Președintele Consilului Județean Neamț, Ionel Arsene, judecat pentru infracțiuni de corupție, a solicitat, înainte de termenul din 30 septembrie 2021, Curții de Apel Bacău să-i strămute dosarul penal 431/103/2018 de la Tribunalul Bacău la o altă instanță egală în grad. Drept urmare, s-a dat un nou termen pe 28 octombrie 2021.
În cererea înaintată Curții de Apel Bacău, avocatul lui Ionel Arsene motivează că „există suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată atât datorită împrejurărilor cauzei, cât și în raport de modalitatea de desfășurare a cercetării judecătorești și a demersurile întreprinse de inculpat în vederea respectării garanțiilor sale procesuale”.
Anterior, alte trei cereri de recuzare a judecătorului de la Tribunalul Bacău i-au fost respinse lui Ionel Arsene. Împotriva magistratului Rusu Donighevici Daniela, judecătorul învestit cu soluționarea dosarului 431/103/2018, Arsene are și o plângere adresată Inspecției pe 18 martie 2020, în care reclama săvârșirea mai multor abateri disciplinare de către aceasta.
Iată motivele invocate în noua cerere pentru strămutare:
1.La termenul din data de 27.02.2020, judecătorul Rusu Donighevici Daniela a dispus amendarea avocatului său, Vladimir Ciolacu, „în mod nelegal și netemeinic”.
2.Cu ocazia audierii martorului Brândușa Panaite „a făcut afirmații de natură să influențeze depoziția oferită de martor, atitudine nedemnă pentru un magistrat judecător care ar trebui să dea dovadă în mod constant în cauzele ce se le soluționează de imparțialitate”.
3.La audierea martorului Vasile Panaite, judecător a făcut afirmații cu privire la probitatea morală/conduita socială a martorului, întrebând totodată martorul dacă în mod obișnuit săvârșește fapte de corupție: „Vă ocupați cu traficul de influență?”.
4.În Întâmpinarea la cererea de recuzare a avocatului lui Arsene, depusă la Curtea de Apel Bacău pe 14 septembrie 2020, judecătorul Rusu Donighevici Daniela „s-a antepronunțat cu privire la această cauză, arătând că depozițiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești susțin acuzațiile aduse inculpatului și că termenul de prescripție a răspunderii penale s-ar împlini în cursul lunii ianuarie 2021. Mai mult decât atât, a recunoscut d-na judecător expressis verbis că „astfel de plângeri către Inspecția Judiciară, întrucât ele sunt de natură să afecteze actul de justiție, împiedică aflarea adevărului, prin afectarea obiectivității și imparțialității judecătorului”.
Afirmă d-na judecător în cuprinsul Întâmpinării, în repetate rânduri, faptul că depozițiile martorilor audiați confirmă acuzațiile aduse inculpatului ARSENE trimis în judecată în dosarul penal nr. 431/103/2018, repartizat spre soluționare completului din care face parte.
Devoalează atitudinea părtinitoare și lipsa de imparțialitate magistratul judecător afirmând că „depozițiile martorului Panaite Vasile acoperă „ambele episoade” (...) depozițiile acestui martor se pare că susțin, confirmă învinurile aduse”, iar când face referire la declarația martorului Porumboiu Adrian din data de 27.08.2020 afirmă că „se pare că susține învinuirea adusă prin cele două rechizitorii”.
Mai susține în finalul întâmpinării d-na judecător că „prezumția de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată. Inculpatul are în continuare posibilitatea exercitării căilor ordinare și extraordinare de atac, în ipoteza în care va fi găsit vinovat și condamnat”.
Or, nu putem admite faptul că deja judecătorul fondului, întrevăzând soluția ce o va pronunța, afirmă că inculpatului nu i-ar fi afectată prezumția de nevinovăție câtă vreme are la dispoziție căile de atac.
Considerând aceste aspecte am apreciat flagrantă antepronunțarea dnei judecător prin întâmpinarea depusă la dosarul 3773/2/2020 aflat în primă instanță la Curtea de Apel București. Cu toate acestea, cererea de recuzare a fost respinsă”.
