Opoziția a făcut tot posibilul să amâne votul pe moțiunea de cenzură în ziua de sâmbătă, așa cum au stabilit inițial Birourile parmanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, de teamă că nu va reuși să-i țină pe parlamentari în București.
Am încercat să aflăm ce treburi urgente au ei în teritoriu de e atât de necesară prezența lor. În afară de faptul că în toată țara e o suită de festivaluri ale toamnei, evenimente de neratat, mai ales din punct de vedere electoral.
La mulți, la cei mai mulți telefonul a sunat în gol. Pretextul că nu cunoșteau numărul nu este foarte bun deoarece telefoanele lor sunt plătite din bani publici și i-ar fi putut suna un alegător. Desigur, vedetele care apar neîntrerupt la televiziuni sunt mai greu de abordat, de aceea am încercat și chiar am avut noroc cu parlamentarii mai puțin cunoscuți.
Pe deputatul liberal de Vâlcea Cristian Buican l-am prins pe picior de plecare. Spunea că are treabă la fermă și nu a prea fost generos cu explicațiile legate de prioritățile circumscripției pe care o reprezintă. Am intrat în câteva detalii legate de singurul producător de sodă din ţară, fabrica de la Râmnicu Vâlcea, care a fost închisă după 60 de ani de funcţionare neîntreruptă și lasă 600 de angajați fără locuri de muncă. Deputatul ne-a liniștit, a spus că asta se va întâmpla doar anul viitor, dar a spus-o pe un ton de parcă asta ar fi într-un viitor îndepărtat. L-am întrebat dacă a făcut ceva demersuri și a enumerat câteva instituții, dar fiind grăbit cu mersul la fermă nu a spus și rezultatul acțiunilor lui.
Pe senatorul PMP de Ialomița Gabi Ionașcu l-am prins în vizită. A fost foarte sincer. „Puteam să vă spun că sunt în teritoriu, dar recunosc că sunt în Moldova la surioara mea”, a început el când l-am întrebat unde este. Apoi s-a pus pe povești. Este foarte mândru că, deși este moldovean, a fost acceptat de ialomițeni. 21 de ani a fost viceprimar în Slobozia și la anul vrea să-și încerce norocul la primărie. A povestit despre toate problemele pe care le are zona, pornind de la lipsa de dezvoltare. Este dezamăgit, dar nu se dă bătut. Are 62 de ani și este rezervat în ceea ce privește ofertele primite de la alte partide. „În afară de USR și de UDMR, de la toți am avut oferte. Dar unde să te duci și de ce? Am colegi care s-au dus la PSD. I-a pus în ultima bancă, să-i vadă lumea că ei sunt trădătorii. Am o vârstă, nu mai sunt dispus să accept orice”, a mărturisit deputatul.
Deputatul liberal Corneliu Olar este una dintre cele mai exotice figuri ale Parlamentului. Este moț și anul trecut i-a făcut pe mulți parlamentari să se pună în genunchi. În 19 noiembrie a dezvelit un bust al lui Avram Iancu la Parlament și i-a invitat pe mai mulți parlamentari să participe, chiar și pe cei de la Putere. La sfârșitul ceremoniei, toți au îngenuncheat în fața bustului.
Deputatul moț este genul de om căruia îi vine ca o mănușă expresia „ce-i în gușă, și-n căpușă”. Vineri era în munți, în Apuseni. „Apoi, sunt aici că trebuie să mă văd cu oamenii, să-i întreb dacă au tot ce le trebuie. Pentru că noi, moții intră în casă la sfârșitul lui noiembrie și mai ies când aud cucul cântând”, a spus el. Se mai asigură dacă internatele școlare sunt pregătite și spune că, din fericire, acolo elevii mai stau în internate. „Că-s la un pas de școală și sunt în siguranță, sunt supravegeați”, a explicat el.
