Exclusiv. A venit decontul pandemiei! România e bună de plată un miliard de euro pentru doze nefolosite. Ciutacu: E ciordeală centralizată. Video

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Decontul pandemiei ne-a ajuns din urmă. România are de plătit un miliard de euro pentru cele 121 de milioane de doze de vaccin expirate între timp. Dintr-un exces de zel greu de înțeles, decidenții au achiziționat vaccinuri pe care acum nu le vor nici țările din lumea a treia. Robert Turcescu și invitații săi au comentat încă o gafă a guvernării, care ne golește buzunarele, și așa lovite de recesiune și de criza facturilor.

Moderatorul Robert Turcescu a criticat, ca și la ediții precedente ale podcastului său, lipsa de transparență față de cetățenii UE cu care mai marii blocului comunitar au tratat contractele de achiziție a vaccinurilor Covid, semnate cu marile companii pharma. Iar consecințele se resimt în România, factura de plată fiind exorbitantă, nu mai puțin de un miliard de euro.

Turcescu: Aceste contracte nu pot fi atacate

Așa cum se știe, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a negociat contracte de achiziție de doze în cantități industriale pentru statele membre, care în prezent sunt fie expirate, fie ineficiente în cazul ultimelor tulpini de coronavirus. Europarlamentarul Cristian Terheș a somat-o în plenul Parlamentului European să desecretizeze dosarele, mai ales că nemțoaica ar putea fi în conflict de interese din moment ce soțul său lucrează la Pfizer. Robert Turcescu a observat că nu întâmplător șefa Comisiei a fost atât de discretă referitor la clauzele contractuale.

„Comisia ne zice să reducem curentul și încălzirea, dar semnează contracte în condiții necunoscute. Contractele nu pot fi atacate", a transmis moderatorul.

Sursa foto: UKRANIAN PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Miliardul de euro a intrat în buzunarele băieților deștepți?

Jurnalistul Victor Ciutacu a observat că miliardul de euro pe care va trebui să-l achităm degeaba nu poate fi socotit una din pierderile colaterale ale statului în împrejurări excepționale, ci intră sub incidența penalului.

sursa: Facebook Victor Ciutacu

„Aici nu este vorba despre pierdere, când cumperi 121 de milioane de vaccinuri nu mai e pierdere, e ciordeală de sute de milioane de euro. E o ciordeală centralizată”. Realizatorul de la România TV a evocat în context și recentele declarații ale ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. „A  zis la mine în emisiune, nu avem nici cui să le donăm. Nu mai vor nici africanii, nici asiaticii”, a punctat ironic Ciutacu.

Curea: Ar trebui un refuz de plată solidar al țărilor membre

În opinia jurnalistului EVZ Mirel Curea, se poate merge într-o primă fază cu denunțarea contractelor prin arbitraj. „Probabil, în contracte, se prevăd anumite lucruri și în caz de litigiu. Prima fază este arbitrajul, la Paris sau la Londra: se ia contractul și se constată ce spune acesta. Dar asta ne aduce aminte că, de la bun început, s-a spus că țările europene trebuie să facă un efort pentru ca diferența de vaccinuri se va dona țărilor din lumea a treia. (...) Ar trebui un refuz de plată solidar al țărilor membre", este de părere Mirel Curea.

Scriitorul și membrul PMP Mihai Neamțu apreciază că ne aflăm într-un fel de scenariu absurd. „Vine Joe Biden și declară că pandemia s-a terminat, dar noi plătim în continuare vaccinurile, în 2022 și 2023. Este insulta absolută a acestor golani care ne conduc", a conchis Neamțu.

Emisiunea integrală: