După îndelungi negocieri, PNL şi PSD sunt dispuse să meargă împreună la europarlamentare. Liberalii renunţă la paritate.
PNL şi PSD sunt pe cale să anunţe, până la sfârşitul săptămânii, că vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare, au declarat surse din PNL pentru EVZ. Dacă până acum această variantă a fost exclusă, mai ales de preşedintele PNL, Crin Antonescu, acesta şi-a întărit poziţia în raport cu PSD, dar şi în propriul partid, după înlocuirea din Guvern a lui Radu Stroe şi în urma zvonurilor privind remanierea lui Daniel Chiţoiu, doi dintre liberalii care se aflau în dezacord deseori cu liderul PNL, au mai declarat aceleaşi surse. Pentru a se afla pe liste comune cu social-democraţii, Crin Antonescu a renunţat însă la principiul parităţii, urmând ca PSD să obţină 60% din locurile eligibile şi PNL - 40%. Situaţia nu este însă atât de simplă pentru PSD, în contextul în care social-democraţii au negociat deja ca UNPR şi PC să obţină locurile 4 şi 5 (acesta din urmă pentru Maria Grapini), eligibile, plus locurile semieligibile 13 şi 14. Lista ar urma să fie deschisă de Mircea Geoană, deşi liberalii nu sunt încântaţi de această variantă, în contextul în care fostul prezidenţiabil PSD nu s-a sfiit să îl critice pe liderul PNL, Crin Antonescu. Pe locuri eligibile se află şi Daciana Sârbu, Corina Creţu, Ioan Mircea Paşcu şi Cătălin Ivan. În ceea ce îi priveşte pe liberali, pe locuri eligibile vor fi plasaţi Norica Nicolai, Adina Vălean (soţia lui Crin Antonescu), Claudia Benchescu, Eduard Hellvig şi Mircea Diaconu, au mai precizat aceleaşi surse. Roşca, în cărţi pentru Ministerul de Interne În ceea ce priveşte ministerul de Interne, dacă până acum varianta cea mai vehiculată era liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, se pare că un alt apropiat al lui Crin Antonescu, preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, câştigă teren pentru a fi succesorul lui Radu Stroe.