Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a afirmat că va demola clădirea Cathedral Plaza.
Inca din 2012, tribunalul Dâmboviţa a decis desfiinţarea construcţiei Cathedral Plaza, din strada General Berthelot din Bucureşti, întrucât s-a construit fără autorizaţie legală.
"Ca Primar General voi da jos Cathedral Plaza. Aşa spune legea, aşa spune şi hotărârea judecătorească. Mai mult decât atât, trebuie văzut cum a ajuns să fie construită Cathedral Plaza pentru că pune în pericol existenţa unui monument istoric şi afectează urbanismul în zonă. Am fost împotriva construcţiei acestei clădiri de la bun început şi am explicat acest lucru Inspectoratului de Stat în Construcţii", a spus Ludovic Orban, pentru EVZ.
În trecut, primarul general suspendat, Sorin Oprescu a susţinut mereu că municipalitatea nu are banii necesari demolării clădirii, adică cel puţin 17 milioane de euro. Mai mult, el a cerut unor experţi în construcţii să facă un studiu care să arate ce riscuri sunt pentru catedrala dacă turnul de 17 etaje este dezafectat.
„Dacă expertiză va fi favorabilă dăm drumul la îndeplinirea hotărârii judecătoreşti. Nu am ce să mă joc aici!”, a spus Sorin Oprescu, dar până acum, în ciuda hotărârilor judecătoreşti, clădirea a rămas în picioare.