Exclusiv. Adevărul despre repatrierea românilor blocați în Maroc. Dezvăluirile unei turiste: „Străinii erau invidioși pe noi!”

Exclusiv. Adevărul despre repatrierea românilor blocați în Maroc. Dezvăluirile unei turiste: „Străinii erau invidioși pe noi!”

Situația românilor blocați în Maroc din cauza temerilor legate de noua tulpină de coronavirus (Omicron) a scos la suprafață o reacție neașteptată pentru mulți dintre cei implicați. Obișnuiți cu lipsa de reacție a autorităților române în multe situații în care cetățeanul are nevoie urgentă de ajutor, turiștii au fost surprinși de reacția fermă și rapidă a reprezentanților Ambasadei României în Regatul Maroc, care, alături de oficialii din țară, au jucat un rol-cheie în repatrierea conaționalilor blocați în nordul Africii.

În exclusivitate pentru EVZ, o turistă a explicat cum a decurs toată operațiunea de repatriere și cum a simțit că poate avea din nou încredere în autoritățile române. Așa cum vom vedea, felul în care a fost rezolvată această situație foarte stresantă pentru cei plecați în Maroc arată că statul român nu și-a pierdut capacitatea de a reacționa în situații ce impun o soluție rapidă, în beneficiul propriilor cetățeni.

Amintim că la 29 noiembrie, turiștii români și străini au aflat că toate cursele aeriene comerciale spre și dinspre Maroc au fost întrerupte. Aici s-a ajuns din cauza alertei generate de prezența Omicron în Africa de Sud. Ulterior, mulți dintre ei s-au îndreptat spre aeroportul din Marrakech pentru a afla informații de la reprezentanții companiilor aeriene.

La aeroport, întrebările adresate au rămas fără răspuns. În acea atmosferă tensionată, s-a apelat numărul Ambasadei României în Regatul Maroc. Ulterior, un conational a creat grupul de Facebook „Izolați în Maroc″ și a scris ambasadei pentru a putea comunica eficient.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așadar, la 30 noiembrie, în jurul orei 12:00, a început dialogul dintre ambasadoarea Maria Ciobanu și turiștii blocați. A participat și Daniela Oprișan, prim-colaboratoare a reprezentanței diplomatice românești în Maroc.

Ambasadoarea Maria Ciobanu și puterea exemplului

foto: facebook.com/Ambasada-Romaniei-in-Regatul-Maroc - Maria Ciobanu

„Am rămas uimită! De la ora 12:00 până la ora 24:00, doamna ambasadoare a stat de vorbă cu fiecare turist. A doua zi, la 1 Decembrie, de la 5:00 până la 00:00 a procedat la fel.

A fost alături de fiecare turist român. L-a întrebat pe fiecare cum îl poate ajuta″, a declarat Gabriela Eremia, una dintre româncele care și-a programat vacanța în Maroc.

Practic, chiar de Ziua Națională a României, conaționalii noștri au primit vestea cea mare de la ambasadoare. „Noi știam încă de la jumătatea zilei că se discută cu TAROM pentru un zbor special și că situația se va rezolva. Ne-am bucurat enorm și nu ne venea să credem că s-a rezolvat atât de repede″, a completat turista.

Surprizele plăcute au continuat pe 2 decembrie, pe aeroportul din Marrakech. „Practic, după atâtea zile de nesomn, doamna ambasadoare Maria Ciobanu și prim-colaboratoarea Daniela Oprișan au venit la aeroport și au discutat cu fiecare dintre noi. Ne-au întrebat ce nevoi avem și dacă avem probleme cu actele. Spre exemplu, mama mea avea cu ea actele de identitate din Italia, dar a stat lângă noi până când ne-am îmbarcat.

Inclusiv turiștii străini au fost ajutați de ambasadoare

Ne-a și rugat să-i dăm mesaj, să confirmăm că totul a fost bine. De asemenea, doamna ambasadoare a discutat și cu turiștii străini care au revenit cu noi în România. Am primit apă, sucuri și mâncare cât am stat pe aeroport, iar în avion am fost serviți cu prăjituri marocane.

foto: Ambasada României în Regatul Maroc

Dulciurile au fost din partea doamnei ambasadoare. Am rămas impresionați de felul în care s-a ocupat de noi. A fost ca o mamă care face tot ce poate pentru copiii ei. Eu așa am interpretat tot ce a făcut dumneaei″, a completat Gabriela Eremia.

Rememorând aventura și emoțiile trăite în Maroc, turista în vârstă de 35 de ani nu a putut ignora că rapiditatea din jurul repatrierii a stârnit invidia și totodată aprecierea unor turiști străini. Mai ales că, spre deosebire de români (n.r. – a căror cursă specială a fost suportată din bugetul de stat), italienii, spre exemplu, au fost nevoiți să-și plătească singuri biletele la revenirea în Italia.

„Autoritățile române au colaborat foarte strâns cu autoritățile marocane și au reușit să obțină toate autorizațiile pentru efectuarea unui zbor pentru repatrierea cetățenilor români. A fost prima ambasadă care a reușit să facă acest lucru.

„S-a dat dovadă de profesionalism și mai ales de umanitate.″

Comunicarea a fost extrem de clară, organizarea mai mult decât eficientă, această situație devenind cea mai importantă misiune. S-a dat dovadă de profesionalism, promptitudine și mai ales de umanitate.

Împreună cu această acțiune a fost reinstaurată și încrederea în autoritățile române, pentru că este dovada clară că dacă vrem, se poate! Tot respectul vizavi de doamna ambasadoare și de toți cei implicați în această misiune″, a mai spus Gabriela Eremia.

Amintim că joi, 2 decembrie, 184 de pasageri (dintre care 122 de cetățeni români) au aterizat în România după ce au decolat de pe aeroportul din Marrakech. Românii blocați în Maroc au mulțumit Guvernului României la revenirea în țară, la fel cum au procedat și străinii.

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro