilor parteneri din ariile Schengen și Euro. Mi-ar fi greu să estimez când am putea realiza și aceste deziderate integraționiste, deoarece politicienii noștri nu dovedesc o preocupare constantă și aplicată de negociere în aceste direcții, mulțumindu-se doar a enunța cheltuielile bugetare de până acum și posibile noi costuri pentru așa-numita pregătire tehnică. Iar privitor la criteriile Euro, subliniez că suntem tot pe terenul schimbător al politicilor economice și financiare, cu consecințele îndepărtării și nu apropierii de datele convergenței reale. Aș mai adăuga că pentru aderarea la Schengen și Euro nu este suficientă doar realizarea criteriilor tehnice, de o importanță covârșitoare fiind și aptitudinea liderilor politici în construcția încrederii pentru dezvoltarea unor relații parteneriale de durată.

Sabina Popescu: Care sunt principalele diferențe între Uniunea Europeană din anul 2007, la care a aderat România, și blocul comunitar de acum? A oferit România beneficiile pe care le așteptau cetățenii în urma acestui act? Ce ar însemna retragerea țării noastre din blocul comunitar, în contextul în care sunt state care iau în considerare un astfel de demers?

Vasile Pușcaș: În timp ce eram în procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană spuneam frecvent că Uniunea din 2007 (pe atunci data prezumtivă a aderării noastre) va fi diferită de cea din 2004. A și demonstrat-o criza constituțională din primăvara anului următor care a mai arătat că în decembrie 2004 a fost probabil oportunitatea ultimă să finalizăm negocierile de aderare. Iar în 2007 a fost redactat și negociat un alt tratat european care a înlocuit proiectul Tratatului Constituțional convenit ca urmare a desfășurării Convenției privind Viitorul Europei (2002-2004) și care a adus importante modificări funcționării Uniunii, unele dovedindu-se că nu au fost foarte inspirate. Ce să mai spunem de Uniunea Europeană de astăzi, care a trecut printr-o succesiune de crize economice, financiare, sociale etc., cea pandemică manifestându-se printr-un cumul de crize. Opinia mea este că liderii României nu au folosit etapa post-aderare pentru a crea cetățenilor ei cât mai multe oportunități și beneficii. S-au folosit de statutul României de stat membru al Uniunii Europene pentru propria lor acceptabilitate în mediile politice și de afaceri europene, avantajele cetățenilor români apărând doar din exercitarea libertăților fundamentale europene, în special libertatea de călătorie, studiu, rezidență și muncă în statele Uniunii și din efectele contagiunii rezultate din interacțiunea cu Piața Internă. Nu cred că se poate pune problema unui Roexit, deoarece cetățenii României apreciază avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, chiar dacă liderii români nu au dus țara spre o reală integrare europeană, care să fie valorificată în servirea deplină a interesului cetățenilor. Aceștia continuă a avea mai multă încredere în instituțiile și politicile europene decât în instituțiile și liderii României. Iar ca un moment de avertizare ar putea fi și faptul că, la data când noi discutăm, majoritatea cetățenilor britanici regretă plecarea din Uniunea Europeană, la numai după doi ani depărtare de Brexitul efectiv!

Vasile Pușcaș, despre retragerea cancelarului Angela Merkel și relațiile româno-americane

Sabina Popescu: Se va afla confrunta UE cu o instabilitate având în vedere retragerea doamnei Angela Merkel? Poziția cancelarului a reglementat unele tensiuni de-a lungul timpului având în vedere că îl cunoaște mai îndeaproape decât alți lideri pe Vladimir Putin.

Vasile Pușcaș: Doamna cancelar Angela Merkel este o personalitate de prim rang în tabloul liderilor europeni. Nu doar că a reușit să mențină Germania într-o stabilitate economică și socială remarcabilă, dar a dezangajat mai multe asperități ale Uniunii Europene nu numai cu Rusia, dar și cu Statele Unite ale Americii și China. La nivel european s-a poziționat adesea în postura de mediator între statele membre și statele membre și instituțiile europene, îndeosebi Consiliul European și Comisia Europeană. Iar prin influența sa asupra creștinilor democrați germani și popularilor europeni a temperat unele radicalisme din Parlamentul European, dar fără a putea să le gestioneze întotdeauna adecvat. Eu, personal, m-aș fi așteptat ca la sfârșitul crizei economico-financiare de acum un deceniu să-și asume un rol mai pregnant în disputatele inițiative de transformări și reforme pe care le necesita Uniunea Europeană. Nu vreau să comentez prea mult acest subiect, deoarece este deosebit de complex. Spun doar că medierea europeană a doamnei Merkel a fost îndreptată mai mult spre menținerea unui status quo, ceea ce, în condițiile crizelor multiple pe care le-a străbătut Uniunea după 2004, poate că a fost important. Doar că eu mi-aș fi dorit mai mult de la un leadership european al doamnei Angela Merkel: am așteptat să imprime un dinamism sporit procesului de integrare europeană, să aibă curajul căutării și fructificării mai multor oportunități deodată cu demersul rezolvării crizelor. Poate că un astfel de dinamism european va putea imprima noua echipă care se va instala în Cancelaria Germaniei, desigur împreună și cu alți parteneri din Uniunea Europeană.

Sabina Popescu: Cum priviți viitorul din punct de vedere al relațiilor româno-americane (fac referire la Clauza națiunii celei mai favorizate)? De asemenea, în cazul unei intervenții NATO, pe fondul tensiunilor din Marea Neagră, poate sprijini România o astfel de operațiune?

Vasile Pușcaș: Nu-mi mai amintiți de Clauza națiunii celei mai favorizate de la SUA, căci am și acum coșmaruri când mă gândesc la ea. Ca o culoare a discuției noastre, v-aș spune că după ce am muncit enorm la negocierea recâștigării ei, ceea ce s-a întâmplat în toamna anului 1993, după un deceniu am convenit cu reprezentanții Administrației de la Washington ca România să renunțe la aceasta, urmând ca țara noastră să intre, după aderarea la Uniune, în sistemul relațiilor comerciale ale Uniunii Europene cu SUA. Acum baza relațiilor româno-americane este Parteneriatul Strategic care încă nu a ajuns la deplinătatea potențialului său, mai ales în domeniile economic, investițional, comercial, cultural-științific etc. Aceasta deși multe bariere ale relațiilor bilaterale au fost înlăturate (mai puțin eliminarea vizelor pentru călătoriile cetățenilor români), iar România are posibilitatea să interacționeze mai eficient cu formidabila piață americană, desigur într-o structură și intensitate care am dori să fie echilibrată. Și în acest caz, suspectez că lipsa politicilor adecvate în România face ca țara noastră să dimensioneze mai mult anumite aspecte care ar trebui să fie cuprinse integrativ în substanța raporturilor bilaterale și multilaterale. Precum cred că România ar putea juca un rol mai mare în dezvoltarea complementarității între NATO și Uniunea Europeană, tot pe linia relațiilor transatlantice. Astăzi, și SUA trec printr-o etapă cu multe acumulări problematice, poate ca și cea de după criza Nixon, dar Washingtonul continuă a avea un rol foarte important în politica internațională, inclusiv în regiunea unde este România. Iar la acest punct aș adăuga că mi-aș dori mult ca Bucureștii să aibă abilitatea de a construi cu SUA, NATO și UE atât oportunități geostrategice și geopolitice în România și zona în care ne aflăm, dar și geoeconomice și geoculturale.