Dosarul de corupţie de la Universitatea din Reşiţa scoate la iveală detalii incendiare despre modul în care se treceau examenele în Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa. Procurorii Secției de Urmărire Penală și Crimonalistică (SUPC) din Parchetul General au băgat sub acoperire, ca studentă, un ofițer al Direcției Generale Anticorupție. Tânăra i-a căzut cu tronc prodecanului de la Facultatea de Ştiinţe Sociale, care i-a promis tinerei că o ajută să îşi rezolve examenele în schimbul unor favoruri sexuale
Studenta, care în realitate era ofițer sub acoperire, a promovat examenele fără să fi învățat, cu ajutorul unui prodecan. Imediat după aceea, profesorul a insistat să aibă relații sexuale cu investigatorul, să o sărute, insistând pe parcursul a aproximativ două ora să aibă o relația cu aceasta, solicitând în mod constant să fie sărutat sau să i permite să o sărute ca recunoștință pentru intervențiile făcute pentru promovarea examenelor.
La refuzul investigatorului, prodecanul a insistat să primească măcar câte un sărut pentru fiecare dintre examenele pentru care a intervenit pe lângă cadrele didactice pentru promovarea acestora, promițându-i investigatorului că o poate ajuta să se prezinte de 2-3 ori în sesiunea de vară, dar să îi cumuleze examenele astfel încât să le poate susțină pe toate într-un interval scurt de timp. De asemenea, profesorul a promis că o va ajuta și pentru obținerea unor note mari, eventual prin prezentarea la măriri, pentru a-și menține locul de student de la buget.
Tânara –ofițer DGA- a scria în procesul-verbal cum decurgea ântâlnirile, și înregistra totul, mărturii care sunt la dosar.
,, Acesta m-a întrebat care este interesul meu iar eu i-am răspuns că să trec cât mai repede şi cât mai bin prin facultatea asta.Mi-a spus că mai repede n-am cum iar apoi i-am precizat că fără un efort prea mare, mai precis să vin cât mai rar şi să nu fiu nevoită să învăţ. F.F. (profesorul n.r.) m-a întrebat dacă am citi până atunci iar la răspunsul meu că am citit puţin a ţinut să precizeze că poate am citit printre rânduri sau în diagonală. De asemenea mi-a spun că am rămas datoare de la întâlnirea din Piteşti când m-am urcat la el în maşină şi a încercat să mă sărute iar eu l-am refuzat explicându-i că nu acolo.Acesta şi-a exprimat dorinţa de a mă săruta eu refuzându-l spunându-i că nu e momentul şi că nu pot să fac asta întrucât am un priten şi el este căsătorit. F.F. (profesorul n.r.) a insistat foarte mult să mă sărute, exprimându-şi totodată dorinţa de a rămâne cu mine peste noapte, spunându-mi că i s-a pus pata pe mine.....”
În procesul verbal al investigatorului cu identitate reală se mai menționează următoarele:
,,Văzând că în continuare îl refuz, acesta s-a arătat nervos iar la întrebarea mea dacă o să fie totul ca înainte şi cum zic eu, acesta a răspuns ironic ”poate mai bine” şi că dacă până acum am facut la examene, poate n-o să mai fie aşa....poate o să iau notele pe care le merit. Astfel acesta mi-a lăsat de înţeles că dacă eu nu fac nimic pentru ajutorul acordat de el cu promovarea examenelor, situaţia o să se schimbe pentru mine. Observând că nici aşa nu obţine ce-şi doreşte de la mine mi-a zis că aş putea să rezolv examenele din vară în două ture, adică fiind nevoită să vin doar de două ori.I-am spus că nu-l cred deoarece el mi-a tot zis că trebuie să fiu prezentă la toate şi mi-a spus „păi o să fi la fecare”, în sensul că eu deşi n-o să fiu prezentă fizic, o să apar ca şi cum aş fi, fiind chiar dispus să facem un pariu în acest sens.De asemenea mi-a zi că trebuie să vin în Reşiţa 3 săptămâni şi să fac practică la Consiliul Judeţean dar că poate să mă rezolve şi cu asta, în sensul că să-mi dea o hârtie pe care să mi-o completeze cineva de la mine din oraş şi să vin cu ea deja făcută.L-am întrebat pe F.F. (profesorul n.r.) ce fac cu examenele de la Ana Vasile, respectiv cel din primul semestru la care am restanţă şi cel din al doilea, deoarece este în continuare titulară şi la curs din semestrul doi.Acesta mi-a răspuns că acum ar trebui să vin la examen pentru că a reuşit el să-şi facă intrare la ea în sensul că a ajutat-o cu obţinea unui birou în cadrul universităţii şi astfel ar fi datoare la el.În ceea ce priveşte restanţa din primul semestru, acesta mi-a precizat că pot să o dau şi în anul doi cu cei care vor fi anul întâi.
