Exatlon. Decizia lui Iulian Pîtea de a fi de partea lui Beatrice Olaru în finala Exatlon i-a adus un val de critici şi chiar a fost amenințat cu moartea. Acesta a dezvăluit totul și de ce oamenii l-au înțeles greșit.

„Am fost şocat când am văzut ce se întâmplă! Niciodată, nu aş fi crezut că unele cuvinte de ale mele pot fi interpretate într-un asemenea mod! Faptul că m-am poziţionat de partea lui Betty în ultimul act al competiţiei a fost considerat ca un afront adus lui Alin, dar nu a fost deloc aşa!

Am declarat şi după finală că regulile făcute în show au avantajat fetele pentru a câştiga trofeul! Pur şi simplu, la fel ar fi stat lucrurile şi dacă eu aş fi fost în locul lui Andronic, aş fi pierdut competiţia sigur! Totuşi, am empatizat cu Beatrice, fiindcă am fost mândru de evoluţia ei în concurs, de la început până la sfârşit, chiar ne-am înţeles şi foarte bine.

Cu Alin nu am fost prieteni la cataramă cum s-a spus, şi Doamne fereşte, l-aş fi trădat la finalul drumului! Nu! Adevărul este acela că noi am fost mai mult decât coechipieri, pentru binele echipei şi atât! Sper că acum m-am făcut înţeles!

Am primit ameninţări cu moartea şi alte mesaje dure fiindcă nu am ţinut cu el, însă, repet, nu este cazul să fiu pus la zid! Pe Alin l-am respectat, dar pe Betty am apreciat-o pentru spiritul de învingător. În plus, să fim serioşi, regulile show-ului nu le-am făcut eu”, a povestit Iulian, conform Cancan.

Te-ar putea interesa și: