Mita și acordarea de contracte unor fi rme de casă au făcut ca lucrările de la UMF „Carol Davila” din Capitală să fie făcute în bătaie de joc. Procurorii SUPC din Parchetul General au montat o cameră video în biroul directorului administrativ al instituției și au observat cum acesta primea șpaga
Rechizitoriul în cazul celor doi directori din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București dezvăluie detalii inedite despre modul în care se încasa mita și cum erau date preferențial contractele de achiziții publice. Dan Pahoni (60 de ani) - director general administrativ, lector universitar la UMF „Carol Davila” și Corina-Antoaneta Angheluță (54 de ani) au fost acuzați că au dat, în schimbul unor atenții, contracte unor societăți comerciale deținute sau controlate de oameni de afaceri aflați în cercul lor relațional. În același dosar, au mai fost trimiși în judecată oamenii de afaceri Elena Bărbulete și Cristian Dumitroiu - pentru dare de mită.
FOTO: Dan Pahoni
„Comision” uriaș: 40%
Totul a început anul trecut, când procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) din Parchetul General au primit informația că Pahoni ajunsese să ceară un comision care ajungea chiar la 40% din valoarea contractului, mai mare ca în ministere sau primării. Probele relevante ale procurorilor au fost surprinse de camerele video montate în biroul lui Pahoni din clădirea UMF.
Un pas esențial făcut de Pahoni și Angheluță a fost divizarea achizițiilor publice în mai multe contracte distincte, astfel încât să poată fi aplicată, fie procedura de achiziție directă, fie cea a cererii de ofertă, iar contractele să fie direcționate către firmele agreate. „Deci, din punctul meu de vedere, al meu personal, nu e nicio problemă, dar la mine este, să zic un 40 %, 60%, depinde de altcineva”, arăta Pahoni unui afacerist, care este prețul comisionului său. Firmele mituitorului obținuseră, în 2014, două contracte, atribuite direct, cu UMF: „Servicii reparații și întreținere bazin înot” și „Servicii reparații și întreținere centrale termice”. Potrivit procurorilor și martorilor, lucrările au fost făcute de mântuială.
Banii, băgați în buzunar
Potrivit procurorilor, Dan Pahoni a fost filmat când primea sume de bani de la Cristian Dumitroiu, procente obținute de firma Megastore Impex. Un astfel de caz a fost pe 16 decembrie 2014.
[La ora 12:26:44, pe ușa de acces intră Cristian Dumitroiu, un bărbat corpolent, cu părul alb, ce poartă ochelari, îmbrăcat cu o geacă, cămașă albă și blugi.]
Pahoni: Da.
Dumitroiu: Să trăiți! Ce faci, măi?
Pahoni: Crezi că eu mai știu ce fac?!
Dumitroiu: Am mai fost într-o zi, vineri pare-mi-se, dar nu erai.
Pahoni: Nu eram?
Dumitroiu: Zicea că treci pe la mine, pe la…
Pahoni: La ce oră ai fost?
Dumitroiu: Pe la prânz, așa. Plecase- i cu ăsta, cu… pe la cămine, pe la nu știu, pe la lucrări... aici, da, cu Gică.
[Potrivit înregistrării, Dumitroiu se deplasează până în partea stângă a camerei și cu mâna stângă scoate din buzunarul de la spate al pantalonilor mai multe bancnote rulate sub formă de sul, bani pe care îi mută în mâna dreaptă.
Ora 12:27:07. Se observă cum Dumitroiu îi înmânează lui Pahoni bancnotele rulate sub formă de sul, după care Pahoni ia banii și îi introduce cu mâna dreaptă în buzunarul stâng al pantalonilor. În continuare, Pahoni se așează pe scaunul de la biroul său, iar Dumitroiu se așează pe scaunul din partea stângă a biroului alăturat. Cei doi stau așezați pe scaune și continuă discuția]
Pahoni: A! Da, am fost la Splai. Tu ce faci?
Dumitroiu: Am fost, am venit să… așa, am plătit chiria să scap de ea, mă duc puțin pe la „Medicină“ și pe urmă mă retrag în… Tu ce faci?
Pahoni: Am de toate și nimic....
Mita, ascunsă în plic
În data de 14 ianuarie 2015, în cadrul unei întâlniri avute în biroul lui Pahoni, Elena Bărbulete, director al Tom NC Service SRL și administrator/asociat la SCBE Prima Construct, a fost filmată când i-a înmânat Corinei Antoaneta Angheluță un plic cu bani pe care acesta din urmă l-a introdus în geanta proprietate personală după ce și-a exprimat mulțumirea.
Bărbulete: Că domnul director ai văzut ce îmi zicea? Erai sau te-ai dus la toaletă când îmi zicea: E, lăsați, lăsați, că, zice, aveți și de câștigat.Zic: Ce domnu’ director?
Angheluță: Aoleu!
Bărbulete: Da. Așa mi-a zis.
Angheluță: Tâmplăria echipată cu feronerie, sticlă așa. Ce?
[Ora 14:25:53. Angheluță începe să răsfoiască niște înscrisuri dintr-un dosar aflat în dreptul său, pe birou, și îi indică interlocutoarei partea centrală a unui înscris din acel dosar. observă cum Bărbulete, ce stă pe scaunul din partea stângă biroului, îi face semn directoarei cu mâna stângă, indicând cu degetul spre înscrisul din care citea acesta din urmă.
Ora 14:26:33. În continuare, se observă cum Bărbulete îi arată cu mâna dreaptă directoarei geanta personală ce era așezată pe scaunul din partea dreaptă, după care aceasta deschide fermoarul de la buzunarul exterior al genții și cu ambele mâini scoate un plic alb de formă dreptunghiulară. În acest timp, Angheluță ridică de pe un scaun geanta personală, o deschide și o așează pe birou. Bărbulete îi înmânează acesteia, cu mâna dreaptă, plicul de formă dreptunghiulară.
