Evenimentul Zilei > Actualitate > EXCLUSIV EVZ. Clotilde Armand şi-a măturat curtea palatului de 4 milioane de euro, din Bucureşti. Filmare de colecţie VIDEO
VIDEO

EXCLUSIV EVZ. Clotilde Armand şi-a măturat curtea palatului de 4 milioane de euro, din Bucureşti. Filmare de colecţie VIDEO

Inspirată, probabil, de războiul cu Romprest, primăriţa Sectorului 1, Clotilde Armand, a pus mâna pe mătură şi a măturat curtea impozantei case pe care o deţine pe strada Roma, unde este şi sediul Asociaţiei pentru democraţie Clotilde Armand.

Clotilde Armand şi-a măturat curtea palatului din Bucureşti. E vorba de o clădire impozantă, cu o valoare de aproximativ 4 milioane de euro, de pe strada Roma din sectorul 1. Pentru cei care nu știu, este o zonă superbă, cu case de patrimoniu, situată între Palatul Victoria și Calea Dorobanți. De aici vine și prețul imens al palatului. Zona 0, unde agențiile imobiliare fac bani frumoși, ca și proprietarii care își vând vilele.

Filmare de colecţie. În imaginile trimise de un cititor și prezentate de Evenimentul zilei, primăriţa arată că se poate califica oricând ca gospodină voluntară. Și cu salubrizarea necesară în Sectorul 1 s-ar descurca. Așa ne semnala și cititorul care ne-a livrat filmul și pozele.

Trebuie să amintim totuși că, la finalul lunii ianuarie, Clotilde Armand lua în calcul să-i pună pe cetăţenii care au votat-o să măture străzile Sectorului 1. Curăţenie cu voluntari în Sectorul 1, mai simplu spus.

La câteva luni după acel episod, franţuzoaica-primar, membră fondatoare a USR, poate a considerat că puterea exemplului este mai convingătoare decât orice şi a decis să pună mâna pe mătură

Sau o fi o acțiune de PR, pentru imaginea edilului din palatul de pe strada Roma?

Exclusiv. Ipoteză bombă. Clotilde Armand a pierdut alegerile. Reacția lui Dan Tudorache

Clotilde Armand şi-a măturat curtea palatului din Bucureşti

Oricum ar fi și oricare a fost intenția celui care ne-a trimis imaginile, trebuie să recunoaștem că sunt interesante și merită publicate, chiar dacă pendulăm în îndoieli.

Poate că, obosită din cauza activităţilor de la Primăria Sectorului 1, care o solicită cu tot felul de probleme precum bursele elevilor, parcurile, gunoaiele sau restructurările, Clotilde Armand a decis să se deconecteze cu o sesiune de măturat…

Sau poate că, din dorinţa de a face economie, primăriţa a decis că poate face şi singură treaba personalului care se ocupă de întreţinerea şi curăţenia curţilor…  Sau poate că este o gospodină desăvârşită şi îi place să facă totul singură.

Exclusiv EVZ. Clotilde Armand face prăpăd la Sectorul 1. Dezvăluiri despre dictatura care sfidează legea VIDEO 

Cert este că acum, curtea Asociaţiei pentru democraţie Clotilde Armand este mai curată. Despre APDCA, site-ul totalfirme.ro arată că a fost înfiinţată la 10 ianuarie 2018. Aceeaşi sursă indică faptul că Asociaţia pentru democraţie Clotilde Armand nu are încasări şi profit în 2020.

Exclusiv. Clotilde Armand, mai presus de lege. Primarul sectorului 1 nu dă doi bani pe o decizie a instanței

Exclusiv. DSP aruncă în aer un proiect al primarului Clotilde Armand. Viața a zeci de copii ar fi pusă în pericol

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: