Cine l-a înfundat pe Sică. Și asta pentru că procurorii DIICOT și-au încheiat cercetările și l-au trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic intern de droguri de mare risc.

Pentru tânărul în vârstă de 28 de ani care, la un moment dat a cochetat cu fotbalul din postura de jucător al Viitorului Constanța, acuzația procurorilor s-ar putea traduce într-o pedeapsă grea cu închisoarea, de până la 12 ani. Evenimentul zile a aflat în exclusivitate cine l-a înfundat pe bărbat și ce metodă au folosit investigatorii bucureșteni antidrog pentru a-l demasca.

De la fotbalist, la traficant de droguri

După cinci săptămâni, procurorii DIICOT – structura centrală au pus punct cercetărilor în cazul lui Sică Dumitrescu, acuzat de trafic de droguri de mare risc.

În baza probelor pe care polițiștii bucureșteni antidrog de la Crimă Organizată le-au furnizat – imagini filmate, ambianță sonoră, declarații ale martorilor și, mai ales ale unui ofițer care a lucrat sub acoperire la acest caz – procurorii l-au trimis în judecată pe cel care, acum vreo 10-12 ani, cocheta cu fotbalul din postura de jucător al Viitorului Constanța.

Alături de el, va fi judecat și un bărbat, angajat al MApN, din postura de complice.

Sică, ”vândut” din interior

Cum a căzut Sică Dumitrescu în plasa polițiștilor antidrog? Cineva a pus mâna pe telefon și l-a ”vândut” pe tânăr ofițerilor antidrog și procurorilor DIICOT care, la câteva zile de la informația primită, au organizat un flagrant.

Acțiune care s-a bazat nu numai pe informațiile de ultimă oră, ci și pe cele adunate în timp. Așa, Sică a fost prins în
timp ce încerca să vândă trei grame de cocanină unei tinere pentru suma de 1.350 de lei. Fără să aibă habar, toată  tranzacția a fost filmată chiar de cumpărător, o tânără polițistă de la Crimă Organizată infiltrată în anturajul lui Sică.

Cine l-a înfundat pe Sică. Filmat de o polițistă sub acoperire, infiltată în anturajul lui

Cumpărătorul a fost o polițistă de la antidrog infiltrată în anturajul lui, căreia Sică îi tot spunea că s-a îndrăgostit de ea.

În anchetă, bărbatul a recunoscut tot. Nici nu prea avea cum să nu o facă pentru că totul a fost filmat video și ambiental. A și plâns. Celălalt bărbat, militarul, avea roul să îi țină spatele. E un personaj care își făcea vacul pe la restaurantul familiei Dumitrescu”, ne-au dezvăluit surse judiciare cum a fost demascat fiul fostului fotbalist Ilie
Dumitrescu.

Investigațiile continuă

Surse judiciare vorbesc și despre faptul că, de ceva vreme, Sică se implicase destul de mult în distribuția de cocaină pentru lumea bună din Capitală. Vedete de televiziune, cântăreți, fotbaliști, foști sportivi.

Fapt care a și atras atenția asupra lui. Cum investigațiile polițiștilor antidrog nu se opresc aici, odată cu trimiterea în judecată a lui Sică, rămâne de văzut dacă în acest dosar vor apărea și alte nume sonore de consumatori sau chiar dealeri.