Prof. Univ. Dr. Ioan Lascăr, șeful secției de chirurgie plastică a Spitalului de Urgențe Floreasca este considerat o somitate în lumea medicală, fiind profesor emerit. Totodată, publicul larg și-l amintește ca fiind primul chirurg român care a efectuat o operație de schimbare de sex. La vremea aceea, în urmă cu 25 de ani, românii sorbeau orice informație despre procedura chirurgicală, fără să se aștepte ca această operație să ajungă aproape un trend mondial, în viitor.
Zeci de mii de pacienți și-au continuat viața datorită chirurgului Ioan Lascăr, dar cel puțin înzecit pe atât și-au continuat viața datorită chirurgilor formați de profesorul Ioan Lascăr. Un om dedicat medicinei, neobosit de munca migăloasă și riscantă din sala de operații.
Povestea vieții sale ar putea fi subiect de film, cu bune și cu rele, însă profesorul nu s-a grăbit să-și pună viața pe hârtie - cel puțin nu până când nu și-a văzut cel mai mare vis împlinit. Din decembrie anul trecut, proiectul pe care l-a visat și la care a lucrat decenii a devenit realitate: Centrul de Arși de la Floreasca, primul și singurul din România. De la nelipsitul dosar cu șină, până la a găsi și forma personal calificat pentru această specialitate, chirurgul Ioan Lascăr a înfruntat și rezolvat toate aceste probleme.
S-a apucat de medicină la îndemnul mamei și a ajuns să se opereze singur
Pasiunea profesorului Lascăr a fost fizica atomică, iar în școală excela la fizică și matematică, mergând și la olimpiade. Nu s-ar fi îndreptat către medicină dacă mama lui nu ar fi insistat în acest sens, însă nu regretă că a urmat acest sfat. Dacă ar fi să o ia de la capăt, tot medicină ar alege, spune profesorul, iar acest domeniu i-a permis să-și satisfacă mereu setea de cunoaștere.
Până să discutăm de marile operații pe care le-a făcut, ori despre cele peste 40.000 de interevenții chirurgicale efectuate de-a lungul carierei, e demn de menționat faptul că s-a operat singur, în clinica sa privată. „Cu anestezie locală, mi-am scos un nev pigmentar”, a povestit chirurgul Ioan Lascăr.
Tumoarea care cântărea de două ori cât pacientul
Revenind la cazurile care i-au întipărit numele în memoria colectivă, cu care a devenit celebru și peste granițe, nu doar în România, profesorul Lascăr își păstrează modestia în a aborda aceste evenimente.
O operație celebră a fost cea de înlăturare a unei tumori gigant de pe spatele unei femei. Lucica Bungez cântărea 38 de kilograme, iar masa tumorală, 72 de kilograme!
„Fără îndoială în literatura de specialitate nu mai există niciun caz raportat referitor la un pacient a cărui tumoră gigant să cântărească de două ori cât greutatea pacientului”, a spus la acel moment, în 2004, prof. Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul de Urgență Floreasca. Cazul a fost prezentat de presa din întreaga lume.
Operație controversată: l-a transformat pe Sorin în Sorina
A fost profesorul Ioan Lascăr un vizionar atunci când a realizat prima operație de schimbare de sex, în urmă cu 25 de ani, în România? A prevăzut valul mondial de cereri în acest sens sau a fost mai mult o provocare în domeniu? În exclusivitate pentru EvZ, celebrul chirurg răspunde la aceste întrebări.
Pe 26 aprilie 1995, la Spitalul de Urgenţă Floreasca a avut loc o premieră medicală: prima operaţie de schimbare de sex din România. Sorin Florin Raţiu, în vârstă de 19 ani, a devenit Sorina, adică i-a fost reconstruit organul genital masculin într-unul de femeie.
Sorina Raţiu a devenit, astfel, un subiect de discuție național, dar și internațional – operațiile de acest gen fiind rare. Curiozitatea tuturor vizavi de caz, dar și revolta oamenilor au ținut subiectul pe primele pagini ale ziarelor ani buni. Așa au aflat românii că Sorina, chiar dacă a trecut prin multe evaluări psihiatrice, a ajuns să-li regrete alegerea. Arc peste timp, bărbatul devenit femeie a revenit în atenția publicului după ce și-a ars fața cu sodă caustică, în încercarea de a scăpa de părul facial, măcinată de sărăcie și de o stare psihică instabilă.
