Un episod mai puțin știut al tragediei aviatice în care și-a pierdut viața Ion Bunoaica, primul comandant al Jandarmeriei Române, după 1990, a fost dezvăluit de generalul Gheorghe Văduva. Ofițerul a relatat că s-a stins din viață un personaj cu greutate al acelor ani, generalul Dumitru Luca, comandantul Trupelor de Grăniceri, cel care ar fi trebuit să se urce în elicopterul prăbușit pe 1 septembrie 1995. Atunci, acesta a scăpat cu viață pentru că a preferat să meargă cu mașina de serviciu spre București

Generalul Gheorghe Văduva, fost cercetător ştiinţific la Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, a anunțat că s-a stins din viață, în noaptea de 28/29 decembrie 2019, generalul Dumitru Luca, fostul comandant al Trupelor de Grăniceri, în perioada 20 iulie 1990 - 15 mai 1999. Acesta a fost considerat un personaj-cheie în angrenajul noilor conducători de la București, după căderea regimului comunist.

Pe 1 septembrie 1995, generalul Dumitru Luca a participat, alături de generalul Ion Bunoaica, fostul comandant al Jandarmeriei Române, la festivitățile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, organizate la Iași.

Amândoi au absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie „Nicolae Bălcescu” – azi, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Ion Bunoaica a fost șef al trupelor de Securitate din Timișoara iar Dumitru Luca a activat în cadrul trupelor de grăniceri.

Cei doi generali au făcut parte din delagația oficialilor Ministerului de Interne, cu prilejul înmânării drapelului de luptă Brigăzii de grăniceri Iași-Moldova și Batalionului 41 de jandarmi din Iași. O parte dintre oficialitățile prezente au hotărât să plece imediat după festivitate cu un elicopter, aparținând Unității de Aviație a Ministerului de Interne, fiind așteptați la București, la o ședință ce trebuia să înceapă în jurul orei 17.00. Generalul Dumitru Luca a refuzat invitația și a ales să se întoarcă în capitală cu mașina.

Până la sfârșitul vieții, a crezut că l-a protejat Dumnezeu

Despre gestul generalului Dumitru Luca de a refuza invitația să meargă la București cu elicopterul, Gheorghe Văduva a scris: „Faptul că nu s-a urcat în elicopterul care s-a prăbușit la Iași, accident în care și-au pierdut viața toți cei de la bord, inclusiv comandantul Trupelor de Jandarmi din acea perioadă, nu este o întâmplare, ci un efect al responsabilității față de ceilalți. S-a gândit că nu este corect din partea lui să se urce în elicopter, pentru a ajunge cu câteva ore mai devreme la București, și să-l lase singur pe șofer, ci este normal și, mai ales, obligatoriu să se întoarcă în capitală cu mașina cu care a venit. În fond, el era responsabilul mașinii care îl deservea. Sau, poate că, în acest fel, l-a protejat Dumnezeu. El așa a crezut tot restul vieții...”.

Alături de generalul Ion Bunoaica, în elicopter s-au mai urcat generalul-maior Ion-Eugen Sandu (locțiitor al șefului Poliției Române) și colonelul Mihai Alexe (șef de serviciu în cadrul Comandamentului Trupelor de Jandarmi). Echipajul aeronavei era format din colonelul Aurel Florea (comandant), lt.colonel Alexandru Vasile (pilot secund) și locotenentul maistru militar Silviu Paraschiv.

Elicopterul a decolat în jurul orei 13,41 de pe Aeroportul Iași, în condiții meteo deosebit de grele care însă se încadrau în baremul de zbor, îndreptându-se spre București. După aproximativ 19 minute de la decolare, aparatul de zbor a dispărut de pe ecranele radar. La momentul ajungerii pe raza comunei Mogoșești (județul Iași), la circa 20 km de locul decolării, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (plafonul de nor și ceață combinate cu averse puternice de ploaie, au redus vizibilitatea la limita minimă de siguranță), elicopterul s-a izbit de crestele arborilor plantați pe versantul nord-vestic al Piscului lui Aron, luând contact violent cu solul. În urma impactului, aeronava a luat foc și toți ocupanții (pasagerii și membrii echipajului) și-au pierdut viața. Au fost înmormântați în Cimitirul Militar Ghencea.

A dezvăluit afacerea „Jimbolia”

Fostul șef al Comandamentului Național al Grănicerilor, devenit, ulterior, Poliția de Frontieră, a fost, din mai 1999, consilier al fostului ministru de Interne, Constantin Dudu Ionescu, în perioada în care președintele României era Emil Constantinescu. Generalul Dumitru Luca a fost trecut în rezervă în februarie 2000, după ce, la cârma statului, a revenit Ion Iliescu.

Despre generalul Dumitru Luca, presa a relatat, în anul 2000, că a fost cel care a recunosut traficul ilegal de combustibil, între anii 1994 și 1995, dinspre România spre Iugoslavia, în perioada în care statul vecin era supus embargoului impus de ONU, în celebrul caz „Jimbolia”.

