EXCLUSIV. Perchezițiile DNA de la Bistrița-Năsăud. Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a fos FAVORIZATĂ de directorii Direcției Silvice

Surse judiciare au precizat, pentru EVZ că perchezițiile au loc la sediul Direcției Silvice Bistrița Năsăud, în birourile directorului general Gheorghe Ivan, a directoarei economice Adriana Lombrea, a lui Vasile Titu Albu şi a anagajaţilor cu atribuţii în derularea achiziţiilor, încheierea şi monitorizarea derulării contractelor. Totodată, sunt vizate o serie de firme care au beneficiat, preferențial de tăieri masive de păduri, printre care și Holzindustrie Schweighofer SRL, societatea despre care se spune că este în spatele susținerii de către președintele Klaus Iohannis de modificare a Codului Silvic. Tot despre firma austriacă, un document publicat, recent, arată implicarea șefului Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, în susținerea ei.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, au anunțat că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2009-2014.

Surse judiciare au precizat, pentru EVZ că perchezițiile au loc la  sediul Direcției Silvice Bistrița Năsăud, în birourile directorului general Gheorghe Ivan, a directoarei economice Adriana Lombrea, a lui Vasile Titu Albu  şi a anagajaţilor cu atribuţii în derularea achiziţiilor, încheierea şi monitorizarea derulării contractelor. Totodată, procurorii DNA au descins și la domiciliile din județul Bistrița Năsăud ale lui  Traian Larionesei,  Gheorghe Ivan,  Dorel Cârdan, Adriana Lombrea,  Vasile Titu Albu. Sunt vizate, de asemenea,  sediul SC FRASINUL SRL  - și alte două puncte de lucru ale societății,  sediul SC FRASINUL INTERNAŢIONAL  şi la punctul de lucru din localitatea Ilva Mică,  sediul SC AUSTROFOREST INTERNAŢIONAL SRL ,  sediul SC STAR GATE şi la un sediu secundar din localitatea Ilva Mică, sediul SC NOL WOODLAND SRL  şi punctul de lucru din localitatea Anieş,  sediul SC PROSPERITY SRL şi punctele de lucru din localitățile Tonciu și Bistriţa,  sediul SC CDS COMP – IMPEX SRL.

Surse judiciare au precizat, pentru EVZ, că „membrii Consiliului de Administraţie al RNP Romsilva, au permis alocarea pentru D.S. Bistriţa – Năsăud, în cursul anului 2013, a cotei suplimentare de material lemnos din cota D.S. Mureş şi D.S. Suceava, cunoscând că exploatarea nu se va face prin S.E.I.R.U. Bistriţa, ci  prin intermediul firmelor lui Larionesi Traian şi a lui Iugan coordonatorul S.C. Silvania International Prod SRL Lunca Ilvei.”.

Acuzațiile

Gheorghe Ivan – directorul general al Direcţiei Silvice Bistriţa Năsăud,  este acuzat că susţine interesele firmelor controlate de Traian Larionesi, primind în schimb foloase necuvenite prin intermediul contractelor încheiate cu firma SC Prosperity SRL.

Astfel, în perioada 2009 – 2014, Direcţia Silvică Bistriţa – Năsăud a fost singura direcţie silvică din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva  ce a beneficiat de suplimentarea cotei de tăiere de la alte direcţii silvice din ţară, în baza unor hotărâri luate în cadrul Consiliilor de Administraţie al Regiei Naţională a Pădurilor Romsilva coordonate succesiv  de Florian Munteanu, Valerian Solovăstru şi Adam Crăciunescu.

Oficiali din rândul anchetatorilor precizează că, în perioada 2009 - 2012, Romsilva a alocat Direcției Silvice Bistrița - Năsăud spre recoltare și valorificare, masă lemnoasă atât din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de către această entitate, cât și din cel administrat de alte direcții silvice - Direcția Silvică Maramureș, Direcția Silvică Mureș, Direcția Silvică Neamț, Direcția Silvică Suceava.