În ceea ce privește politica, nu este deloc vehement. Recunoaște că are prieteni, „dar prieteni, să știți, de-ăia care nu ne vindem căciulile”, în toate partidele. Și și-ar dori ca toți politicienii să treacă peste orgolii, să se pună pe treabă și să facă ceva cu țara asta. Spune că el face, dar recunoaște că nu e suficient. În ceea ce privește moțiunea, nici el nu știe cum e mai bine, dar este convins că va fi rău dacă nu va fi stabilitate. Ar vrea ca strigătul de luptă care este scris pe steagul lui Avram Iancu, apărătorul moţilor, “No, gata, no, hai!” să fie acum, nu de luptă, ci de pus pe treabă.
Senatoarea PSD de Dolj, Elena Craioveanu, a recunoscut la sfârșitul discuției avute, destul de lungă, că a dârdâit cumplit. Că am prins-o afară și s-a luat cu vorba. Adevărul este că a povestit cu atâta patimă despre munca de politician, încât este imposibil să nu o crezi că o face cu pasiune. Este la primul mandat și crede că ar fi dezonorant să nu facă ceea ce a promis. Tocmai terminase o interpelare pentru ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, pe care o va depune luni.
Apoi merge la Filiași, unde se inaugurează un stadion, după care la Calafat, la un festival, „Roadele toamnei”. Mai are o invitație la Craiova, la o întâlnire cu pensionarii, dar acolo nu poate ajunge. La Craiova a fost joi seara la o întâlnire cu membrii organizației. Am întrebat-o ce simte acum, când partidul din care face parte este atât de blamat. „Nu mi-e rușine că sunt pesedistă, nu mi-e rușine că sunt parlamentar. Eu pot arăta oricând ce am făcut, cu bune și rele”, a spus ea. Apriga olteancă a vorbit și despre colegii din Opoziție și a arătat că s-a simțit jignită de tot ceea ce au făcut ei cu moțiunea de cenzură. „Au scris un text foarte slab, chiar i-am întrebat pe unii de la ei, buni specialiști, de ce nu au făcut un efort să conceapă ceva mai bun. Au dat din umeri și au spus că nu i-a întrebat nimeni. Vedeți, asta înseamnă să ai atâta desconsiderare față de ceilalți, chiar dacă sunt adversari”, a explicat senatoarea.
Într-adevăr, potrivit site-ului Senatului, Elena Craioveanu este foarte activă. A avut 91 de inițiative legislative.
Emilia Arcan este o altă senatoare social-democrată. Nu a răspuns la telefon, dar a sunat înapoi. Era gâtuită de emoție și chiar m-a surprins având în vedere că este o politiciană cu multă experiență. „Sunt la spital, sunt bunică”, a spus ea în șoaptă. Dincole de cuvintele spuse încet se simțea o bucurie și o fericire pe care nicio împlinire politică nu i-o poate aduce. Am felicitat-o și nu am insistat, însă a decis să iasă pe hol când i-am spus de ce am sunat-o. Am început discuția despre politică, dar am simțit că i-ar face mai bine să vorbim despre evenimentul fericit din familie. Și iar au apucat-o emoțiile. Încerca să-mi explice niște sentimente pe care este imposibil să le povestești. Ne-am destăinuit reciproc aceste trăiri și a spus că eu sigur le voi putea „pune pe hârtie” mai bine decât poate ea să le explice.
Emilia Arcan este parlamentar de Neamț, dar acum era într-o maternitate din București. A ținut să mă asigure că merge în teritoriu, că discută cu oamenii, dar „acum chiar nu am putut”. Și ea este foarte activă, a avut 114 inițiative legislative.
Senatorul de Tulcea Ion Ganea nu era în teritoriu, dar ne-a asigurat că are acolo consilieri care se ocupă de toate problemele și i le comunică. Este la primul mandat, a trecut anul trecut de la PMP la PSD și principala lui preocupare este Biosfera Deltei Dunării. Are un proiect de lege și ne-a povestit toate etapele parcurse. Este extrem de versat și știe să ducă omul cu vorba. Când discuția a ajuns la Limba Română și supremația ei, la romanii care o foloseau am abandonat subiectul.