Candidaţii la prezidenţiale se vor bucura de cea mai bună protecţie şi pază, asigurată de serviciul SPP.
Aceştia au avut opţiunea de a refuza şoferul şi garda de corp pusă la dispoziţie, însă o mare parte dintre ei deja aveau acest privilegiu.
Surse din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) au declarat pentru EVZ că 7 dintre candidaţi au acceptat această măsură de siguranţă, iar 3 au refuzat-o. Totodată, 4 candidaţi nu şi-au exprimat încă opţiunea, iar legea le primite să-şi solicite dreptul la protecţie SPP până la finalul alegerilor.
De asemenea, conform legii 119/98, art 14, şi şefii de partid pot beneficia de protecţie înaltă din partea ofiţerilor SPP dacă fac o solicitare în acest sens.
Sursele EVZ susţin că Alexandru Cumpănaşu și Dan Barna se numără printre nehotărâți, adică printre cei care nu au solicitat încă, și nici nu au refuzat, ofițeri SPP.
Sebastian Popescu a declarat public faptul că a refuzat protecția SPP, „pentru a nu face cheltuieli inutile statului”.
Ludovic Orban, președintele PNL și prim-ministrul desemnat de Klaus Iohannis avea și va avea în continuare aceste servicii.