Rezultatele autopsiei celor două cadavre din apartamentul groazei de la Oneşti sunt extrem de importante. Stabiliarea felului în care au murit cele două victime, dar mai ales ora morţii fiecăreia dintre ele, pot fi elemente care ar putea duce la concluzii decisive în economia anchetei. 

Cazul Onești. Prin tăieturile din piept, tânărului de 36 de ani i se vedea inima

Astfel, se poate stabili şi dacă intervenţia forţelor de ordine s-a făcut la timp sau nu. Dacă era cazul să se intervină în forţă mai devreme. De asemenea, se poate stabili, coroborat şi cu alte probe, dacă a existat o premeditare în ceea ce priveşte cele două crime.

Medicii legişti au constata că ambele victime prezentau multiple plăgi înjunghiate. La amândouă, zona de lovire cu obiectul contondent a fost o zonă vitală. În piept.

Ce concluzii putem trage

De aici putem trage două concluzii. Numărul mare de plăgi arată că agresorul se afla într-o stare de surescitare extremă. În al doilea rând, a lovit cu intenţia clară de a-şi ucide victimele. La aceasta trebuia să adăugăm faptul că atunci când a plecat de acasă împreună cu soţia, a plecat înarmat cu acel cuţit de bucătărie de dimensiuni mari. Astfel că, după cum declară un martor, fratele electricianului de 36 de ani, Silviu Iștoan, că poliţiştii l-au asigurat tot timpul că situaţia este sub control, iar individul care a luat ostaticii este liniştit, a fost o minciună.

Victima, Dan Pătatu, de 55 de ani, a murit prima în urma unui „şoc hemoragic intern”, după cum scrie în buletinul medico-legal. Asta înseamnă că tăieturile au fost foarte adânci, iar sângele s-a adunat mai ales în interiorul corpului.

Totuşi, la cercetarea de la faţa locului s-a găsit o pată mare de sânge în una dintre camere, ceea ce dovedeşte că Dan Pătatu a fost atacat şi înjunghiat în interiorul apartamentului.

De altfel, acolo a şi murit. Este foarte important să se stabilească ora la care acesta a decedat, pentru că din acest moment, negocierile nu mai aveau nici un rost. Era clar că asasinul va continua să ucidă, iar intervenţia în forţă era obligatorie, pentru a salva viaţa celeilalte victime. În acest timp, Silvu se afla în balcon, legat la mâni, iar vecinii de vizavi de bloc filmau cu telefoanele.

Silviu Ioan a murit în drum spre spital

Victima Silviu Iştoan, 36 de ani, a murit în drum spre spital, după două stopuri cardiace. La fel ca şi prima victimă, avea multiple plăgi înjunghiate în zona inimii. Martori oculari spun că erau atât de adâncă şi atât de multe, încât pur şi simplu victimei i se vedea în interior inima. Silviu Iştoan a murit din cauza hemoragiei externe. Era, efectiv, măcelărit.

De aici putem trage concluzia că asasinul nu se decompensase emoţional după uciderea primei victime. Iar pe cea de-a doua a atacat-o cu şi mai multă furie. Aşa că încă o dată se dovedeşte că negocierile care au urmat după asasinarea lui Dan Patatu nu-şi mai aveau rostul. Cel mult pentru a trage de timp, cât să permită forţelor de intervenţie să-şi pregătească planul şi să acţioneze. Totodată, acea ultimă discuţie ar fi trebuit să distragă atenţia atacatorului de la pătrunderea luptătorilor SIAS în apartament.

La noi, negociatorul practic nu există

Acest personaj extrem de impotant într-o situaţie de criză majoră, aşa cum a fost luarea de ostatici de la Oneşti, dar şi în cazurile de tentative de sinucidere, practic, în România, nu există.

Cum se procedează în străinătate. Negociatorii se selectează dintre oamenii cu abilităţi deosebite de comunicare, care urmează cursuri speciale de criminologie şi psihologie. De asemenea, ei trebuie să fie foarte familiarizaţi cu munca de poliţie. Ca procedură, în momentul în care negociatorul apare la faţa locului, întreg dispozitivul de intervenţie i se subordonează. Când negociatorul decide că situaţia poate scăpa de sub control şi pot exista victime, abia atunci se intervine în forţă, de către trupe special antrenate. 

În cazul luării de ostatici, tot timpul acest negociator trebuie să se asigure că toţi sechestraţii sunt în regulă. Pune condiţia asta ca pe una obligatorie ca să poată continua dialogul.

De asemenea, negociatorul cere la intervale de timp, pe lângă asigurări şi probe că ostaticii sunt în viaţă (arătarea lor la fereastră, discuţii la telefon cu ei etc) şi gesturi de bunăvoinţă din partea atentatorilor (eliberarea femeilor şi copiilor, eliberarea vârstnicilor, primirea în interiorul clădirii unde s-a făcut sechestrarea a unor „ajutoare”, cum ar fi apă, mâncare sau medicamente pentru cei bolnavi).

De regulă, aceste ajutoare sunt aduse de oameni special antrenaţi, deghizaţi în membri ai unei societăţi de caritate sau angajaţi la Crucea Roşie, etc, care observă dispunerea victimelor şi a atacatorilor în interior, tipul de armament pe care îl au infractorii, cine este comandantul acţiunii, eventual dacă există printre atacatori oameni care sunt gata să cedeze nervos şi cum poate fi exploatată această slăbiciune a lor.

La noi, desigur, nu există aşa ceva. Abia în anul 2009, Bogdan Căpruciu, un psiholog angajat la Poliţia Capitalei a cerut comandantului de atunci al instituţiei, chestorul Lucian Guran, să înfiinţeze un birou de negociatori.

La vremea respectivă, Poliţia se confrunta cu un număr mare de sinucideri şi ameninţări cu suicidul. Recrutarea negociatorilor s-a făcut dintre poliţiştii cu abilităţi de comunicare, pe bază de voluntariat. Pregătirea lor s-a făcut în afara orelor de program şi nu a costat Ministerul Afacerior Interne, nimic. Până la acea dată, cel care mergea şi negocia era de regulă comandantul secţiei de poliţie, sau ofiţerul cel mai mare în grad aflat la faţa locului. Fără să fi avut vreo pregătire în domeniul negocierii cu astfel de persoane sau grupuri aflate în situaţii limită.

La nivelul IGPR, iniţiativa de a pregăti nişte negociatori a fost luată abia în 2018. Dar a rămas doar la nivelul de iniţiativă. Doar în câteva centre mari din ţară, ataşat trupelor SIAS, ceea ce este o mare greşeală, se află şi câte un negociator, cu pregătire în acest domeniu.

În cazul nostru concret, la Oneşti, negociatorul nu avea nici un fel de pregătire. Doar un curs de scurtă durată și ceva practică pentru că mai participase la câteva astfel de acţiuni. Nu este nici psiholog de meserie, ci are un masterat în administraţie publică. Ceea ce, după cum s-a văzut, din păcate, nu a folosit la nimic.

Aşa se explică faptul că nu a putut să-şi dea seama că Gheorghe Moroşan era în continuare surescitat că ucisese un ostatic şi că va ucide şi cea de-a doua victimă. Care ar fi putut fi salvată dacă intervenţia în forţă s-ar fi făcut la timp.