Solicitările de suplimentare a masei lemnoase, pe raza altor judeţe transmise de către Direcţia Silvică Bistriţa – Năsăud către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva (în perioada 2009  - 2012), au fost motivate de Gheorghe Ivan invocându-se resursele limitate de fond  forestier aflat în administrarea Direcţiei Silvice  Bistriţa – Năsăud - insuficiente pentru realizarea indicatorilor avuţi în vedere la întocmirea  bugetelor anuale de venituri şi  cheltuieli - funcţionarea în cadrul direcţiei judeţene a unui sector de exploatare  specializat şi existenţa de personal calificat (disponibil să execute lucrări de  exploatare a masei lemnoase).

Constatările Corpului de Control al premeirului

Din verificările efectuate de Corpul de control al primului – ministru rezultă că din volumul total de masă lemnoasă de 257.500 m.c. ce a fost alocat Direcţiei Silvice Bistriţa Năsăud de la alte direcţii silvice, în perioada 2009 – 2012, un volum de 169.000 mc.  (reprezentând 65,63% a fost alocat de la Direcţia Silvică  Suceava, restul provenind de la direcţiile silvice Mureş (16,5%, Neamţ  (13,2) şi Maramureş (4,66%).  Condiţiile de predare – primire a masei lemnoase între direcţiile silvice, precum şi cele de recoltare şi valorificare, inclusiv modul de înregistrare a veniturilor aferente a fost stabilit prin protocoalele încheiate între direcţiile silvice implicate.  Fiecare partidă a fost recepţionată înainte de autorizare pe bază de procese verbale în care au fost consemnate date cu privire la verificarea evaluării masei lemnoase şi ale amplasamentelor.  Urmărirea derulării contractelor, gestionarea şi valorificarea masei lemnoase s-a realizat de către Direcţia Silvică Bistriţa - Năsăud care avea obligaţia de a înregistra veniturile din vânzarea masei lemnoase. 

Tot din verificările efectuate a rezultat că suplimentarea volumelor de masă lemnoasă prin alocarea unor partide de la alte direcţii silvice s-a realizat în baza hotărârii Consiliului de Administraţie al Romsilva pe baza solicitărilor transmise de Direcţia Silvică Bistriţa – Năsăud.

Deşi raţiunea alocării unor cantităţi suplimentare de masă lemnoasă a fost acea a exploatării prin unitatea proprie – SEIRU Bistriţa,  din verificările efectuate a rezultat că în perioada 2009 – 2012, din volumul total de masă lemnoasă recolatat – circa 310.389 m.c., numai un volum de circa 25.573 m.c.  a reprezentat masă lemnoasă valorificată pe picior.  Cea mai mare parte a masei lemnoase recolatate a fost exploatată prin intermediul agenţilor economici cu care Direcţia Silvică a încheiat contracte  de exploatare forestieră, iar cantitatea de 105.245 m.c. a fost recoltată în regie proprie prin SEIRU Bistriţa.

Firmele implicate

Din verificările efectuate a rezultat că SEIRU Bistriţa a fost înfiinţată în vederea derulării unor activităţi de exploatare, sortare şi transport al masei lemnoase, întreţinere a utilajelor forestiere, precum şi pentru accesibilizarea fondului forestier prin amenajarea de drumuri pentru tractoare.

S-a stabilit de asemenea că în ceea ce priveşte veniturile realizate ponderea cea mai mare, circa 63,89% din cifra de afaceri realizată de Direcţia Silvică Bistriţa – Năsăud în perioada 2009 – 2012 a fost obţinută din activitatea de comercializare a masei lemnoase.  Principalii agenţi economici care au achiziţionat masă lemnopasă de la Direcţia Silvică Bistriţa – Năsăud în perioada 2009 – 2012, au fost: S.C. Austroforest Internaţional SRL (6.432.725,40 RON), S.C. Frasinul SRL (6.215.565,23 RON), S.C. Silvania Internaţional SRL (5.169.196,39 RON), Holzindustrie Schweighofer SRL (2.853.516,55 RON), GVC Computers SRL, petronevax SRL, Mondladani SRL, Narilserv SRL, Sohurotrans SRL, Kronospa Sebeş SRL, Ecoforex SRL, Unicflor Mark SRL, Pireas SRL.