Ora 14:26:42. Angheluță ia plicul de formă dreptunghiulară de la Bărbulete și îl introduce în geanta personală. Se observă cum ambele femei își închid fermoarul de la genți.
Ora 14:26:54. Bărbulete începe să răsfoiască mai multe înscrisuri din dosarul ce se afla deschis pe birou, în timp ce Angheluță continuă să citească cu voce tare dintr- un înscris, dintr-un alt dosar aflat pe birou, în dreptul său.]
Bărbulete: Să ai (?) și tu ceva.
Angheluță: În preț, mânere incluse. Termen de garanție.
Bărbulete: Pot să iau ceva?
Angheluță: Da. Cică 60 de zile lucrătoare. Da. Comanda se consideră plasată … la data livrării în contul nostru… Reprezintă 50% din valoarea comenzii.
Bărbulete: Vezi? Ți-am spus.
Angheluță: Citim: Și la finalizare înainte de eliberare.
Reproșurile de la profesorii universitari: „Zidul a căzut, l-am reparat noi!”
Cei doi directori, Dan Pahoni și Corina Antoaneta Angheluță, nu au recunoscut acuzațiile procurorilor. Dintre afacerişti, Elena Bărbulete a recunoscut că ar fi dat bani, iar Cristian Dumitroiu a negat- susținând că este vorba de o recompensă pentru că l-a ajutat într-o problemă familială. În plus, procurorii au observat că fata lui Pahoni era angajată la una din firmele controlate de ginerele lui Dumitroiu.
Firmele favorizate de Pahoni au făcut, în unele cazuri, lucrări de mântuială, sau deloc, așa că profesorii din UMF veneau și se plângeau la acesta. „70 de lămpi s-au ruginit. Când le-a desfăcut astea din plastic s-a făcut… s-au… nisip s-au făcut, s-au casat”, „Poate cade vreo lampă din aia, ferească Dumnezeu!”, „Pragurile alea s-au mâncat și zidul de la băieți a căzut. L-am reparat noi, l-am făcut noi, vă dau cuvântul!”, se plângeau profesorii.
Afacerea cu mașinile de spălat
În timpul monitorizării, procurorii SUPC au observat că Pahoni controla, prin intermediul societății Europlast SRL, o spălătorie de articole textile în căminul UMF din Complexul Studențesc Grozăvești. Directorul se întâlnea, săptămânal, cu Diana Ivănuș, administrator al căminelor UMF, care îi dădea diverse sume de bani încasate din afaceri.
Pahoni instalase mai multe mașini de spălat rufe, la etajul unui cămin, care funcționau cu fise ce erau achiziționate de studenți de la una dintre îngrijitoarele căminului, contra sumei de 6 lei/ fisa. Pentru suma aferentă vânzării de fise, societatea Europlast SRL nu emitea bonuri fiscale, astfel că nu există o evidență certă. Banii erau strânși de Ivănuș care îi aducea la două săptămâni în biroul directorului din UMF. Atunci când echipamentele se defectau, Pahoni era cel care-l suna pe meseriaș: „Nu ai făcut mașinile alea de spălat și nu-ți mai zic, e ultima dată când îți spun, data viitoare, deci dacă mâine, poimâine nu sunt gata, nu mai apelez la tine”.
Contracte de 9,7 milioane de lei
Procuroarea Denisa Cristodor (SUPC), cea care a coordonat ancheta în acest caz, arată că societățile agreate de cei doi directori au beneficiat, în perioada 2009-2015, de plăți în sumă de 9.749.828 de lei. „Trebuie remarcat și modul defectuos de atribuire a unor astfel de contracte de achiziție, acestea fiind refăcute astfel încât societatea preferată să îndeplinească condițiile pentru a primi astfel de contracte pe bani publici sumele fiind destul de apreciabile”, susține Cristodor. Procuroarea atrage atenția asupra numărului mare de fapte săvârșite într-un interval relativ scurt de timp și caracterul continuu, regulat al săvârșirii lor, iar nu doar sporadic, întâmplător.
„Ni s-au ruginit caloriferele”
Potrivit unei interceptări ambientale, din 6 ianuarie 2015, doi asistenți universitari au venit în birou la Dan Pahoni să se plângă de starea precară în care era bazinul de înot, și că lucrările de întreținere sunt efectuate doar pe hârtie.
Profesor 1: Am făcut un necesar.
Pahoni: Așa.
Profesor 1: Ni s-au ruginit caloriferele, nu mai merg, ușile sunt găurite și alea le-am reparat noi, măcar ălea de la vestiare. Nu știu pe ăștia, nu m-am întâlnit niciodată cu ei, probabil or fi făcut devize, dar mânerele și cu astea sunt tot alea de atunci. Nu le-au schimbat decât în acte, nu știu ce se întâmplă.
Pahoni: Nu au schimbat nimic.
Profesor 1: Nimic.
Pahoni: Deci ce am schimbat e pe act, ce nu e pe act nu s-a schimbat.
Profesor 1: Eu vă zic… că sunt alea de acum 7 ani.
Pahoni: Deci nu am schimbat nimic pe... Deci… Uitați-vă la mine și știți că eu nu vă…
Profesor 2: Da.
Profesor 1: Mi-a zis doamna Jeni: Au mai venit băieții de la…
Profesor 2: Nu ne deranjează ce ne spuneți.
Pahoni: Ce au reparat nu fac prostii.
Profesor 2: Am înțeles.