5.Avocatul Ciolacu mai spune: „Din punctul nostru de vedere conduita dnei judecător reflectă ostilitate atât vis-a-vis de inculpatul ARSENE Ionel dar și față de apărătorul acestuia și totodată lasă să se întrevadă soluția ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză.
Aceste aspecte ne determină convingerea că imparțialitatea judecătorului ce a soluționat cererile de recuzare este de asemenea afectată.
Anvizajând aspectele anterior expuse, vă solicităm a ne admite prezenta cerere de strămutarea a prezentei cauze la o altă instanţă egală în grad, instanța ce va putea asigura buna desfăşurare a procesului penal, cu respectarea tuturor principiilor necesare asigurării unei judecăţi echitabile, de către un tribunal independent și imparțial”.
Apărarea judecătorului
În Întâmpinarea sa depusă la Curtea de Apel București, judecătorul Rusu Donighevici Daniela scrie cu litere mari: „NU AM ÎNTREBAT MARTORUL DACĂ SE OCUPĂ cu TRAFIC DE INFLUENȚĂ”, și detaliază „cu privire la audierea martorului PANAITE VASILE”:
„Afirmă domnul avocat, în plângerea formulată faptul că eu aș fi spus martorului: „Vă ocupați cu traficul de influență?” și că „Eu știu cum faceți voi polticienii: o mână spală pe alta…”, însă înregistrarea ședinței de judecată demonstrează altceva: astfel, la data de 27.02.2020, la momentul 1:20: 30, martorul arată:
-„ordinul” dat de Ștefan Gheorghe zis „Pinalti”, de a efectua lucrările de reparații la Școala din comuna Icușești, de către martor (primar al comunei Dragomirești), numai și numai prin intermediul firmei SC IZOPOINT SRL (la care administrator era martora Panaite Brândușa, soția martorului), și a firmei SC ROTERCOM Iași (care era administrată de d-l Adam și la care deținea acțiuni soția inculpatului, d-na Arsene), martorul Panaite Vasile a arătat că așa se proceda, pentru obținerea de fonduri financiare, trebuia apelat la cunoștințe, prieteni, prin orice mijloace: „rugăminți, milogeală și orice alte mijloace”.
A fost momentul la care instanța a întrebat martorul dacă aceste „orice alte mijloace”, presupune și infracțiunea de trafic de influență”, care era obiectul dosarului penitente.
La această întrebare martorul a răspuns „PROBABIL”. NU AM ÎNTREBAT MARTORUL DACĂ SE OCUPĂ CU TRAFIC DE INFLUENȚĂ. NU înțeleg de ce face domnul avocat afirmații care nu se regăsesc în înregistrarea audio a ședinței de judecată.
De asemenea, se susține că aș fi spus că „Eu știu cum faceți voi politicienii: o mână spală ăe alta”.
Din audierea ședinei de judecată, se constată că NU EXISTĂ ACEASTĂ EXPRIMARE”.
Două dosare în unul
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, este judecat la Tribunalul Bacău într-un dosar conexat după ce a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri.
În unul din dosarele DNA, Ionel Arsene este acuzat de trafic de influență. În 2013, pe când era parlamentar, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să-și folosească influența pe lângă conducerea ANI, astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea adversarului său politic, Culiță Tărâță, fost președinte PSD al CJ Neamț.
Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017, care le-a declarat anchetatorilor că Arsene a fost cel care a venit cu ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la ANI pentru că ar fi avut intrare la președintele din acea vreme, Horia Georgescu.
Arsene ar fi avansat și costurile: 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu.
Într-un al doilea dosar penal, Ionel Arsene a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.
Potrivit DNA, în iunie 2015, Arsene, pe atunci parlamentar și lider al PSD Neamț, ar fi intervenit pe lângă primarul din comuna Icușești, pentru ca firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene.
În februarie 2019, Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare, apoi a trimis cazul la Tribunalul Bacău.