Exclusiv. Lovitura care spulberă toate înțelegerile politice. Informația EvZ, confirmată

Exclusiv. Lovitura care spulberă toate înțelegerile politice. Informația EvZ, confirmată

Negocierile dintre lidera PSD Viorica Dăncilă și Victor Ponta au dus la tergiversarea strângerii semnăturilor pentru moțiunea de cenzură.

UPDATE: Victor Ponta a reacționat și susține că nu vizează postul de comisar european, dar o propune pe Corina Crețu. Liderul Pro România recunoaște că a avut negocieri pe această temă, în luna august. cu premierul Viorica Dăncilă.

„In luna August i-am propus Vioricai Dancila sa o sustinem toti pe Corina Cretu pentru un nou mandat de Comisar European - cu sanse majore de a avea un portofoliu foarte bun si functia de vicepresedinte ( dat fiind experienta deja acumulata in primul mandat) ! Sau, eventual, pe Ramona Manescu ( pe atunci membru Alde). Am fost refuzat si a mers mai departe cu Rovana Plumb - o propunere, iata, fara succes!

Azi ii propun public din noua sa o nominalizeze pe Corina / sau Ramona / sau Luminita Odobescu! Cat mai rapid ! Ps - ultima data cand am verificat eu nu indeplinesc conditia de “gender equality” necesara / si am inca multa treaba in Romania - ( va reamintesc ca am fost ales europarlamentar pe lista ProRomania si am cedat mandatul in favoarea lui Mihai Tudose)!”, a scris Ponta pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Știre inițială

Liderul Pro România a recunoscut public că poartă discuții cu Dăncilă și că are anumite condiții. Când s-a decis să semneze alături de Opoziție a anunțat că nu a ajuns la consens cu premierul.

Acum, odată cu respingerea Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european, se schimbă totul. Potrivit unor surse politice din PSD, Ponta a cerut postul de comisar european. S-a întâlnit cu Viorica Dăncilă la Neptun, înainte de ieșirea ALDE de la guvernare. Apoi s-au certat. Acum i-a cerut președintei PSD postul de comisar european pentru el și i-a garantat lui Dăncilă că moțiunea nu va trece.

Respingerea Rovanei Plumb a avut ca motiv și prejudecata potrivit căreia statele din Europa de Est sunt considerate  cele mai corupte și folosite mereu ca exemplu negativ.  Comisarii propuși de România și Ungaria au fost respinși în condițiile în care propunerea Franței pentru comisar european, Sylvie Goulard,  a fost dovedită că a făcut angajări fictive pe banii PE. Propunerea Belgiei pentru postul de comisar pe Justiție, Didier Reynders, este anchetat pentru corupție și spălare de bani. Prin urmare, nu se mai poate vorbi despre legi europene sau cutume,  ci de jocuri și înțelegeri oculte.