Exclusiv. A început „Acțiunea Flotantul”. Cât se plătește pentru un vot

Exclusiv. A început „Acțiunea Flotantul”. Cât se plătește pentru un vot

Mai sunt patru luni până la alegerile locale, iar în țară a început acțiunea ”flotantul”. Politicienii pun la bătaie bani serioși pentru a-și asigura rămânerea în funcții sau obținerea unora. Adevărate rețele de cunoștințe afost deja angrenate și puse în mișcare. Manevra e ca o pânză de păianjen care se țease și se tot lărgește. Ca să nu bată nimic la ochi, mutațiile au început să se facă din februarie.

Mai multe persoane din  județul Timiș au fost ofertate cu câte 200 de lei fiecare ca să își facă viză de flotant într-o anume comună și să voteze un anume primar ce se va prezenta la noul tur de scrutin. Ofertă e cât se poate de serioasă. ”Vrei să faci 2 mil? Tre să votăm un primar, în iulie, la Secaș. Și tre să semnezi doar ceva ca să îți facă flotant” – așa arată una din invitațiile transmise prin intermediul unei rețele de socializare, unei persoane care a declinat oferta.

Se racolează persoane dispuse să își facă vize de flotant, și care, ulterior, pentru că sunt remunerate în acest sens, vor vota cu persoana indicată. Fiecare persoană care spune ”da” fraudei e solicitată să mai aducă și alți cunoscuți în rețea.

O altă discuție, cu o altă persoană, în posesia căreia intrat Evz.ro, oferă și mai multe „detalii tehnice”, în același caz. Persoana accesată a fost chemată luni, la administrația publică din localitate. Și, mai mult, e nominalizat și candidatul pentru care trebuie să voteze. Redăm în cele ce urmează discuția:

Ne puteți urmări și pe Google News

X: Ai putea luni, dimi?

Y: Pe la ce oră?

X: Încă nu știu exact ora, te anunț mâine sau poimâine. E ok?

Y: Și cum procedăm? Ce trebuie să fac?

X: Oricum, până în ora 12 e programu. Să ai buletinu, facem flotant, și apoi în mai la votat să vii. Dar de aia ne ocupăm noi.

Y: Ok. Și bani când primesc?

X: Doar că flotant durează 2 – 3 zile până e gata, și trebuie lăsat buletinul la cei de la poliție. 100 de lei luni (primești) și 100 de lei când votezi.

Y: Oke. Îmi scrieți la ce oră și unde.

X: Bun dragă. Și în caz că mai știi pe cineva care ar vrea, cunoștințe etc...

Y: Da. Și cum se numește Domnul pe care trebuie să îl votez?

X: Sincer nu îi știu numele de familie, porecla este Simi.

Y: Am înțeles.

În povestea aceasta, invitația la flotant și vot contra cost e lansata de nora unui funcționar public din Primăria Lugoj, arată sursele Evz.ro. Marți, 11 februarie, femeia a fost invitată la Parchet, la audieri, de către un comisar DGA, au mai confirmat aceleași surse.

Polițiștii și vizele de flotant