Acesta a spus că a avut cunoștință de trecerea convoaielor de cisterne pe calea ferată, cu destinația Kikinda și, mai mult, a putut confirmă că atât grănicerii din zona, cât și vameșii de la punctul de frontieră au avut ordine clare, pe care au fost nevoiți să le respecte deoarece au venit din partea conducerii SRI Timiș.

Ultimele cuvinte: „Ai grijă de tine!”

Fost camarad și prieten vreme de aproape 60 de ani cu generalul Dumitru Luca, la rândul lui fost grănicer, generalul Gheorghe Văduva, doctor în ştiinţe militare și fost cercetător ştiinţific la Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, i-a adus un ultim omagiu pe pagina sa de Facebook:

„S-A STINS UN CAMARAD, UN BUN PRIETEN ȘI UN MARE OM, GENERALUL DUMITRU LUCA În noaptea de 28/29 decembrie 2019, la Orșova, pe tărâmul uneia dintre garnizoanele tinereții noastre, s-a stins din viață, în urma unei suferințe de trei săptămâni, generalul Dumitru Luca, ultimul comandant adevărat, competent, experimentat, tenace și sufletist al Trupelor de Grăniceri (al Comandamentului Național al Grănicerilor). O boală galopantă a venit din senin, ca un atac cu dronă, iar el, oricât de curajos a fost, n-a mai putut face nimic. Nici el, nici medicii, nici Dumnezeu.

Generalul Dumitru Luca a parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la locotenent-la general, trecând prin toate funcțiile posibile – comandant de pluton, comandant de companie, comandant de batalion, locțiitor comandant de brigadă, comandat de brigadă și, în cea mai rodnică, dar și cea mai angajantă perioadă din viața sa, comandant al Trupelor în care a lucrat toată viața, totdeauna la capacitate maximă, corect, elegant, inteligent, cinstit, meticulos, entuziast, devotat misiunii și, mai ales, responsabil. De când îl știu eu, nu a acceptat niciodată formula „se poate și așa”, ci și-a frământat totdeauna mintea pentru a găsi, împreună cu colaboratorii săi (toți, oameni deosebiți, ca și el), soluția cea mai bună.

Viața acestui om riguros și sentimental, absolvent, în 1960, al Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie „Nicolae Bălcescu” – azi, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” –, al Academiei Militare (Facultatea de arme întrunite și tancuri), azi, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, al diferitelor cursuri post-academice, a fost una intensă, angajantă, grea, plină de încercări, dar, într-un anume fel, extrem de frumoasă. A fost ceea ce își dorește oricare ofițer și oricare om de pe planeta Pământ: bun familist, bun profesionist, un om pasionat de lectură, de cântec (el însuși era un foarte bun interpret), de cunoaștere, un soț exemplar care și-a iubit și protejat toată viața soția, familia, jurământul depus Patriei, demnitatea și onoarea.

A fost un om vesel, optimist, realist, prevăzător, prudent și, mai ales, împovărat (a se citi înnobilat) cu un puternic sentiment de grijă față de ceilalți. Faptul că nu s-a urcat în elicopterul care s-a prăbușit la Iași, accident în care și-au pierdut viața toți cei de la bord, inclusiv comandantul Trupelor de Jandarmi din acea perioadă, nu este o întâmplare, ci un efect al responsabilității față de ceilalți. S-a gândit că nu este corect din partea lui să se urce în elicopter, pentru a ajunge cu câteva ore mai devreme la București, și să-l lase singur pe șofer, ci este normal și, mai ales, obligatoriu să se întoarcă în capitală cu mașina cu care a venit. În fond, el era responsabilul mașinii care îl deservea. Sau, poate că, în acest fel, l-a protejat Dumnezeu. El așa a crezut tot restul vieții.

Așa era el, în tot ce făcea: atent, prudent, pedant, meticulos, chiar migălos, organizat, profund, responsabil. Viața sa și cariera sa sunt demne de un roman. Romanul unui parcurs, unui mod de a trăi frumos, într-o vreme grea, care a început cu efectele finalului unui război mondial, când, pe frontieră, existau încă unele cazemate operaționale, gard de sârmă ghimpată și chiar câmpuri de mine, și s-a sfârșit cu intrarea într-o epocă în care țara a pierdut aproape tot ce a acumulat într-un secol (secolul renașterii) prin eforturi supraomenești, inclusiv prin calvarul a două războaie mondiale și eforturile uriașe ale refacerii și construcției economiei, sistemului educațional, securității și apărării naționale.

Generalul Dumitru Luca, cu care am fost camarad și prieten vreme de aproape 60 de ani, se află acum în ceruri. Lacrimile celor care l-au iubit și l-au prețuit încă mai curg, pentru că, nimic nu poate suplini sau înlocui o atât de grea pierdere pământeană.

Am fost la căpătâiul lui cu două zile înainte de a trece în neființă. Ultimele lui cuvinte pe care le-am auzit în acea zi au fost: „N-am aer… Ai grijă de tine!”.

Drum bun, prieten drag, pe drumurile fără întoarcere, drumurile către Dumnezeu, unde nu există nici viață, nici moarte, ci doar veșnicie!”.