Șeful vânătorilor și pescarilor sportivi din județul Cluj s-a sinucis deoarece nu mai suporta ura colegilor lui și faptul că aceștia plănuiau să îl schimbe din funcția pe care o deținea, și anume aceea de președinte al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Cluj.
Din primele informații adunate de polițiști a rezultat că Ioan Meseșan a recurs la acest gest disperat din cauza tracasării la care a fost supus de colegi în ultima vreme. Peste toate acestea s-a suprapus și o boală mai veche, generată de o mușcătură de căpulă. De altfel, susțin surse oficiale, Meseșan suferea de boala Lime.
Din primele date, Meseșan a mers vineri după amiaza la biroul său situat în plin centrul Clujului, la doar o sută de metri de sediul Prefecturii Cluj. A discutat în contradictoriu cu mai mulți vânători care i-au cerut socoteală pentru că AJVPS Cluj a pierdut controlul a două fonduri de vânătoare. Apoi, susțin surse oficiale, a mers la un magazin de arme din apropierea sediului AJVPS Cluj, care are și cameră specializată, unde vânătorii își depozitează armele. Când și-a ridicat arma și câteva cartușe, pe motiv că sâmbătă va merge la vânătoare, Meseșan a scris pe bonul de ridicare câteva cuvinte de neînțeles pentru angajatul de la magazinul de arme.
Cu un scris tremurat, Meseșan a scris: ”cartușele și arma sunt la magazin. M-ați lucrat cum ați vrut ... conducerea ... vă rog sunați la numărul ...”, au fost singurele cuvinte scrise de șeful vânătorilor și pescarilor sportivi din Cluj.
Ioan Meseșan, susțin apropiații acestuia era foarte afectat deorece mai mulți vânători i-au cerut socoteală pentru modul cum a condus asociația și mai ales pentru faptul că se adunau liste de semnături pentru organizarea unei ședințe de Adunare Generală, care avea ca scop să îl schimbe din funcție.
Purtătorul de cuvânt al IPJ CLuj a anunţat că sinuciderea a avut loc vineri după amiaza. „În jurul orei 15:40, poliția a fost sesizata cu privire la faptul ca într-un imobil de pe strada Cuza Vodă a fost găsita o persoană decedată. La fața locului s-a deplasat o echipă complexa de polițiști de investigații criminale, criminaliști și medici legiști. Conform primelor infomații ar fi vorba despre un deces prin împușcare. Politistii fac cercetari pentru stabilirea împrejurarilor exacte în care a survenit decesul barbatului”, declară purtătorul de cunvânt al IPJ Cluj.