Dormea pe străzi și cerșea. Înainte să dispară de tot din atenția publicului, Sorina a spus că dorește să strângă bani pentru a se opera din nou, să redevină bărbat.
La vremea la care Sorin a devenit Sorina, operația de schimbare de sex era decontată de Casa Națională de Asigurări.
Câți români erau pe lista de așteptare pentru schimbarea de sex
Pe lângă Sorina, profesorul Lascăr a mai schimbat sexul a 4 alți pacienți, dar care au rămas în anonimitate. La cabinetul său se alcătuise o listă considerabilă cu doritori pentru această operație, însă toți s-au pierdut în etapele de evaluare psihiatrice și interdisciplinare la care trebuiau să se supună, conform legii. Pe parcursul evoluției acestei proceduri medicale la scară mondială, profesorul Ioan Lascăr nu s-a mai arătat interesat de a efectua astfel de intervenții chirurgicale. Deci a fost mai mult o provocare, decât o viziune în viitor, am putea concluziona. Dar iată ce spune profesorul:
„În fapt, nu facem decât să constatam care a fost evoluția la nivel mondial, pentru că în țară nu s-au mai făcut altele decât de cele cinci operații de schimbare de sex, pe care le-am efectuat eu, în urmă cu cel puțin 20 de ani ultima. Cea mai veche, prima, vreo 25 de ani. După știința mea parcă a mai fost o tentativă. La asta s-au oprit datele statistice din România.
La un moment dat aveam o listă de așteptare cu cel puțin vreo 10 pacienți care își manifestaseră astfel de dorințe, pe care i-am îndrumat să se înscrie pe traiectoria firească, pe care trebuie să o parcurgă înainte de instalarea pe masa de operație. Adică evaluările interdisciplinare, obținerea hotărârii judecătorești definitive de schimbare a sexului civil, tratamentul hormonal pentru modificarea caracterelor sexuale secundare, care durează în jur de 4-5 ani...
Sunt convins să o bună parte din cei pe care îi aveam eu pe lista respectivă s-au operat prin alte țări, mai ales că la noi între timp s-a schimbat atitudinea când vorbim de asigurarea medicală pentru efectuarea acestei intervenții chirurgicale. La acel moment nu existau niciun fel de restricții referitor la asigurarea medicală. Acum, din câte știu, acest tip de intervenție nu mai face parte din lista celor acoperite de asigurarea medicală”, a spus pentru EvZ, profesorul Lascăr.
Potrivit statisticilor, în lume se realizează anual aproape 10.000 de operații de schimbare de sex.
Cum vede astăzi cererea tot mai mare la nivel mondial
„Adresabilitatea trebuie pusă într-o legătură directă. Informațiile care sunt diseminate cu o mare viteză, la nivel de planetă, cântăresc mult în cazul acestor solicitări.
Multe persoane au avut acces la această informație (n. că se poate realiza chirurgical schimbarea sexului). Probabil, unele dintre aceste persoane și-au activat astfel dorința pentru această operație. Mijloacele media de propagare a informație probabil că și-au adus o contribuție semnificativă în creșterea incidenței solicitărilor pentru acest tip de intervenție”, mai spune chirurgul.
„Tocmai am avut două intervenții la Floreasca și mai am una la clinica privată”
La 75 de ani ai săi, medicul Ioan Lascăr lucrează ca în urmă cu 30 de ani. L-am surprins în timp ce ieșea din a doua operație, în drum spre a treia: „Tocmai am avut două intervenții la Floreasca și mai am una la clinica privată”. Gândul său nu mai stă de mult la a face dintr-un el o ea sau invers, ci la pacienții veniți în urgențe, dar mai ales la Centrul pentru Marii Arși pe care l-a pornit la Floreasca.
„E un domeniu în care m-am chinuit 20-25 de ani, cel al arșilor. La Floreasca, din decembrie anul trecut, a fost înființat primul și singurul Centru de Arși. După un efort imens, a fost structurată aceasta nouă unitate sanitară. E o problemă care a fost conștientizată la nivel general în urma incidentului de la Colectiv. Atunci nu exista personal încadrat, au fost foarte mulți pași de făcut până la acest moment, al funcționării”, a mai explicat prof. Ioan Lascăr.