
Invitatul emisiunii EVZ Istoric moderată de Dan Andronic a vorbit despre o perioadă de istorie foarte tulbure a României: deși a contribuit decisiv la victoria forțelor aliate contra nazismului, a fost declarată țară învinsă. Ca atare URSS a început să exercite un control total asupra țărilor din Estul Europei, perioadă cu care a debutat Războiul Rece.
În vara anului 1970, Nicolae Mihai, contraamiral în rezervă, fost comandant al Marinei Militare Române şi generalul maior în rezervă Kostyal Ştefan au întocmit o scrisoare pe care au intenţionat să o trimită mareşalului Aleksei A. Epişev, şeful Direcţiei generale politice a Armatei şi Flotei Sovietice. Epistola exprima dezacordul semnatarilor săi faţă de politica internă şi externă a conducerii de partid şi de stat din România. Aceștia solicitau în mod expres intervenţia armatei sovietice în România pentru schimbarea acesteia. „În 1970 s-a cerut URSS schimbarea conducerii de partid de la București pentru că a deviat (n.r. – de la direcțiile de politică sovietică). Amândoi făcuseră studii la Moscova, erau agenți GRU”, a mai precizat Ioan Burdulea.
Scrisoarea a fost semnată şi de alţi 17 ofiţeri în rezervă şi activi care studiaseră în URSS. – unii dintre ei cunoscuţi ca agenţi ai NKVD, precursor al KGB. Colonelul (r) SRI Ioan Burdulea este unul din ofițerii care i-au supravegheat și anchetat îndeaproape pe aceștia. A avut curajul ca după Revoluția din 1989 să scrie prima relatare venită din interiorul UM 0110, celebra unitate destinată monitorizării KGB și GRU și controlului acţiunilor de contraspionaj în ţările socialist.. Obiectivul principal al diviziei era acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României, prin agenții săi Kremlinul supraveghind regimul politic de la București.
În cadrul aceleiași emisiuni, fostul ofițer de informații și contraspionaj a mai făcut o declarație interesantă cu privire la legăturile periculoase dintre ofițerii români de informații și contrainformații și serviciile rusești de profil: „Niciun ofițer valoros nu a scăpat să fie cel puțin apropiat de KGB”, a subliniat Ioan Burdulea.
„În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informaţii”, carte ce poate fi comandată pe www.agoramag.ro lămurește o bună parte din speculațiile care s-au vehiculat pe tema agenților sovietici în România. Printre alte dezvăluiri de senzație, col. SRI (r) Ioan Burdulea spune că nu are nici o rezervă să afirme că Iliescu a fost agent sovietic.
Ce soartă a avut scrisoarea celor 17 puteți afla din versiunea integrală a unui interviu- eveniment: