Exclusiv. Cine era alpinistul utilitar nepalez care a murit spălând geamuri în București. Polițiștii de la „Omoruri” au multe de aflat

Smurd. Sursa: Arhiva EVZ

A venit în România tocmai de capătul lumii ca să câștige o pâine, dar a sfârșit zdrobit de asfalt după o cădere de la peste 20 de metri. Spăla geamurile unei clădiri.

Moartea nepalezului T.B. Bahadur, care avea 32 de ani și care lucra legal ca alpinist utilitar, a lăsat în urmă o serie de întrebări fără răspuns. Ancheta polițiștilor bucureșteni de la ”Omoruri” va încerca să facă lumină în acest dosar pe copertele căruia scrie ”ucidere din culpă”.

Nepalezul muncea de peste un an în România

Bahadur intrase în România, legal, în urmă cu mai bine de un an când, prin firma care l-a recrutat, a și primit un loc de muncă: alpinist utilitar. O îndeletnicire periculoasă, ce implică riscuri enorme, pentru care nepalezul părea să fie pregătit. Ce s-a întâmplat luni, în jurul orei 11.00, când T.B. Bahadur era cocoțat la peste 20 de metri înălțime pe clădirea Țiriac Tower, situată pe strada Buzești din Capitală, nu se știe. Cert este că singura coardă în care era prins în timp ce spăla geamurile clădirii a cedat și bărbatul a căzut în gol. În urma impactului cu solul, nepalezul nu a avut nici o șansă. Muncitorul a murit în mâinile echipajului SMURD care a încercat să-l salveze.

Ucidere din culpă

În urma acestei tragedii, în Nepal - țara de origine a lui Bahadur - a rămas o familie îndurerată unde omul trimitea bani regulat. Iar în România se face o anchetă pe care polițiștii de la ”Omoruri” o derulează pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Vinovat poate fi nepalezul, dacă se va dovedi că nu a respectat normele de protecție, sau șefii lui, dacă investigațiile vor arăta că aceștia i-au pus la dispoziție elemente de siguranță depășite moral, de proastă calitate sau nu i-au făcut instructajul pentru protecția muncii.

Coarda care s-a rupt, expertizată tehnic

”Bărbatul spăla geamurile clădirii (n.r. Țiriac Tower), undeva la etajul al cincilea, când a căzut. Era prins, la înălțime, într-o singură coardă care a cedat. Dacă s-a rupt pentru că era veche sau dacă era de calitate și a fost tăiată sau ruptă prin frecare, accidental, în timpul lucrului o va stabili expertiza tehnică a criminaliștilor. Ancheta va stabili de ce victima nu avea, așa cum o cer măsurile de protecție în cazul lucrului la înălțime și o a doua coardă de siguranță în care să fie prins tocmai pentru a fi evitate astfel de tragedii. Vorbim de ucidere din culpă, iar vinovatul poate fi chiar victima sau șefii lui. Expertizele tehnice și mărturiile vor stabili acest lucru”, ne-au dezvăluit surse judiciare. În cursul zilelor care vor urma, judiciariștii de la ”Omoruri” vor demara audierile și vor studia actele firmei la care T.B. Bahadur lucra, legal, ca alpinist utilitar. Firmă care, prin contract, asigura spălarea geamurilor acelei clădiri. La investigație participă și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

Ar putea fi înmormântat în România

Pentru că Nepal nu are misiune diplomatică în România, familia bărbatului mort în accidentul de muncă trebuie să ia legătura cu Ambasada Nepalului în Germania pentru a demara procedurile de repatriere a cadavrului. Dacă nu se găsește nici o soluție pe cale diplomatică și dacă familia nu reușește pe cheltuială proprie să-l aducă pe Bahadur în Nepal, acesta va fi înmormântat în România.