Din procesul verbal al investigatorului mai reies următoarele:
,, În continuare a insistat să mă sărute, mă ţinea de mână, a venit lângă mine în pat şi a început să mă mângâie pe picioare, să mă sărute pe mână şi pe gât.Deşi i-am spus să se oprească acesta continua să o facă şi mă ţinea strâns astfel încât să nu pot să mă ridic din pat.Când am reuşit să mă ridic, a făcut-o şi el iar apoi a venit şi m-a strâns în braţe.Dacă acesta a văzut că nu cedez sub nicio formă mi-a propus altceva. F.F. (profesorul n.r.) m-a întrebat câte examene am avut în iarna iar eu i-am răspuns că am avut şapte apoi mi-a zis că pentru ele ar trebui să-i dau şapte pupici, câte unul pentru fiecare, menţionând-i că este o plată bună.....Având în vedere că un examen nu l-am promovat, a insistat să-i dau şase săruturi făcând menţiunea că şi dacă te duci să cumperi marfă, n-o plăteşti peste şase luni, ci pe loc. La întrebarea mea dacă pentru examenele trecute în iarnă trebuie să-i dau şase săruturi, pentru cele din vară la care trebuie să vin doar de 2 ori, ce ar trebui să fac, acesta mi-a răspuns că ălea mă vor costa câte doi pupici penttru fiecare.Mi-am exprimat grija că voi pierde bursa însă acesta m-a asigurat că nu se va întâmpla şi că voi veni la mărire şi se va rezolva. Din nou a încercat să tragă de mine să mă sărute, repetând în mod constant că trebuie să-i plătesc cele şase examene promovate în iarnă cu ajutorul acestuia şi că nu va pleca din camera mea până n-o să-l sărut.Văzând că insistă foarte mult i-am precizat acestuia să se oprească, că trebuie să înţeleagă că nu este momentul şi să aibă mai multă răbdare cu mine iar acesta a plecat destul de nervos”.
Din procesul verbal de redare în mediul ambiental, înregistrat de studenta -investigator sub acoperire, au reieșit următoarele:
F.F: Stai mă cuminte!
Studenta: Serios?
F.F: Stai mă olteanco cuminte, nu mă zăpăci!
Studenta: Da nu te zăpăcesc, dar stai şi tu cuminte!
F.F: Mă omori cu zile, înţelege-mă! N-am dormit toată noaptea, de-abia am aşteptat să vii! Şi tu nu mă laşi să te ating, eşti nebună?!
Studenta: (n.n râde)
F.F: Eşti nebună, atâta te întreb?
Studenta: Nu sunt nebună.
F.F: Ba se vede că eşti!
...
F.F: Lasă-mă să te ating! Lasă-mă să te ating şi să te sărut şi am plecat! Nu pot, deci nu mai îs bun de nimic, dacă nu mă laşi să te sărut!
Studenta: Ei, nu mai eşti bun?! Cum să nu mai fi bun?!
F.F: Eşti nebună? N-am putut să fac azi nimic până nu te-am văzut acolo, după aia am ştiut că eşti tu, că eşti în Reşiţa. Păi nu te-am sunat io primul, ce ai?
Studenta: Păi m-ai sunat că m-ai văzut acolo nu că m-ai sunat că erai foarte nerăbdător.
.....................
F.F: Lasă-mă să te ţin, ho! Uite ce mijloc! Aşa am convenit, dă-mi voie să te sărut.
Studenta: Am zis eu că ai voie să mă săruţi?
F.F: Pe obraz, da.
Studenta: Păi m-ai pupat pe obraz!
F.F: Lasă-mă să te sărut pe obraz. Nu fi atât de rea!
...
F.F: Hai să o luăm altfel, pentru ce te-am ajutat până acum, dă-mi un pusi, asta te costă...cinci la zero.
Studenta: Pentru ajutorul pe care mi l-ai făcut până acum…
F.F: Da, îmi dai un pupic.
Studenta: Să-ţi dau un pupic?
F.F: Îhm!
Studenta: Da, dar de la un pupic pornesc mai multe.
F.F: Nu, un pupic. ..un pupic, maxim doi îmi dai pentru…. Facem altceva: câte examene ai avut?
Studenta: La…ăăă…nu ştiu…două colocvii…cinci examene…şapte.
F.F: Şapte pupici.
Studenta: Şapte pupici?
F.F: Şi eşti la zero.
Studenta: Şapte pupici pe obraz?
F.F: De alea dai la un copil mic, şapte săruturi.
Studenta: Şapte săruturi?
F.F: Da.
Studenta: Pentru şapte examenele?
F.F: Da.
Studenta: Ce să zic, e o plată bună.
F.F: Vezi, nici patru ani nu ştii să negociezi.
Ancheta procurorilor SUPC
Procurorii Secției de Urmărire Penală și Crimonalistică din Parchetului General efectuează joi percheziţii în 18 locaţii din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, printre care şi la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, mai mulţi profesori universitari fiind acuzaţi că cereau mită de la studenţi, pentru a-i promova la examenul de licenţă. Procurorii a efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită şi dare de mită săvârşite de cadre didactice universitare şi studenţi. Acestea constau în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi în condiţiile în care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi în tranzacţionarea unor lucrări de licenţă elaborate/susţinute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse între 300 - 400 euro pe lucrare. Ancheta este condusă de procurorul Denisa Cristodor, cea care în această săptămână a descins și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova pentru fapte asemănătoare. Cinci profesori au fost puși sub control judiciar în cazul de la Craiova.